Skip to main content
LIVE: Poveşti fascinante din clanul Nuţu şi Sile Cămătaru cu Anghel Damian, producătorul documentarului Cămătarii

Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale TVR, a murit la vârsta de 87 de ani

 
Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale TVR, a murit la vârsta de 87 de ani

Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale Televiziunii Române, s-a stins la 87 de ani, potrivit Radio România Cultural.  

Publicitate

Născută la Bucureşti, la 8 ianuarie 1939, Sanda Ţăranu a studiat timp de trei ani la Facultatea de Chimie Industrială, înainte de a decide să urmeze Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, pe care l-a absolvit în 1963.

În timpul studenţiei colaborase deja cu Televiziunea Română, iar imediat după absolvire a primit oferta care avea să îi schimbe destinul profesional: postul de crainică TV.

Deşi îşi dorise iniţial o carieră în teatru, a rămas fidelă televiziunii şi a devenit rapid una dintre cele mai iubite prezenţe ale micului ecran.

A prezentat programe culturale, emisiuni speciale şi ediţii de festival, fiind asociată inclusiv cu celebrul festival „Cerbul de Aur” şi cu transmisiuni internaţionale realizate de TVR în anii ’60 şi ’70.

Pentru multe generaţii de telespectatori, vocea sa rămâne legată de emisiunea Teleenciclopedia, una dintre cele mai longevive producţii din istoria televiziunii româneşti. După retragerea oficială din faţa camerelor, în 1998, Sanda Ţăranu a continuat să colaboreze cu televiziunea publică drept narator, traducător şi realizator de emisiuni.

Redăm în continuare un interviu acordat de doamna Sanda Ţăranu emisiunii Mic dejun cu un campion, la TVR 1

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus