Skip to main content

“Comitetul Oamenilor Muncii – Radio Guerrilla” cere CNA scoaterea la concurs a fostelor licenţe ale staţiei

 
Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu

SCRISOARE DESCHISĂ. Un “Comitet al Oamenilor Municii – Radio Guerrilla,deţinători de drept ai brandului” solicită CNA, printr-o scrisoare publicată pe Facebook, să scoată la concurs fostele licenţe ale postului de Radio, retrase în vara acestui an.

Publicitate

Cine face parte din comitet? Sunt peste 20 de oameni care au lucrat la Guerrilla, a explicat pentru Paginademedia.ro Liviu Mihaiu, unul dintre oamenii din “comitet”. Un alt nume din grup este Mihai Dobrovolschi.

De ce “deţinători de drept ai brandului Guerrilla”? Liviu Mihaiu a depus anul acesta, pe 3 iulie, în numele grupului, o cerere de înregistrare la OSIM a mărcii Radio Guerrilla. Anterior, a fost deţinută de firma Poligraf SRL, dar a expirat (durata de valabilitate a unei mărci este de 10 ani).

Ce scrie grupul în scrisoare:

Către Consiliul Naţional al Audiovizualului
Stimate doamne, stimaţi domni. Dupa cum ştiţi, în iunie 2015 Realitatea Media a pierdut definitiv în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului cele 24 de licenţe audiovizuale pe care s-a derulat proiectul Radio Guerrilla, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest moment, nu mai există niciun impediment de ordin legal care să împiedice organizarea concursului pentru pachetul de licenţe retrase Realităţii Media în anul 2013, din motive independente de proiectul nostru editorial.

Echipa Radio Guerrilla este pregătită să se prezinte în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului cu un proiect radio de succes, cel puţin la fel de performant ca precedentul, care şi-a cîştigat, vreme de aproape nouă ani, o certă notoritetate si apreciere pe piaţa media din România.

Suntem convinşi că noul nostru proiect, care ne aparţine, vă va convinge că merităm încă o şansă de a veni în întâmpinarea aşteptărilor mari ale publicului nostru, care îşi doreşte de aproape doi ani să ne audă din nou în FM.

Noi am dovedit o dată că „Binili Învinge”. Vrem şi putem să reconfirmăm.

Cu stimă,
Comitetul Oamenilor Muncii - Radio Guerrilla,
 deţinători de drept ai brandului Guerrilla

Anunţul vine în contextul în care CNA va discuta mâine scoaterea la licitaţie a mai multor licenţe radio, printre care şi cele deţinute în trecut de radio Guerrilla.

În luna septembrie a lui 2013 Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să retragă cele 23 de licenţe ale postului de radio, deţinut de Realitatea Media, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Membrii CNA au considerat că Realitatea Media vrea să le vândă, fapt interzis de lege. CNA a reclamat şi faptul că Realitatea Media a semnat, în luna august a aceluiaşi an, un contract de dare în exploatare a licenţelor Radio Guerrilla către firma Expresiv (care are Gold FM), fără ca instituţia să fie înştiiţată.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Eu m-am uitat pe site-ul cna si nu am vazut in sedinta de Maine discutarea frecventelor radio
  • Poftim, Dobro, sa nu mai zici ca Petrisor Obae nu tine cu tine. :))

Trimite un comentariu

sus