
PREMIERĂ. Excluderea României de la Eurovision din cauza datoriei TVR este prima din istoria concursului muzical. O spune chiar Televiziunea Publică, în comunicatul care anunţă demararea procedurilor pentru excluderea TVR din European Broadcasting Union, unde era membru.
Este o dublă premieră: până în prezent, nicio ţară nu a fost retrasă de la Eurovision în acest mod şi nio staţie nu a fost exclusă din EBU – asociaţia europenă a televiziunilor publice.
Comunicatul TVR:
„Reprezentanţii European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – au anunţat managementul TVR că vor demara procedura de excludere a Televiziunii Române din organizaţie”. Totodată, România îşi va pierde dreptul de a participa la concursul Eurovision, care va avea loc anul acesta la Stockholm.
Decizia conducerii EBU vine ca urmare a situaţiei generate de neplata datoriilor acumulate de TVR în ultimii opt ani. Reprezentanţii Televiziunii Române au anunţat partenerii că TVR nu va mai putea susţine plăţile datoriilor, ultima tranşă, în cuantum de 250.000 de euro, fiind achitată în luna ianuarie.
Conducerea TVR a făcut numeroase apeluri şi a prezentat posibile soluţii către instituţiile abilitate, în vederea asigurării unei finanţări corecte a serviciului public de televiziune, însă nu a primit niciun răspuns pozitiv.
În acelaşi sens, reprezentanţii EBU au transmis mai multe solicitări autorităţilor române în vederea susţinerii televiziunii publice. În ultima adresă, EBU a solicitat un răspuns din partea instituţiilor contactate până joi, 21 aprilie, ora 20.00, în caz contrar anunţând că vor demara procesul de excludere a României de la Eurovision şi a TVR din rândul membrilor organizaţiei.
Situaţia este fără precedent în istoria EBU, TVR fiind prima televiziune exclusă din asociaţie. De asemenea, excluderea unei ţări din concursul Eurovision este o premieră.
➢România are cea mai scăzută taxă tv din Uniunea Europeană şi una dintre cele mai mici din Europa – aproximativ 11 euro/an. Această taxă nu a fost indexată niciodată din anul 2003, în condiţiile în care costurile, inclusiv drepturile de televizare a evenimentelor majore contractate de la EBU şi ceilalţi parteneri au crescut în fiecare an. Această situaţie, coroborată cu un regim restrictiv de difuzare a spoturilor publicitare şi alte prevederi legislative (eliminarea scutirii de TVA pentru programe şi licenţe, introducerea contribuţiei pentru CNC de 15% din veniturile din publicitate - faţă de 3%, în cazul posturilor comerciale- etc) au afectat veniturile televiziunii publice."
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Noul TVR 1 (TVR1 + TVR Moldova + TVR Internațional), un canal internațional cu difuzare națională și internațională cu conținut cultural și informativ.
Noul TVR 2 (TVR2 + TVR3 + TVR HD), divertisment, jocuri și concursuri, filme artistice și seriale, transmisiuni sportive.
studiourile teritoriale ar putea fi privatizate.