Skip to main content

VIDEO. Imagini din noua serie „Prison Break”, care va fi lansată anul viitor

 
VIDEO. Imagini din noua serie „Prison Break”, care va fi lansată anul viitor

Televiziunea americană Fox a dezvaluit ieri la Comic-Con imagini din sezonul cinci al serialului "Prison Break", potrivit Variety.com. Lansarea noii serii, care va cuprinde nouă episoade, este programată pentru toamna anului 2017. 

Publicitate

Dominic Purcel a declarat la Comic-Con că ideea reînvierii serialului Prison Break s-a născut după ce acesta a lucrat împreună cu Wentworth Miller la filmările serialului The Flash.

"Eram pe platoul de filmări și ne simţeam ca şi cum nu am fi fost despărțiți pentru toți acești ani, astfel a început să se nască ideea unei noi serii "Prison Break", a spus Dominic Purcell.

Următorul pas a fost abordarea producătorilor din seria originală, cu privire la posibilitatea unei noi serii Prison Break. Dar, a adăugat acesta, "Ideea a venit, în esență, de la Wentworth."

Fox a anunțat în ianuarie, la turneul de presa Television Critics Association, ca va revigora "Prison Break" ca o serie limitata. Noul sezon va fi bazat pe ideea originală a serialului produs de Fox, care a avut premiera în 2005.

Imagini din seria nouă:

Trailer-ul oficial al noului Prison Break:

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Trimite un comentariu