
Echipa revistei Level, care şi-a încetat apariţia acum aproape trei ani, a lansat o nouă publicaţie. „Urmaşul spiritual” al Level are un nume în limba română – Nivelul 2.
Publicaţia este deja la numărul 3, ocazie cu care editorii – foşti jurnalişti la Level - au „oficializat” existenţa noii publicaţii, care i se adresează, ca şi „defuncta” publicaţie, comunităţii de gameri.
Câteva detalii, de la editori:
Periodicitate:
Nivelul 2 apare lunar, publicul ţintă fiind gamerii români, însă audienţa este una variată. Mai exact, nu există o limită de vârstă pentru gameri, dincolo de cea indicată pe unele carcase de jocuri.
Cititori şi conţinut:
Fanii revistei Level ne-au însoţit la nivelul următor, dar totodată am reuşit să atragem şi o mulţime de cititori noi. Interesul este unul ridicat şi ne bucurăm să spunem că avem comenzi chiar şi din afara ţării.
Cititorii Nivelul2 au vârste cuprinse între 14 şi 60 de ani, baza fiind reprezentată de studenţi şi tineri între 18 şi 35 de ani. În general, vorbim despre oameni bine informaţi, cu acces la hardware-ul necesar unei îndeletniciri cum este joaca pe PC şi console.
Deşi majoritari sunt băieţii, există tot mai multe fete în rândul gamerilor. Am fost chiar surprins să aflu că o cititoare de peste 40 de ani preferă jocurile din categoria „shootere“ şi era nerăbdătoare să afle părerea noastră despre Rainbow Six Siege, un shooter tactic.
În ceea ce priveşte genurile de jocuri şi subiecte pe care le acoperim, acestea sunt dintre cele mai diverse şi acoperă întregul spectru. Avem şi articole dedicate artei în jocuri şi dezvoltării acestora, interviuri cu nume importante din industrie, recenzii pentru board games şi, în curand, o secţiune eSports.
Echipa:
Echipa este formată din foştii redactori Level şi o serie de colaboratori noi, cu potenţial. Aşadar, ne bucurăm de experienţă în domeniu şi avem planuri mari.
Tiraj:
Până în toamnă preconizăm să ne rezumăm la 5.000 de unităţi.
Distribuţie:
Revista poate fi achiziţionată online, de pe site-ul nostru, dar şi prin diverşi parteneri: alte magazine online şi offline de profil sau nu, precum şi puncte fixe în marile oraşe. Numărul sălilor de gaming cu care colaborăm se va mări de la doua la cinci în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Constanta şi Iaşi.
În cazul comenzilor online, revista este livrată în toată ţara printr-un partener, care o expediază prin poştă sau curier, iar abonaţii beneficiază în continuare de gratuitate la transport. Tot printr-un partener este disponibila şi pe eMAG.ro, iar în scurt timp va intra şi în reţeaua de magazine inMedio şi Relay.
Moduri de finanţare:
Revista se susţine, momentan, din vânzări şi reclamă plătită. Explorăm diverse alte oportunităţi în vederea creşterii calităţii şi avem încredere că se vor concretiza.
Cine sunt editorii:
Un nume important este Mircea Dumitriu, ex-redactor şef Level România.
Cum credeţi că veţi rezista pe piaţă, în condiţiile în care Level s-a închis?
Level nu mai există din motive asupra cărora nu mai are sens să revenim. Este istorie, dar ne amintim cu drag de revista care ne-a format. Am învăţat ceva de acolo şi suntem mai atenţi. Am creat un brand nou, local, care este chiar mai puternic şi recunoscut la nivel internaţional.
Urmaşul spiritual al revistei Level este un produs premium, cu un conţinut din ce în ce mai divers de la o lună la alta. Lucrăm permanent la îmbunătăţirea aspectului, ţinem la conţinutul original şi ne străduim să păstrăm revista la un preţ accesibil. Ne mândrim că suntem printre puţinele echipe care pot oferi conţinut la cel mai înalt nivel pe acest segment. De asemenea, luăm în calcul ca în viitorul apropiat să ne implicăm şi în alte activităţi legate de gaming.
Istoria Level:
Revista Level a apărut în 1996 şi făcea parte din acelaşi grup care edita publicaţia Chip, apărut în 1991, şi Foto – Video, în 2000. În urmă cu şase ani, Dan Bădescu, proprietarul de atunci al titlurilor, anunţa că revistele din portofoliu erau de vânzare.
Level şi-a încetat apariţia trei ani mai târziu, la sfârşitul lui 2013, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. Tot atunci au dispărut şi alte două titluri editate de acelaşi grup: Chip şi Foto Video. Proprietarul revistelor a decalrat atunci că societatea care edita revistele a intrat în insolvenţă din cauza distribuitorilor.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu