Skip to main content

Românii, dispuşi să plătească mai mult pentru canale HD. Indicele de consum TV în România 2016. Câte ore pe zi stau la TV?

 
Românii, dispuşi să plătească mai mult pentru canale HD. Indicele de consum TV în România 2016. Câte ore pe zi stau la TV?
televizoare

Românii sunt dispuşi să plătească mai mult decât în prezent pentru canale de televiziune în format HD - High Definition. Este una dintre concluziile studiului Indivele de consum TV în România, prezentat de compania Astra România.

“Interesul față de conținutul HD și deschiderea de a plăti, în unele cazuri, până la 50% din prețul abonamentului, pentru mai multe canale HD semnalează existența unor oportunități excelente pentru trecerea posturilor TV la HD", spune Mihai Ursoi, manager general Astra România, Bulgaria și Republica Moldova.

După părerea mea, principalele stimulente pentru HD sunt emisiunile sportive, filmele și canalele tematice, iar acestea vor fi cele care vor duce treptat la abandonarea formatului SD.”

Publicitate

În România, arată studiul, 35% dintre gospodării deţin 2 televizoare, 30% au 3 televizoare, iar 20% un singur televizor. În 15% dintre gospodării există mai mult de 4 televizoare.

Românii sunt mari consumatori de TV, atât în timpul sâptămânii, cât şi în weekend. Dacă, de luni până vineri, procentul celor care petrec între două şi trei ore în faţa televizorului este net superior celor care stau între patru şi şase ore, în weekend procentele sunt echilibrate.

În timpul săptămânii, 48% dintre români petrec între 2 şi 3 ore pe zi la TV, iar 24% petrec 4 până la 6 ore.
În weekend, 31% dintre români petrec între 4 şi 6 ore în faţa televizorului, iar 30% între 2 şi 3 ore.

O altă concluzie a studiului: cei mai mulți români și-au ales actualul furnizor pentru că "nu există altă opțiune".

Din întrebările din studiu:

Care sunt criteriile în alegerea tipului de conexiune la TV?

Convingerea că nu există altă opţiune a fost principalul motiv pentru care românii au ales un anumit tip de conexiune. 24% dintre români au ales acest răspuns. Următorul motiv, menţionat de 1 din 5 români (18%) este calitatea.

Care sunt criteriile în alegerea furnizorului de servicii de televiziune?

Ca şi în cazul tipului de conexiune, în cazul alegerii furnizorului de servicii de televiziune, 25% dintre români spun că au o singură opţiune. Alţi 22% aleg furnizorul pe criterii de calitate sau cel mai bun raport calitate/preţ.

Doar 8% menţionează ca şi criteriu de alegere cel mai mic preţ pentru pachet de servicii (televiziune +telefonie şi/sau internet).

Care sunt condiţiile în care românii ar renunţa la un alt furnizor de servicii de televiziune?

Întrebaţi ce anume i-ar determina să îşi schimbe actualul furnizor de servicii de televiziune, o treime dintre români au spus că şi-ar schimba furnizorul de servicii de televiziune pentru acces la conţinut OTT (acces la televiziune online pe alte dispozitive, fără costuri suplimentare şi acces la HBO GO sau servicii VoD).

În acelasi timp, 31% şi-ar schimba furnizorul de servicii TV pentru acces la televizor cu o singură telecomandă.

Câte televizoare există în gospodăriile românilor?

În România, 35% dintre gospodării deţin 2 televizoare, 30% au 3 televizoare, iar 20% un singur televizor. În 15% dintre gospodării există mai mult de 4 televizoare.

Programe preferate de români:

Canale de ştiri - 80%
Canale de film - 66%
Canalele de audienţă generală/divertisment - 60%
Canale de muzică - 60%
Canale de documentare - 54%
Canale de sport - 45%

În ceea ce priveşte canalele preferate de români în acest an, ProTV continuă să conducă clasamentul. 62% dintre români preferă postul trustului PRO. Pe locul secund se poziţionează Antena 1, cu 54% vizibilitate în rândul românilor. Locul trei este ocupat de Kanal D. 30% dintre români urmăresc canalul turcesc.

Cât de relevantă este calitatea HD?

Două treimi dintre români își aleg furnizorul de televiziune în funcţie de oferta de canale HD.
25% dintre români declară că tehnologia HD este un criteriu foarte important în alegerea unui televizor nou.

Ce tip de conţinut preferă românii să urmărească în HD? Tot mai mulţi români preferă să vizioneze canale TV în format HD.

În topul preferinţelor în ceea ce priveşte contentul HD se poziţionează filmele şi serialele. 65% dintre români preferă să vizioneze filme şi seriale în format HD, în creştere faţă de anul trecut. În 2015, 57% dintre aceştia preferau să vizioneze producţii cinematografice în format High Definition.

Ştirile ocupă poziţia secundă în topul preferinţelor românilor. 54% aleg să urmărească ştirile în format HD. Şi aici creşterea este semnificativă, faţă de cei 49% care preferau ştiri în HD.

Pe locul al treilea sunt documentarele în High Definition. Românilor le place să se uite la documentare în HD în proporţie de 53%, faţă de 41% în 2015.

Sunt românii dispuşi să plătească mai mult pentru calitatea HD?

40% dintre români sunt dispuși să plătească mai mult pentru a recepţiona mai multe canale HD. Sumele declarate sunt 5.4 EUR pentru 5 canale și 7.3 EUR pentru 10 canale.
Întrebaţi cât sunt de satisfăcuţi de oferta actuală de HD, românii oferă un scor de 3.8 pe o scală de la 1 la 5.


Studiul Indicele de consum TV în România - TVCI România a fost realizat de Mercury Research pentru Astra România la finalul lunii aprilie 2016 pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 400 de persoane cu vârste peste 18 ani, utilizatori de servicii de televiziune.

Marja de eroare a studiului este +/- 5% cu un nivel de încredere de 95%. 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Romanii ar plati mai mult pentru canalele HD nu pentru calitatea emisiei ci pentru ca furnizorii au pus acolo filmele si emisiunile bune. Disptribuie un fim bun sau o emisiune de succes si se vor uita si la alb-negru cu pureci.
  • Nu inteleg ceva: daca primele 3 televiziuni, din care a 3-a are 30%, sunt televiziuni generaliste, cum au canalelel de stiri 80%, fiind pe primul loc ???
    Inca ceva: se zice ca 54 % dintre romani prefera sa urmareasca stirile in ***, dar nicio televiziune de stiri, cu exceptia digi24 (care a pe locul 4-5 in topul tv de stiri, din pacate), nu emite HD. Prea multe neclaritati. In Romania nu exista televiziuni de stiri, cu exceptia Digi24, in rest sunt televiziuni de partide, sau de cancan. Sau poate tocmai de aceea sunt atat de iubite de unii dintre romani, ceea ce nu inteleg eu.

Trimite un comentariu