Skip to main content

VIDEO. Moise Guran, explicații la Digi 24: Mi-am dat seama că țara e pe o cale greșită și nu o mai poți schimba vorbind la televizor

 
VIDEO. Moise Guran, explicații la Digi 24: Mi-am dat seama că țara e pe o cale greșită și nu o mai poți schimba vorbind la televizor

VIDEO. "Am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceea ce am predicat ani de zile la TV", a spus Moise Guran în această seară, la emisiunea realizată de Cosmin Prelipceanu la Digi 24. "Când lumea se schimbă în jurul tău, nu poți sta în turnul tău de fildeș", a continuat el.

"Mi-am dat seama că țara e pe o cale greșită și nu o mai poți schimba vorbind la televizor. Oamenii cu care doresc să vorbesc, care pot să schimbe această țară, nu mai sunt la televizor", a explicat Guran. 

"Peste câteva luni, sau peste un an, redacția Digi 24 va lucra la fel cum lucrează acum, având însăca medie de transmie principală nu televiziunea, ci telefonul. Dar pentru asta eu trebuie să fac altceva, pentru o perioadă."

O mare parte din români merge așa, ca după un pastor. Eu nu sunt un pastor. Sunt jurnaliști care încearcă să ajungă vedete, să atragă fani, pentru ca apoi să îi direcționeze politic.

Publicitate

Îniante de alte declarații, fragmentul video:

VIDEO. Moise Guran, în studioul lui Cosmin Prelipceanu, la Digi 24

Moise Guran: 

  • Nici cei de la RCS nu au înțeles decizia mea.
  • Toată lumea a înțeles că plec de la Digi 24. Eu sunt încântat de ceea ce înseamnă Digi 24. Nu plec, voi fi aici în fiecare luni. 
  • Pot zice că un grad de militantism civic am avut întotdeauna și am spus-o foarte cinstit.
  • E o onoare să închei emisiunea la Digi 24. Emisiunea are o audiență bună pentru un post de știri. Sunt oameni tineri, activi. Problema este că cei mai mulți sunt aici, pe telefon.
  • Televiziunea de știri nu va fi înlocuită cu telefonul mobil pe partea de dezbateri TV. Telefonul mobil este mai degrabă pentru știri. 
  • Tot ce este televiziune de știri, cu excepția Digi 24, conduc electoratul la alegeri către o direcție clară.
  • Oamenii pe care eu îi caut.... Nu mai ajung la ei pentru că înțeleg altfel viața și capitalismul românesc. Ei vor schimba lucrurile. Sunt oameni care nici nu se uitau la știri până să apară Digi 24.
  • Peste câteva luni, sau peste un an, redacția Digi 24 va lucra la fel cum lucrează acum având ca medie de transmie principală nu televiziunea, ci telefonul. Dar pentru asta eu trebuie să fac altceva, pentru o perioadă.
  • Ca jurnalist sunt extrem de deranjat de tendința pe care televiziunea ți-o dă. Că televiziunea te face vedetă și că trebuie să fii ministru, ca să schimbi ceva.
  • Mă gândesc să scriu programe de guvernare și să le pun pe site. Cine vrea să le ia.
  • Politica e determinată de modul în care arată societatea. Un jurnalist, mai ales unul influent, este mult mai important decât un politician. Va fi rejectat imediat când devine politician.
  • Nu va mai exista emisiunea TV Biziday. Voi trece eu, ca jurnalist, într-o altă paradigmă.
  • O mare parte din români merge așa, ca după un pastor. Eu nu sunt un pastor. Sunt jurnaliști care încearcă să ajungă vedete, să atragă fani, pentru ca apoi să îi direcționeze politic.

VIDEO. Moise Guran, în studioul lui Cosmin Prelipceanu, la Digi 24

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Eu ii urez succes. Intradevar zona ocupata acum de televiziune nu mai este productiva. Nu mai interactioneaza cu publicul decat in cifre.
  • Sa vedem Moise,dar e greu si riscant ce vrei sa faci. Cei ce te vom urmari pe internet nu stim cum sa plecam mai repede de aici. Succes !
  • Cum dracu' i-a venit bazdacul fix cand s-a certat cu acoperitul in deputat Nicolicea? Nu stiu de ce trebuia sa se creeze impresia (sau nu e impresie?) ca amenintarea activistului de partid Nicolicea s-a si executat! Pana acum Guran nu se certase la cutite cu nimeni, era si el tolerat, dadea bine la democratie, 'pluralitate de idei", adica, numai ca acum a deranjat taman eminenta cenusie rau a partidului de general, in general in rezerva activa! Hai liberare!
  • Plin de postaci departid care baga comentarii de la centru. Rusine voua, *** Ar fi bine sa va uitati odata pe an in oglinda sa vedeti cat de minimali sunteti.
    Emisiunea lui Moise a fost printre cele mai bune de la TV si oricine are un gram de minte a apreciat-o. Restul sunt cei care voteaza la comanda. Pacat, dar asta e Romania, tara in care manipularea majoritatii sarace si needucate a ajuns pe noi culmi de progres si dezvoltare.
    Succes Moise in noile planuri! Sper sa ajungem sa schimbam ceva in bine tara asta, cat inca mai sunt cativa oameni cu minte, pana nu pleaca cu totii sa-i imbogateasca pe altii.
  • Sa maschezi un lucru vizibil si din cosmos in atatea cuvinte si fraze kilometrice, denota ***. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple, iar explicatiile simple sunt si cele corecte: emisiunea era praf, iar ea nu mai putea continua asa. S-au inchis zeci, sute de emisiuni in astia 17 ani de cind spune domnul moise ca se joaca pe la tv. Dar nimeni nu a delirat in halul asta despre o inchidere de emisiune. De la autodemascarea lui turcescu, in direct si la o ora de varf, nu a existat ceva mai penibil. Iar moise crede ca cei carora vrea sa li se adreseze in viitor sunt trepanati? Crede ca exista cineva din segmantul ala, care nu s-a prins care e treaba? Nu. Toti realizeaza ca de fapt s-a inchis o emisiune proasta, care nu facea rating. Restul e guran!
  • De fapt, dragul de Moise vrea președinte... Asta dincolo de gărgara cu păstorul. Negarea întărește și chiar dezvăluie direcția. ;-)
    Este posibil să fi văzut și adevărata față a ungurilor de la Digi.
  • Doamne ferește. Dar ce-o fi pățit acest Moise Guran? O fi trecând prin vreo decepție de a început să se creadă salvatorul României
  • Ar fi interesant de vazut ce ratinguri a avut la Digi, o televiziune prea bine utilata pentru o conducere atat de habarnista. Restul e gargara.
  • Eu cred ca Moise si-a luat numele prea in serios si se crede vreun profet al zilelor noastre: "Mi-am dat seama că țara e pe o cale greșită și nu o mai poți schimba vorbind la televizor. Oamenii cu care doresc să vorbesc, care pot să schimbe această țară, nu mai sunt la televizor".

    Dupa lansarea site-ului o sa urmeze si vreun exod de 40 de ani?

Trimite un comentariu