Skip to main content

Pro TV, la un pas să semneze pentru meciurile Euro 2016

 
Pro TV, la un pas să semneze pentru meciurile Euro 2016

Meciurile de la Campionatul European, la un pas de a fi difuzate de Pro TV. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Pro TV a ajuns la o înţelegere pentru opţiunea free-to-air la Euro 2016, eveniment la care România va juca primul meci, contra Franţei. Deocamdată, contractul nu este semnat.

Publicitate

Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Pro TV nu au comentat informaţia.

Dolce Sport, operat de Telekom, deţine toate drepturile pentru toate partidele de la Euro 2016. Doar opţiunea free-to-air, ceea ce înseamnă cele mai importante meciuri din competiţie, mai era disponibilă.

Din informaţiile Paginademedia.ro, în urmă cu aproximativ o lună vânzătorul drepturilor de difuzare de la Euro 2016 - firma CAA Eleven - a transmis televiziunilor din România că s-a închis licitaţia şi că în România nu va fi opţiunea free-to-air.

Ulterior acestui anunţ, au venit cu oferte Pro TV, dar şi RCS&RDS (cu postul Digi24). Digi 24 este în lista must carry, ceea ce înseamnă că toţi cabliştii (nu şi operatorii DTH) sunt obligaţi să îl includă în grila de programe. În final, doar Pro-ul ar fi rămas în joc, potrivit informaţiilor paginademedia.ro.

Paginademedia.ro a scris despre varianta Euro 2016 la Pro TV încă de acum două săptămâni, aici. La momentul respectiv, Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV, nu a comentat informaţia.

Ce înseamnă opţiunea free-to-air:

- Cel mai bun meci al zilei

- Toate meciurile României

- Toate meciurile din sferturi

- Semifinalele

- Finala

Euro 2016 se va desfăşura în perioada 10 iunie - 10 iulie 2016

Ţara noastră va face parte din grupa A alături de Franţa, Elveţia şi Albania. Primul meci al Euro se va disputa chiar pe 10 iunie, între România şi Franţa.

Despre o posibilă înţelegere Pro TV pentru difuzarea meciurilor de la Euro 2016 a scris şi Sportpesurse.ro.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mambo Mambo
    Ar fi foarte bine sa transmita Pro tv,cel putin o sa vedem meciuri in HD si fara sa ne abonam la Telekom.Orice varianta ar fi fost ok decat sa nu transmita nimeni,ar fi o idiotenie!
  • F F
    ar fi o lovitura. am vedea care e potentialul adevarat al unei astfel de competitii.
  • mile mile
    hotie , pro tv nu este free to air

Trimite un comentariu

sus