Skip to main content

Camera Deputaţilor a adoptat tacit legea ce permite televiziunii publice intrarea în insolvenţă

 
Camera Deputaţilor a adoptat tacit legea ce permite televiziunii publice intrarea în insolvenţă

Proiectul de lege iniţiat de către Călin Popescu-Tăriceanu prin care TVR poate intra în insolvenţă a fost aprobat tacit de către Camera Deputaţilor întrucât termenul constituţional pentru dezbatere şi adoptare a proiectului a fost depăşit din data de 23 mai, legea urmând să intre în dezbaterea forului decizional, Senatul, anunţă agenţia de presă News.ro.

Publicitate

Proiectul de lege figurează pe ordinea de zi a şedinţei de plen de luni, cu menţiunea că termenul pentru adoptare a fost deja depăşit. Comisia de cultură, arte şi mass-media nu a reuşit până acum să trimită raportul privitor la acest proiect, ce a intrat pe ordinea de zi doar cu avizele Comisiei juridice, Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social.

Iniţiativa legislativă constă în introducerea unor noi alineate la articolul 27 al Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune. Astfel, consiliile de administraţie ale celor două instituţii pot decide, cu votul majorităţii membrilor, începerea procedurilor de intrare în insolvenţă, fiind menţionate şi actele necesare.

În situaţie de insolvenţă, preşedintele-director general al TVR sau al Radioului îndeplineşte calitatea de administrator special, urmând ca membrii consiliilor de administraţie să aibă ”atribuţii privitoare la strategia şi structura programelor şi supraveghează respectarea modului în care societatea îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în schema de programe şi în licenţa de emisie”.

Proiectul prevede expres că SRR şi SRTv nu pot intra în faliment.

În expunerea de motive a legii se arată că modificările sunt necesare în contextul în care televiziunea publică trece prin dificultăţi financiare majore ce au dus la acumularea de datorii în valoare de 770 de milioane de lei.

Proiectul a fost iniţiat de către copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, cosemnatari fiind alţi parlamentari ai acestui partid şi deputatul UDMR Mate Andras. Iniţial, au fost şi 10 parlamentari PSD care au semnat iniţiativa, însă aceştia şi-au retras semnăturile pe 22 martie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus