Skip to main content

Antena 3, amendată pentru emisiunea Sinteza Zilei cu Olivia Steer despre vaccinuri

 
Antena 3, amendată pentru emisiunea Sinteza Zilei cu Olivia Steer despre vaccinuri

Antena 3, amendata pentru emisiunea in care Olivia Steer a vorbit despre vaccinuri. Antena 3 a fost amendata de CNA cu 25.000 de lei pentru editia emisiunii Sinteza zilei, difuzata in luna septembrie 2016, in care Olivia Steer a vorbit despre convingerile ei fata de utilitatea vaccinurilor si a altor tratamente medicale.

Amenda a fost data si pentru o alta editie Sinteza zilei din luna februarie, in care s-a discutat despre un dosar clasat al DNA Suceava, despre taieri ilegale de lemn.

Publicitate

Sanctiunea a fost propusa de Radu Herjeu si a fost votata de sapte din cei opt membri prezenti la sedinta de azi: Florin Gabrea, Orsloya Eva Borsos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu si Dorina Rusu.

Impotriva a votat Radu Calin Cristea.

Membrii CNA, vehementi in ceea ce riveste calificarea Oliviei Steer pe tema vaccinurilor

Radu Herjeu:

"Nu putem sa-l oprim pe Mihai Gadea sa invite pe cine vrea la emisiune sa vorbeasca ce vrea, ca e libertatea lui de a face ce vrea el la emisiune. Daca vrea sa invite si apoi, sigur, asta e subiect destul de sensibil da, daca ne uitam pe alte posturi de televiziune vom vedea tot felul de specialisti, deci nu e nimic nou.

Faptul ca accepti de dragul audientei sa faci o emisiune pe un subiect important si accepti sa nu inviti pe nimeni din partea cealalta eu cred ca asta e doar culpa moderatorului. Olivia Steer poate sa spuna ce vrea dansa. Dar ati observat ca nu a vorbit din experienta personala, a citat niste cercetatori fara sa-i numeasca, fara sa numeasca nici macar publicatia respectiva."

Florin Gabrea:

“Aceasta femeie nu are nicio calificare medicala. Este inadmisibil. Am pierdut timp pe o situatie care este inadmisibila”

Florin Gabrea a considerat ca o televiziune “nu are voie” sa invite intr-o emisiune o persoana fara nicio calificare medicala si sa se discute de aceste subiecte “foarte grave”:

“O televiziune de calibrul si audienta A3, socotesc eu, nu are voie, nu este intr-un domeniu de tamplarie, este un domeniu foarte grav. Sistemul medical si relatia dintre pacient si persoana cu care intra in contact intr-o eventuala activitate de insanatosire a pacientului.

Daca noi suntem intr-o situatie relativ inapoiata cu sistemul sanitar se datoreaza in special tipului de discurs in spatiul public, care este promovat in mod special de televiziuni. Antena 3 nu cred ca avea dreptul sa invite o persoana fara nicio calificare medicala”, a spus Florin Gabrea.

Dorina Rusu:

“Prin faptul ca a invitat-o pe doamna Steer e treaba ei ce parere are, dar faptul ca a fost invitata la Antena 3 intr-o emisiune cu o audienta atat de mare i-a dat o legitimitate in plus si nu e in regula deloc. Cu atata usurinta se vorbesc de niste lucruri atat de grave si moderatorul sa nu ia atitudine?”

Norina Ionescu, reprezentanta Antenei 3 la CNA, a spus ca, pe parcursul emisiunii, Mihai Gadea a indemnat telespectatorii sa nu ia “de bune” declaratiile Oliviei Steer:

“Apropo de rolul moderatorului, eu am mai subliniat aici, inteleg ca iar revin la vizionarea emisiunii si la scoaterea din context, dar a fost si un comunicat de la Ministerul Sanatatii mentionat in cadrul emisiunii, a fost mentionata si doamna Monica Pop si ca punctul ei de vedere este clar impotriva luarii de pozitie a Oliviei Steer.

Eu am vazut la Mihai Gadea ca a indemnat telespectatorii macar sa isi ridice niste intrebari nu sa ia de buna ce a filtrat probabil Olivia Steer. Desi nu are nicio calificare, probabil ca a filtrat din propria experienta de viata”, a spus aceasta.

Viorel Vasile Buda:

“Cand deschid gura despre o boala trebuie sa ma asigur ca nu daunez, ca nu fac rau. Relatia medic-pacient este o relatie univoca.”

“Mihai Gadea a incercat sa tina o linie de mijloc”, a spus Radu Calin Cristea. Acesta a mai spus ca, in privinta vaccinurilor, “eu as fi mai liberal si as lasa libertatea de exprimare sa zburde mai mult”.

Radu Calin Cristea:

“La povestea cu Olivia Steer nu insist pentru ca nu am argumente. Spun doar atat: ea nu vine chiar din cer, ea e sotia lui Andi Moisescu si face parte din numeroase asociatii vegane. Facand parte din aceste asociatii, probabil ca are un anumit tip de documentare.

Am inteles de asemenea ca a avut situatii tensionate in familie ceea ce ar fi determinat-o sa acumuleze multe informatii despre aceasta poveste. E un punct de vedere. Si eu as fi simtit nevoia ca balansul catre un alt punct de vedere sa fie pregnant.

Privitor la vaccin, eu as fi mai liberal si as lasa libertatea de exprimare sa zburde mai mult. Ea expune o parere ultrasensibila si e normal sa fie contrata. Si eu cred ca unele afirmatii sunt excesive. Mihai Gadea a incercat sa tina o linie de mijloc.”

Articolele pe baza carora s-a propus amenda de 25.000 de lei pantru Antena 3:

Articolul 3 din Legea Audiovizuala

2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Articolul 66 din Codul Audiovizualului

1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politica, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;

(2) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să participe sau să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialităţii.

Articolul 40 din Codul Audiovizualului

1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

  • Voi, care sunteți în CNA , ce calificare aveți sa hotărâți ce este normal și ce nu este? Un punct de vedere asupra unei probleme este și rămâne un punct de vedere. Istoria este plina de persoane judecate și condamnate de neica nimeni care erau plătite sa hotărască și sa condamne părerea unuia. Și totuși se MIȘCA!

Trimite un comentariu