Skip to main content

Toți cei nouă jurați care au trecut prin X Factor, din nou la Antena 1. Într-un Best Of

 
Toți cei nouă jurați care au trecut prin X Factor, din nou la Antena 1. Într-un Best Of

După Negru, urmează reluări X Factor. Antena 1 difuzează începând de astăzi, pe tronsonul ocupat până acum de emisiunea NextStar, o serie de Best of X Factor din toate sezoanele de până acum. Edițiile speciale vor fi difuzat în următoarele șase săptămâni. 

Publicitate

Paula Seling, Adrian Sână, Mihai Morar, Dan Bittman, Cheloo, Delia, Ștefan Bănică, Horia Brenciu și Carla’s Dreams, toți cei nouă artiști care au fost, pe rând, jurați în cele șase sezoane difuzate până în prezent „revin” la Antena 1 în cele mai bune momente ale show-ului, dar și în filmări noi în care povestesc despre amintirile lor din acest show.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @mile
    adica tu imi vorbesti cat de bune sunt lucrurile pe care nu le stii? nu spun ca sunt posturi lipsite de calitate dar sa vorbesti despre cat de bune sunt fara ca macar sa vezi ceva este foarte tare. e ca si cum ai incepe sa lauzi telefoane, masini sau mai stiu eu ce pe care nu le-ai avut vreodata, e ca si cum ai comenta o carte dupa ce ai vazut coperta sau sa lauzi o locatie pentru vacanta dupa felicitarea pe care ai primit-o de la cineva care a fost acolo.
    n-am mai fost atat de uimit de ceva de ani buni.
    mile esti foarte tare.
  • @ Iuli : pai tocmai ca știm ca Antena nu are vreo șansă zilele astea. Dar văd ca nu te mai deranjează ca nu se dau audientele când Protv e pe 1 probabil la o diferență foarte mare.

    @ mile : vai a fost și Antena pe 1 o zi și nu s au dat audientele. De câte ori se întâmplă asta cu Protv, cum se întâmplă acum, de ce nu te rostogolești pe aici?

    Fiți mai constanți băieți.
  • vai de steaua ta , au filme , dar facute de ei , in premiera le difuzeaza, nu sti ce vorbesti , dar nu vechituri , serialele sunt tot facute de ei , ele nu sunt filme , asta si am spus, programe proprii dar nu cele deja vazute la cinema , nu ai inteles ca ei fac filmele care le dau , straine aproape nu exista la ei pe post
  • Mile,
    Citind postarile tale, imi vine in minte proverbul : "Pr..ul nu este pr.st destul daca nu-i si fudul"! :))
    De la inaltimea inteligentei tale ne spui :"...intr-o tara normal, marile tv nu difuzeaza filme , la noi sunt multi sarantoci si din cauza asta se uita" Dupa care, ca deh, vorbesti cu sarantocii, ne definesti marile TV: BBC one,TF1, Rai1.
    Pe aceasta cale te anunt ca cele 3 posturi "mari"enumerate de tine dau filme (artistice/seriale) cam in fiecare zi. Plus Masterchef, the voice si alte programe de divertisment.
    De aceea ma gandesc ca tu fie nu ai habar ce vorbesti, fie te-ai uitat la aceste posturi si nu ai inteles ce ai vazut! Cel mai probabil insa este ca ambele variante sunt valabile in cazul tau! : ))
    Dar eu te incurajez sa scrii in continuare, postarile tale caragialesti explica succesul pe care Las Fierbinti il are in randul oamenilor inteligenti !
  • vladut , emisiuni nu sunt posturi fara publicitate , in general ele au filme sau seriale , daca ar fi emisiuni normal ca m-as uita fara publicitate , dar pt filme nu , nu m-am uitat la un film la antena de multa vreme , cred ca din ianuarie , tele france 1 e comercial , dar nu are importanta daca sunt publice , pt ca ele sunt cele mai vizionate , bbc este peste orice tv comerciala , poate si pt ca nu are publicitate deloc , rai uno e foarte vizionat doar cu programe in premiera si proprii in fiecare zi , eu ma uit la cele cu publicitate doar pt marile emisiuni , pt ca nu sunt la alte tv , dar ca stiri , cultura generala , seriale doar fara reclame , deci britanicii nu se plictisesc de emisiuni in maraton fara intrerupere
  • @cine, ce ar rupe? Vacanta Mare e un serial vechi si fara stralucire. A fost difuzat de Kanal D si nu a facut cine stie ce.

    @F, degeaba cer audientele, nu se vor da, doar daca Pro e pe 1!
  • mile, dintre toate posturile enumerate de tine nu este nici unul comercial.
    daca sunt sarantoc oricum nu-mi permit posturi de genul pay per view.
    nu ai avut nimic impotriva ca A1, cand a difuzat Iisus din Nazaret si care a fost difuzat anual in ultimii 15 ani, sa aiba 15min de publicitate intro ora. asta apropo de uitat la filmele fara publicitate sau de ce sa te uiti la atata publicitate.
    orice post comercial de oriunde difuzeaza filme. fie ca este M6 sau Canal+, RTL sau ***.
    si care e diferenta intre un film intrerupt de publicitate si o emisiune intrerupta de publicitate?
  • f, ar fi bine sa dea audiente in fiecare zi, eu vreau sa vad cele de aseara , dar martea trecuta de ce nu au fost date
  • "mile", *** ? Astepti sa se termine filmul ? Foarte bine ca avem publicitate la filme, poate vreau sa beau un suc, poate vreau sa rontai ceva. Ce fac daca filmul dureaza mai mult de doua ore ?
  • Nu mă mira. Parcă au avut și anul trecut ceva asemănător, dar a fost în day time în weekend. Așa ar fi fost ok. Niciodată nu am înțeles de ce Protv nu reia Romanii au talent și Vocea României.
  • vladut , nu ma uit doar la antena , marile tv inseamna bbc one , rai uno , tf1, daca ma uit la filme o fac la tv fara publicitate, mai ales la tvr , rar ma uit la cele comerciale si in general la putine filme , de ce sa te uiti la atata publicitate, doar ca nu ai bani pt hbo sau alte programe si alte cheltuieli

Trimite un comentariu