Skip to main content

INTERVIU. De ce "foloseşte telecomanda" nu e un argument: putem să schimbam canalul, dar o facem după ce deja prin starea transmisă am şi fost stresaţi. Efectul negativ s-a produs

 
Foto: tvr.ro
Foto: tvr.ro

Nu vă place, schimbaţi canalul! Da, dar deja răul a fost făcut, spune neurologul Constantin Dumitru Dulcan: "Foarte corect, putem să schimbam canalul, dar o facem după ce deja prin starea transmisă am şi fost stresaţi. Efectul negativ s-a produs."

Publicitate

„Mă întreb foarte serios, noi nu avem psihologi pe post de consultanţi când se fac programele TV? Sau este aşa o dispoziţie venită din eter ca să se transmită numai ştiri negative? De ce trebuie să fim zilnic informaţi de dramele a peste 7 miliarde de locuitori ai planetei? Nu ne ajung propriile noastre drame?”, spune prof. dr. Constantin Dumitru Dulcan, doctor în neorologie, profesor universitar la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, autor al numeroase lucrări de filosofie şi metafizică.

De ce posturile trebuie să fie responsabile, ce înseamnă dependenţa TV mai ales pentru pensionari, dar şi alte efecte ale consumului TV, în interviul acordat Paginademedia.ro.

Din interviu:

Dumitru Constantin-Dulcan:

"Nu am auzit noi persoane afirmând ceva ca pe o "mare ştire", iar când sunt întrebate de unde ştiu, răspund că de la TV sau din ziar? Pentru aceştia şi nu puţini, cele mai credibile surse de adevăr nu sunt decât presa şi televiziunea. Şi aşa ar şi trebui să fie, pentru că sunt mijloace de comunicare de care cu toţii avem nevoie. De aici decurge şi responsabilitatea celor ce lucrează în media.

Onestitatea şi corectitudinea, anticiparea consecinţelor a ceea ce scriem ar trebui să le fie lege.

„Până la vârsta de 19 ani, un adolescent dintr-o mare ţară de "peste mari" vizionează 40.000 de crime şi 200.000 de violuri”, spune profesorul Dumitru Constantin-Dulcan, citând o concluzie a filozofului francez Jean-Francois Revel.

Televiziunea şi pensionarii

Putem să vorbim despre existenţa dependenţei psihice faţă de televizor?

„Sigur ca da. Mai ales la unii pensionari care nu au cu ce sa-si "omoare" timpul. Exista dependenta de TV ca si de multe alte vicii, dar nu este de dorit. In primul rand pentru ca a sta incontinuu expus intr-un camp electromagnetic care nu este lipsit de riscuri. In al doilea rand, suporta toata gama de emotii provocata de ceea ce vede si nu toate sunt de dorit.

Aici o vina are si societatea care ar trebui sa nu-i abandoneze odata cu pensionarea ci să-i antreneze, ca si in alte tari, in diverse actiuni de ordin cultural, distractiv si de alte utilitati sociale etc.

Multe persoane pensionate, care se vad dintr-o data abandonate, fara nicio utilitate sociala, intra in depresie si de aici pana la deteriorarea mentala nu este decat un pas!”

Multe posturi TV nu doresc să informeze, ci să deformeze. Nu impactul informaţional e urmărit, ci cel emoţional

Dumitru Constantin-Dulcan:

"Giovani Sartori, în cartea sa „Homo videns”, menţionează că multe posturi TV nu doresc să informeze, ci să deformeze, nu impactul informaţional este urmărit, ci doar cel emoţional pentru un anumit segment al audienţei, sensibil şi amator să afle zi de zi de noi crime, violuri, accidente, scene terifiante. Se ştie că tinerii au nevoie de modele de urmat, or ceea ce li se arată, poate lăsa falsa impresie că aceasta este singura realitate din care se pot inspira.

Cunoaşterea este mai întâi logos (raţiune), nu pathos (emoţie), ne spune profesorul Giovani Sartori. În termeni foarte duri, el afirmă că Homo sapiens, adică omul civilizaţiei actuale, are toate premisele să devină un homo insipiens, adică incult – ideal pentru societatea actuală de consum”, conchide Dulcan.

Televiziunea şi sinuciderea:

„În SUA, după fiecare caz de suicid mediatizat, numărul acestora creşte cu 39% în următoarea lună. Fenomenul se petrece aidoma peste tot în lume. Cu cât se dau mai multe amănunte prin media, cu atât mai multe cazuri noi apar. Este dincolo de orice discuţie că nu sunt determinaţi să imite gestul decât foarte puţine persoane, şi anume, cele mai receptive şi cu o motivare foarte bizară. Este adesea un mod de a brava al celor care au curajul de a executa acelaşi gest suicidar”, spune Dumitru Constantin-Dulcan, citând „Manualul de psihologie socială”.

INTERVIUL acordat Paginademedia.ro de prof. dr. Dumitru Contantin-Dulcan:

Paginademedia: Are televizorul un rol distinct în influenţarea psihicului?

Prof. Dr. Dumitru Constantin-Dulcan:

„Indiscutabil, da. Nu am auzit noi persoane afirmând ceva ca pe o "mare ştire", iar când sunt întrebate de unde ştiu, răspund că de la TV sau din 'ziar'? Pentru aceştia şi nu puţini, cele mai credibile surse de adevăr nu sunt decât presa şi televiziunea. Şi aşa ar şi trebui să fie, pentru că sunt mijloace de comunicare de care cu toţii avem nevoie.

De aici decurge şi responsabilitatea celor ce lucrează în media. Onestitatea şi corectitudinea, anticiparea consecinţelor a ceea ce scriem ar trebui să le fie lege. Stigmatizarea publică a unor oameni nevinovaţi poate determina mari drame umane – suicidul sau moartea prin stresul suferit. Am mai spus că dacă nu ne este teamă de Dumnezeu, să ne temem de consecinţele care se pot abate prin efect cosmic asupra celor apropiaţi sau asupra urmaşilor noştri. Universul are oroare de dezechilibre energetice şi informaţionale şi acolo unde se petrec, plata vine inevitabil”

„Mă întreb foarte serios, noi nu avem psihologi pe post de consultanţi când se fac programele TV?” Metafizica şi neurologia, împreună pentru a explica gradul de dependentabilitate al oamenilor faţă de televiziune şi pericolele care se nasc dintr-o abordare dezinteresată a celor din urmă faţă de informaţia pe care o transmit.

Paginademedia.ro: Consideraţi că omul alege ceea ce vrea să vadă la televizor sau există posibilitatea ca alegerea să-i fie indusă?

Prof. Dr. Dumitru Constantin-Dulcan:

„Sigur că putem alege ceea ce vrem să vedem. Dar este aici o mare păcăleală: Dacă nu vă place, puteţi schimba canalul, ni se spune. Foarte corect, putem să schimbam canalul, dar o facem după ce deja prin starea transmisă am şi fost stresaţi. Efectul negativ s-a produs.

Mă întreb foarte serios, noi nu avem psihologi pe post de consultanţi când se fac programele TV? Sau este aşa o dispoziţie venita din "eter" ca să se transmită numai ştiri negative? De ce trebuie să fim zilnic informaţi de dramele a peste 7 miliarde de locuitori ai planetei? Nu ne ajung propriile noastre drame?

Ştim ce efect dezastruos au cuvintele, emoţiile şi sentimentele asupra propriei sănătăţi, asupra semenilor, inclusiv la nivel cosmic? Chiar şi gândurile nerostite, având o dublă expresie – semantică şi energetică, în funcţie de semnificaţia lor favorabilă sau nocivă, ne influenţează starea de sănătate.

Emotiile de frică, tristete, sentimentele de ura, invidie, pulsiunile violente, cuvintele care umilesc, ironizează, batjocoresc, stigmatizeaza au ca efect biochimic eliberarea hormonilor de stres - Adrenalina, Nonadrenalina si Cortizolul - în exces. Acestea pot declanşa un infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arteriala, blocarea generarii de celule nervoase in creier si afectari ale genelor noastre – perturbari care prin acumulare in timp se pot adauga altor factori si se pot solda cu boli grave ca dementa Alzheimer sau cancer.

Sistemul nostru imunitar poate fi de asemenea grav afectat prin stres, lipsind organismul de apararea necesara impotriva tuturor factorilor patogeni - virusuri, bacterii etc.

Paginademedia.ro: Putem să vorbim despre existenţa dependenţei psihice faţă de televizor?

Prof. Dr. Dumitru Constantin-Dulcan:

Sigur ca da. Mai ales la unii pensionari care nu au cu ce sa-si "omoare" timpul. Exista dependenta de TV ca si de multe alte vicii, dar nu este de dorit. In primul rand pentru ca a sta incontinuu expus intr-un camp electromagnetic care nu este lipsit de riscuri. In al doilea rand, suporta toata gama de emotii provocata de ceea ce vede si nu toate sunt de dorit.

Aici o vina are si societatea care ar trebui sa nu-i abandoneze odata cu pensionarea ci să-i antreneze, ca si in alte tari, in diverse actiuni de ordin cultural, distractiv si de alte utilitati sociale etc.

Multe persoane pensionate, care se vad dintr-o data abandonate, fara nicio utilitate sociala, intra in depresie si de aici pana la deteriorarea mentala nu este decat un pas!”

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus