Skip to main content

Iohannis a sesizat Curtea Constituţională legat de eliminarea a peste o sută de taxe, printre care şi taxa TV

 
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare privind legea prin care sunt eliminate peste o sută de taxe, solicitând declararea actului normativ ca neconstituţional în integralitate, anunţă agenţia de presă News.ro.

Publicitate

Iohannis susţine în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.

Preşedintele acuză încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.

Klaus Iohannis mai spune în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.

Iohannis subliniază că legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus