Skip to main content

Tolontan, cifre care dau de gândit: “realizăm 90% din venituri la taraba de ziare, deşi acolo se mai află doar 10% din audienţă. Cei care spun "De ce nu închid ziarele printul?" nu au în faţă aceste date”

 
tolontan 2
tolontan 2

DE CE ŢINEM HÂRTIA? “Modelul de business clasic al presei e epuizat, iar cel nou refuză să se nască. Iluziile că digitalul ne va salva redacţiile se depărtează tot mai mult”. A spus-o Cătălin Tolontan, azi, când a primit Premiul Ion Raţiu pentru Jurnalism, aflat la prima ediţie.

Publicitate

Chiar şi aşa, cu o distribuţie deficitară, cu tiraje modeste, hârtia rămâne sursa nunărul 1 a încasărilor. Tolontan ilustrează cu câteva cifre, prezentate, în premieră, în discursul de acceptare a premiului:

"În anul 2015, chiar şi o companie de presă orientată pe pionierat digital, cum este Gazeta Sporturilor, realizează 90% din audienţa pe internet, dar încasează doar 10% din venituri pe internet.

Sîntem unii dintre cei mai mari încasatori de publicitate clasică pe net şi de la google din România, dar asta nu înseamnă decît un euro din 10 în veniturile noastre. Un euro din 10!

În schimb, realizăm 90% din venituri la taraba de ziare, deşi acolo se mai află doar 10% din audienţă.

Rezolvarea acestei ecuaţii ne frămîntă zi de zi. Cei care spun "De ce nu închid ziarele printul?" nu au în faţă aceste date. Le fac publice azi, aici, pentru prima oară."

Cătălin Tolontan a primit, astăzi, la Cluj, premiul Ion Raţiu pentru Jurnalism, oferit de Centrul Raţiu pentru Democraţie. Trei organizaţii profesionale - Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie - au fost invitate să nominalizeze jurnalişti care, pe parcursul anului 2014, au dat dovadă de non-partizanat şi au apărat interesele cetăţenilor prin anchete/investigaţii în domeniile: anti-corupţie, politici publice defectuoase şi administraţie publică deficitară.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a fost premiat „pentru că a realizat şi publicat cele mai de impact investigaţii de presă din ultimii ani, într-o publicaţie cu profil sportiv. Pentru că a demonstrat că poţi face presă şi la mogul, că poţi să deranjezi interesele patronului şi să-ţi păstrezi coloana vertebrală. Pentru că şi-a protejat această independenţă prin competenţă profesională şi printr-un management care a adus bani patronului, nu viceversa”.

Premiul de o mie de euro a fost cedat de către Cătălin Tolontan unui jurnalist din presa locală, care urmează să fie ales de Centru Raţiu pentru Democraţie.

“Tendinţa de a aşeza presa de calitate pe baze nonprofit a apărut şi la noi”. O poveste din 2015 cu o fundaţie care dorea să vadă materialele înainte să finanţeze un proiect

Dacă digitalul nu salvează presa tradiţională, ce se poate face? O direcţie: “În ultima vreme, tendinţa de a aşeza presa de calitate pe baze nonprofit a apărut şi la noi. Asta pentru că modelul de business clasic al presei e epuizat, iar cel nou refuză să se nască”, spune Tolontan. “Încercarea de a susţine presa pe o bază nonprofit a apărut de cîţiva ani în Occident.”

Intenţiile sunt bune, dar nu sunt lipsite de anomalii: o fundaţie a cerut să vadă articolele înainte de a aproba finanţarea pentru un proiect jurnalistic.

Cătălin Tolontan povesteşte:

"Acum cîteva zile, mă găseam în sediul uneia dintre fundaţiile importante din România, cu siguranţă cea mai bogată dintre ele. O fundaţie prin care un guvern occidental finanţează cu zeci de milioane de euro pe an o bună parte a organizaţiilor neguvernamentale din România.

Eram acolo pentru că procedurile granturilor, aplicate cînd e vorba de inserţie socială sau de programe contra discriminării, cer ca fundaţia să vadă conţinutul exact al materialelor înainte de derularea lor. Pe scurt, aplicînd aceleaşi reguli, ei cereau să vadă investigaţiile şi reportajele înainte de publicare.

Le-am spus că este împotriva Constituţiei României care interzice orice formă de cenzură. Le-am explicat că în jurnalism nimeni din afara corpului editorial nu are voie să vadă înaintea publicului ceea ce se publică. Nimeni înseamnă nimeni. Patronul, departamentul de publicitate sau o fundaţie care angajează nişte jurnalişti pentru un proiect frumos. Absolut nimeni!

Tinerii români de la fundaţie nu erau deloc rău intenţionaţi. Dimpotrivă, aveau o dedicare exemplară. (...) Le-am spus că cei trei jurnalişti din Bucureşti şi trei din Provincie care vor fi selectaţi pentru acest proiect pe care îl voi coordona editorial nu vor preda textele nimănui din afara zonei editoriale.

Cred că i-am convins pentru că aveau bună credinţă autentică şi pentru că ceea ce este nenegociabil cu un patron privat sau cu Parlamentul este nenegociabil cu oricine consideră că merită să deţină media sau să finanţeze libertatea de exprimare şi dreptul la informare.

Proiectul va merge mai departe. De fapt, testul democratic este să fii angajatorul atunci cînd tu însuţi poţi ajunge vizat de libertatea presei. Dacă Adrian Sîrbu sau Dan Voiculescu nu mi-au cerut niciodată un text înainte de publicare, cu atît mai puţin o organizaţie care promovează democraţia poate căpăta aşa ceva.

Integral, discursul lui Cătălin Tolontan la decernarea Premiului Ion Raţiu pentru Jurnalism:

"Cînd m-au văzut cu pantaloni roşii în această dimineaţă, colegii din redacţia Gazetei Sporturilor m-au întrebat dacă ne merge atît de rău. Dacă presei îi merge atît de rău.

Le-am răspuns că voi primi premiul Ion Raţiu. Şi că îmbrăcămintea e omagiul meu fistichiu pentru cel mai tonic om pe care l-am văzut pe scena publică.

"Dar ştii că Ion Raţiu avea mult bun gust cînd se îmbrăca?!", mi-au replicat colegii.

De-abia acum devine interesant.

Nu mă aşteptam ca într-o redacţie post facebook imaginea lui Ion Raţiu să fie cunoscută.

Eu i-o revăzusem în ediţia din această săptămînă a "Caţavencilor". Imaginea celebră de la tribuna Parlamentului, cînd era la tribună şi vorbea cu mîinile întinse, propunînd un spaţiu fizic al dialogului înconjurat de zeci de mineri care îl lăsau în pace, uimiţi şi ei de tabloul creat.

Fotografia aceea îl arăta pe Ion Raţiu avînd curaj şi compasiune ca unul ce ştia că oamenii care pătrunseseră în Parlament erau, în fond, tot victime. Victimele lipsei de informare. Victimele deficitului democratic şi victimele puţinătăţii presei libere.

M-am mirat, aşadar, că tinerii de azi din redacţie au o reprezentare a lui Ion Raţiu. De regulă, memoria acestor tineri extrem de talentaţi începe fatalmente cam la jumătatea anilor 2000. Uneori, cînd intru în redacţie, am senzaţia că ar fi util să mă recomand în calitate de mucegai cu pretenţii imperative. Ceea ce nu e deloc rău în comparaţie cu momentele în care ajung în hală şi mă întreb eu însumi cine sînt.

În ultimii ani, am stat departe de televizuni şi de apariţiile publice. Ceva m-a făcut însă să vin azi aici, la Cluj, la invitaţia Centrului Raţiu pentru Democraţie.

Acum cîteva zile, mă găseam în sediul uneia dintre fundaţiile importante din România, cu siguranţă cea mai bogată dintre ele. O fundaţie prin care un guvern occidental finanţează cu zeci de milioane de euro pe an o bună parte a organizaţiilor neguvernamentale din România.

În ultima vreme, tendinţa de a aşeza presa de calitate pe baze nonprofit a apărut şi la noi. Asta pentru că modelul de business clasic al presei e epuizat, iar cel nou refuză să se nască. Iluziile că digitalul ne va salva redacţiile se depărtează tot mai mult.

În anul 2015, chiar şi o companie de presă orientată pe pionierat digital, cum este Gazeta Sporturilor, realizează 90% din audienţa pe internet, dar încasează doar 10% din venituri pe internet.

Sîntem unii dintre cei mai mari încasatori de publicitate clasică pe net şi de la google din România, dar asta nu înseamnă decît un euro din 10 în veniturile noastre. Un euro din 10!

În schimb, realizăm 90% din venituri la taraba de ziare, deşi acolo se mai află doar 10% din audienţă.

Rezolvarea acestei ecuaţii ne frămîntă zi de zi. Cei care spun "De ce nu închid ziarele printul?" nu au în faţă aceste date. Le fac publice azi, aici, pentru prima oară.

Încercarea de a susţine presa pe o bază nonprofit a apărut de cîţiva ani în Occident.

Mă aflam aşadar în Bucureşti la o fundaţie cu oameni educaţi şi deschişi. Dar eram acolo pentru că procedurile granturilor, aplicate cînd e vorba de inserţie socială sau de programe contra discriminării, cer ca fundaţia să vadă conţinutul exact al materialelor înainte de derularea lor.

Pe scurt, aplicînd aceleaşi reguli, ei cereau să vadă investigaţiile şi reportajele înainte de publicare.

Le-am spus că este împotriva Constituţiei României care interzice orice formă de cenzură. Le-am explicat că în jurnalism nimeni din afara corpului editorial nu are voie să vadă înaintea publicului ceea ce se publică.

Nimeni înseamnă nimeni. Patronul, departamentul de publicitate sau o fundaţie care angajează nişte jurnalişti pentru un proiect frumos. Absolut nimeni!

Tinerii români de la fundaţie nu erau deloc rău intenţionaţi. Dimpotrivă, aveau o dedicare exemplară. Dar, pur şi simplu, nu se întîlniseră cu o astfel de situaţie. Mai mult, în alte cîteva situaţii, e posibil să fi primit spre citire articole.

Le-am spus că cei trei jurnalişti din Bucureşti şi trei din Provincie care vor fi selectaţi pentru acest proiect pe care îl voi coordona editorial nu vor preda textele nimănui din afara zonei editoriale.

Şi că nu vrem excepţii. Vrem, în schimb, ca ei să realizeze că nu au voie să citească textele, fie că sînt ale noastre sau ale oricărui alt jurnalist. Dacă au făcut-o, să se oprească. Dacă vor mai finanţa proiecte jurnalistice să respecte acest lucru!

Cred că i-am convins pentru că aveau bună credinţă autentică şi pentru că ceea ce este nenegociabil cu un patron privat sau cu Parlamentul este nenegociabil cu oricine consideră că merită să deţină media sau să finanţeze libertatea de exprimare şi dreptul la informare.

Proiectul va merge mai departe. De fapt, testul democratic este să fii angajatorul atunci cînd tu însuţi poţi ajunge vizat de libertatea presei. Dacă Adrian Sîrbu sau Dan Voiculescu nu mi-au cerut niciodată un text înainte de publicare, cu atît mai puţin o organizaţie care promovează democraţia poate căpăta aşa ceva.

Cînd am plecat, mi-am amintit un alt episod. El s-a petrecut la începutul anilor 90.

Lucram la Gazeta Sporturilor şi, împreună cu colega mea Luminiţa Paul munceam la o anchetă despre cum dopingul supravieţuise ca politică de stat după 1989, deşi dispăruseră statul şi partidul care fondaseră această politică de "medalii contra sănătăţii sportivilor".

Statisticile oficiale ale numărului de sportivi dopaţi erau falsificate. În continuare, ministerul încuraja dopajul.

Înainte de publicare, prima parte a articolului ni s-a returnat cu modificări făcute apăsat, cu creionul. N-am recunoscut scrisul şefului şi l-am întrebat cine a făcut tăieturile pe manuscrisul care urma să intre în tipar.

Senin, ne-a spus că secretarul de stat din MTS, practic şeful sportului din acel moment. "Ca să nu greşiţi", ni s-a zis.

Am refuzat publicarea şi am părăsit redacţia a doua zi. Au trecut aproape 25 de ani şi, de data asta nu într-un minister, ci într-o organizaţie free-speach am fost pus în faţa aceloraşi argumente.

Ca să nu greşim, ca să nu fim partizani, ca să nu comitem derapaje. Pentru toate acestea, ni se propune controlul.

Dar, în fond, ce altceva face presa decît să greşească, să derapeze, să fie subiectivă, deşi ne propunem exact inversul?

Acum cîteva zile, Alan Rusbridger şi-a anunţat retragerea după 20 de ani ca redactor şef la "The Guardian". Din 1821 şi pînă azi, "The Guardian" a avut doar 11 redactori şefi. Cel mai longeviv a stat în funcţie 57 de ani, mai mult decît Carol I sau Ştefan cel Mare.

El şi-a amintit că în momentul în care a fost numit a spus: "Ajutaţi-mă să nu scufund nava!". Este coşmarul oricărui redactor şef şi, probabil, al oricărui lider. Să nu scufunde nava şi să nu trădeze moştenirea.

Gazeta Sporturilor are o tradiţie de 91 de ani şi mi-e greu să-mi imaginez ce aş simţi dacă valoarea ei unică s-ar risipi sub mandatul meu.

Dar frămîntările nu sînt exclusivitatea noastră, a celor care conducem redacţiile. Orice ziarist îşi pune problema cît va rezista meseria lui. Unele lucruri nu depind de noi.

Vă mulţumesc pentru acest premiu. Îl primesc cu emoţie.

Vă rog să acceptaţi ca valoarea sa în bani să meargă la un tînăr jurnalist de la presa locală, rugînd juriul şi organizaţiile care m-au selectat pe mine să mă ajute şi să facă această propunere.

Orice ziarist se întreabă cît va rezista meseria. Cred că unul dintre răspunsuri ni l-a oferit cel mai tonic tip pe care l-am întîlnit în viaţa publică din România.

Cîtă vreme vor exista oameni precum Ion Raţiu, care să ţină braţele depărtate, conturînd spaţiul dialogului, nu cu trufie, cu suficienţă, ci cu puţin curaj şi multă compasiune, publicul va şti că presa se ridică pentru el."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • iote unde zacea noul Roubini al presei romanesti! Doctrina comunista cu "omul multilateral dezvoltat" si-a gasit perfecta intruchipare in acest analist de duzina. Se pricepe la sport, la politica, legile nu mai au secrete pentru el, acu'i si analist financiar.
    Asteptam de multi ani dezvaluiri despre matrapazlacurile sponsorilor Intact, dar se pare ca brusc ti-a pierit spiritul de investigator si ne iei cu vrajeala de 2 lei, ca tie nici sarbu nici voiculescu nu ti-au interzis ceva. pai nici nu aveau de ce, ca tu ai scris doar la comanda, pentru a-ti face patronii fericiti. Adica tu nu stiai cum face Sarbu evaziune fiscala? Stiai, dar ai tacut, ca aveai facturi barosane.
    Revenind la marea ta descoperire, normal ca faci 90 % din cifra de afaceri din chiosc, pentru ca un ziar cu carte /cd sau mai stiu eu ce alta smecherie costa cat 7-8-9 ziare "simple". Ca sa fie jumi-juma, ar trebui online sa vinzi de 5 ori mai mult decat scris, ceea ce nu prea se poate in ziua de azi.
    In alta ordine, este trist ca un asemenea specimen a ajuns sa fie premiat. I s-ar ofilii papionul saracului Ratiu daca ar vedea ce hahalera a ajuns sa ia premiu ce-i poarta numele. Pe langa Tolonat, pana si Cristoiu este mai "deontolog" :))
  • In realitate, la Gazeta cifrele sunt altele: 5% din internet, 60% de la chioscuri si restul… ehei, restul e spaga pe care o iau redactorii pe teren. Da, domnule Tolontan, cei care te cred nu au datele astea.
  • eu cred ca copiaza MULT MAI MULT decat doar 10% (copiatul e ceva tipic antenei 3).
  • Ziarele nu inchid printul pentru ca inca se mai face ceva profit daca se vand cu DVD-uri si Carti la pachet, gazeta sporturilor fiind principalul ziar care face asa ceva, acesta este singurul motiv din care se mai vand ziare, cu majoritatea dintre ele ffind doar la GSP . plus ca cu atata hartie folosita la ziare este si igienica si o poate folosi tolontan sa se stearga la gura cu ea.
  • Tolontane, cum sa incasezi mai mult de 10% cand site-ul Gsp nu face altceva decat sa copieze de la Dolce si Digi? Cu astfel de ,,jurnalism,, vrei sa convingi clientii? Ca sa nu mai spun celebrele si nelipsitele stiri care te fac sa cazi de pe scaun si care nu sunt altceva decat banalitati umflate de un titlu penibil!

Trimite un comentariu

sus