Skip to main content

Posturile de știri oră cu oră. România TV, peste Antena 3 aproape toată ziua. Digi 24, ore în care a fost primul pe publicul comercial

 
Posturile de știri oră cu oră. România TV, peste Antena 3 aproape toată ziua. Digi 24, ore în care a fost primul pe publicul comercial

AUDIENȚE. Cum s-au uitat românii la posturile de știri în duminica alegerilor? Analiza audiențelor, oră cu oră, scoate la iveală concluzii interesante.

  • La nivelul întregii țări, din 16 ore luate în calcul de Paginademedia.ro (orele 9.00 dimineața-1.00 noaptea), România TV a fost peste Antena 3 în 14 cazuri. La orașe și pe targetul comercial, România TV a depășit postul Intact în zece din cele 16 ore monitorizate.
  • Bătălie strânsă seara, unde Antena 3 i-a avut în platou pe Gabriela Vrânceanu Firea și pe Nicușor Dan, iar România TV pe fostul președinte Traian Băsescu. Intervalul 21.00-23.00 a fost al Antenei 3 (România TV apropiindu-se bine la orașe). În următoarele două ore, România TV a fost peste postul Intact.
  • De remarcat evoluția Digi 24. Deși pe publicul total a fost mult sub România TV și Antena 3, cea mai mare parte a publicului Digi 24 a fost din targetul tânăr. În câteva ore - printre care un segment extrem de important, 21.00-22.00, Digi 24 a fost cel mai urmărit post de știri pe targetul comercial 18-49 de ani.
  • În majoritatea cazurilor, vârful de audiență a fost seara, după 21.00. Au mai fost însă și câteva excepții: un vârf la România TV și la orele 14.00-15.00, cifre bune pentru Digi 24 și dimineața, la orele 9.00-10.00. Pe publicul comercial, B1 TV a avut cele mai bune cifre până în prânz (a fost chiar cea mai urmărită stație pe acest public la orele 8.00 și 9.00).
  • Postul public TVR a avut câteva vârfuri la prânz (12.00-14.00) - de aproape 300.000 de telespectatori și după amiaza. Seara, TVR 1 a fost însă sub stațiile de știri.
Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă evoluția posturilor de știri audiențelor oră cu oră, în duminica alegerilor locale:

Meciul România TV - Antena 3: 14-2 pe național, 10-6 la orașe

NAȚIONAL. La nivel național, România TV a depășit Antena 3 în 14 din cele 16 ore monitorizate de Paginademedia.ro. Dimineața, la nivel național, România TV avea aproape 300.000 de români pe post, cu câteva zeci de mii mai mulți decât Antena 3. În intervalul 14.00-17.00, diferența dintre România TV și Antena 3 a crescut. La 14.00, România TV avea pe post 660.000 de români, iar Antena 3 - aproape 300.000.

La ora 20.00, Antena 3 a preluat conducerea pe național, pentru două ore, cu un vârf de aproape 900.000 de români. Postul Intact i-a avut în studio pe Gabi Firea, și apoi pe Nicușor Dan. 

De la 23.00 și până la 1.00 noaptea, România TV a avut, din nou, cifre peste Antena 3.

URBAN. Dacă la nivelul întregii țări Antena 3 a avut doar două ore peste România TV, la orașe a avut patru. Postul Intact a depășit România TV în intervalul 19.00-23.00, cu vârfuri de peste 600.000 de telespectatori (de notat diferența mică de la 22.00: 510.000 Antena 3 - 490.000 la România TV). În rest postul de știri cu orientare tabloidă a avut cifre peste canalul Intact.

COMERCIAL. Niciunul dintre cele două canale nu excelează la targetul comercial. În doar două situații (Antena 3 la 21.00 și România TV la 22.00) media de telespectatori între 18 și 49 de ani a sărit de 100.000 de telespectatori. România TV a avut pe acest target 10 ore, Antena 3 - 6.

Cifre bune seara pentru toate stațiile de știri, Digi 24 - reprezentare bună pe comercial

Toate posturile de știri au avut în duminica alegerilor cifre mult peste media stației.

La Realitatea TV, audiența s-a concentrat seara, la specialul lui Rareș Bogdan, cu vârfuri de peste 400.000 de telespectatori.

B1 TV a avut o audiență relativ constantă pe parcursul zilei, între 150.000 și 200.000 de telespectatori. Vârful a fost seara, când în studio au fost Sorin Avram, Cornel Nistorescu și Stelian Tănase.

Cum s-a împărțit publicul comercial?

Publicul comercial numără, la fiecare post de știri, doar câteva zeci de mii de telespectatori. Pe intervalul luat în calcul de Paginademedia.ro, au fost doar patru cazuri de 100.000 de telespectatori între 18 și 49 de ani pe minut: o oră la Antena 3, una la România TV și două la Digi 24.

De altfel, procentual, Digi 24 are cea mai bună reprezentare pe targetul 18 și 49 de ani. De exemplu, la ora 21.00, prima oră post Exit-Poll, Digi 24 a fost cel mai urmărit post de știri pe segmentul comercial. Digi 24 număra 111.000 de telespectatori pe acest segment (din totalul de 260.000 de telespectatori), iar la Antena 3 erau 110.000 de tineri (deși publicul total era de aproape 900.000 de români).

În trei ore, Digi 24 a avut cei mai mulți telespectatori pe comercial. În alte câteva cazuri, a fost la egalitatea sau foarte aproape de România TV și Antena 3, posturi cu un total mult mai mare decât postul RCS.

La B1 TV, de notat cifre bune pe targetul comercial în prima parte a zilei, până în prânz. La ora 9.00, de exemplu, era cel mai urmărit post de știri (chiar dacă la o mică diferență de celelalte stații).

Audiența canalelor de știri, oră cu oră, duminică, 5 iunie, la nivel NAȚIONAL:

NATIONAL   Antena 3   Romania TV   Realitatea TV   Digi 24   B1TV  
09:00 - 10:00 247.000 271.000 36.000 96.000 122.000
10:00 - 11:00 221.000 263.000 65.000 105.000 134.000
11:00 - 12:00 265.000 292.000 45.000 60.000 149.000
12:00 - 13:00 227.000 385.000 79.000 83.000 148.000
13:00 - 14:00 299.000 534.000 98.000 84.000 108.000
14:00 - 15:00 296.000 660.000 130.000 98.000 140.000
15:00 - 16:00 339.000 623.000 80.000 101.000 155.000
16:00 - 17:00 363.000 579.000 74.000 72.000 134.000
17:00 - 18:00 391.000 503.000 120.000 82.000 127.000
18:00 - 19:00 422.000 588.000 131.000 89.000 156.000
19:00 - 20:00 471.000 520.000 141.000 76.000 107.000
20:00 - 21:00 725.000 605.000 217.000 84.000 110.000
21:00 - 22:00 861.000 733.000 392.000 259.000 199.000
22:00 - 23:00 682.000 826.000 417.000 216.000 137.000
23:00 - 24:00 547.000 649.000 252.000 91.000 121.000
24:00 - 01:00 386.000 557.000 176.000 69.000 170.000

Audiența canalelor de știri, oră cu oră, duminică, 5 iunie, în mediul URBAN:

URBAN   Antena 3   Romania TV   Realitatea TV   Digi 24   B1TV  
09:00 - 10:00 180.000 159.000 34.000 64.000 99.000
10:00 - 11:00 148.000 186.000 63.000 85.000 106.000
11:00 - 12:00 151.000 197.000 38.000 51.000 98.000
12:00 - 13:00 129.000 199.000 71.000 61.000 65.000
13:00 - 14:00 212.000 266.000 63.000 73.000 42.000
14:00 - 15:00 221.000 380.000 77.000 87.000 79.000
15:00 - 16:00 212.000 356.000 46.000 92.000 110.000
16:00 - 17:00 228.000 293.000 44.000 69.000 99.000
17:00 - 18:00 261.000 261.000 79.000 79.000 93.000
18:00 - 19:00 292.000 331.000 97.000 75.000 106.000
19:00 - 20:00 323.000 276.000 106.000 73.000 75.000
20:00 - 21:00 504.000 325.000 158.000 75.000 81.000
21:00 - 22:00 605.000 442.000 267.000 213.000 130.000
22:00 - 23:00 511.000 486.000 297.000 174.000 90.000
23:00 - 24:00 356.000 398.000 176.000 72.000 92.000
24:00 - 01:00 235.000 348.000 120.000 47.000 107.000

Audiența canalelor de știri, oră cu oră, duminică, 5 iunie, pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL   Antena 3   Romania TV   Realitatea TV   Digi 24   B1TV  
09:00 - 10:00 39.000 35.000 5.000 39.000 42.000
10:00 - 11:00 30.000 46.000 25.000 67.000 42.000
11:00 - 12:00 52.000 44.000 13.000 38.000 43.000
12:00 - 13:00 30.000 36.000 28.000 20.000 12.000
13:00 - 14:00 30.000 55.000 26.000 19.000 14.000
14:00 - 15:00 35.000 54.000 15.000 32.000 13.000
15:00 - 16:00 39.000 57.000 7.000 33.000 21.000
16:00 - 17:00 25.000 41.000 5.000 34.000 13.000
17:00 - 18:00 30.000 27.000 21.000 44.000 15.000
18:00 - 19:00 48.000 57.000 17.000 48.000 18.000
19:00 - 20:00 45.000 62.000 17.000 39.000 13.000
20:00 - 21:00 65.000 64.000 39.000 40.000 15.000
21:00 - 22:00 110.000 82.000 69.000 111.000 35.000
22:00 - 23:00 88.000 102.000 83.000 99.000 18.000
23:00 - 24:00 78.000 71.000 63.000 43.000 26.000
24:00 - 01:00 61.000 65.000 48.000 29.000 37.000

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu