Skip to main content

O nouă extindere a cercetării penale în cazul şefei CNA. DNA a dispus sechestrul de 2,2 milioane de lei din averea acesteia

 
laura georgescu
laura georgescu

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus sechestru asigurator asupra conturilor şi bunurilor Laurei Georgescu, preşedintele CNA, în valoare totală de 2,2 milioane de lei asupra bunurilor imobile şi mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparţinând suspectei Georgescu Laura – Corina până la limita de 2.296.200 lei (peste 500.000 de euro), anunţă un comunicat al instituţiei.

Publicitate

Suma reprezintă valoarea cu care cinci posturi de televiziune, amendate de CNA pe baza unor sesizări suspectate a avea date nereale. Televiziunile s-au constituit până în acest moment drept parte civilă, se arată în comunicatul DNA.

Comunicatul DNA, în continuare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:

GEORGESCU LAURA - CORINA, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale),
- instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (5 acte materiale).

În prezenta ordonanţă de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitatea sa de preşedinte al CNA, suspecta Laura Georgescu a fost cea care a instigat în perioada 2013 - 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a 4 posturi de televiziune (5 sesizări nereale), altele decât cele referitoare la cele 7 posturi de televiziune care au făcut obiectul actelor de cercetare anterioare.

După precedenta extindere a urmăririi penale (aspecte mediatizate la datele de 2 aprilie, respectiv 24 aprilie 2015), a continuat efectuarea cercetărilor. În acest context, un număr de 4 operatori TV sancţionaţi ca urmare a demersurilor efectuate de preşedinta CNA, suspecta Georgescu Laura, în baza sesizărilor false realizate chiar la instigarea acesteia, au comunicat date utile anchetei.

Printre datele comunicate de operatorii TV au fost identificate noi sesizări care conţineau date false, fiind promovate de suspecta Georgescu Laura şi care au avut ca rezultat sancţionarea acestora.
În unele cazuri, sesizarea a fost redactată şi înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.

În final, luând în considerare şi infracţiunile/starea de fapt mediatizate prin comunicatele 662 şi 774 din 2 respectiv 24 aprilie 2015 şi cele prezente, în sarcina suspectei Georgescu Laura s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată (25 acte materiale) şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (25 acte materiale) – cu referire la sesizările falsificate care au stat la baza sancţionării cu amendă a 11 posturi TV.

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparţinând suspectei Georgescu Laura – Corina până la limita de 2.296.200 lei, sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus