Skip to main content

Cinci cupluri în reality-show-ul Insula iubirii de la Antena 1

 
Cinci cupluri în reality-show-ul Insula iubirii de la Antena 1

Cinci cupluri îşi vor testa relaţia în reality show-ul Insula iubirii de la Antena 1, care va debuta pe 8 mai şi va fi difuzat lunea şi marţea de la 20.30.

Publicitate

(P) VIDEO. Sore şi Ioana Stratulat, în primul serial video despre make-up din România. Powered by Maybelline. Unde şi când se vede fiecare episod

Show-ul, prezentat de Radu Vţlcan, a fost deja filmat timp de 20 de zile în Thailanda.

DESPRE FORMAT. Cinci cupluri care vor să-şi „testeze” relaţia locuiesc timp de mai multe zile, pe insule separate, fete cu fete, băieţi cu băieţi. Ispitele aduse în concurs vor încerca să „strice” relaţiile concurenţilor.

VEZI AICI lista ispitelor masculine din Insula iubirii 2017

VEZI AICI lista ispitelor feminine din Insula iubirii 2017

Cupluri Insula iubirii, sezonul 3:

Bianca (22 de ani) - administrator firmă şi Liviu (43 de ani) - om de afaceri - sunt amândoi din judeţul Timiş, au o relaţie de doi ani şi jumătate şi locuiesc împreună de doi ani. Spun despre ei că sunt geloşi, acesta fiind şi cel mai frecvent motiv de ceartă. Liviu a fost căsătorit şi are doi copii, iar Bianca a mai avut o relaţie înainte să îl cunoscă pe el. Au călătorit mult împreună în vacanţe exotice şi au ales să vină în Thailanda, pe „Insula Iubirii” să-şi testeze încrederea şi fidelitatea şi să vadă dacă iubirea lor este solidă.

Alexandra (22 de ani) lucrează la un casino, ca Slot Atendant şi Aurel (22 de ani) este şofer la o firmă de curierat. Cei doi sunt din Bucureşti şi au o relaţie cu năbădăi, după cum spun chiar ei, însă sunt foarte legaţi unul de celălalt. Sunt împreună tot de doi ani şi jumătate şi au planuri mari, de nuntă. Spun că ultima perioadă a relaţiei lor a fost mult mai aşezată, Alexandra declarând că a trecut peste câteva infidelităţi ale lui Aurel, care acum s-a cuminţit. La rândul lui, concurentul spune că a fost mai imatur, însă acum au depăşit acele momente grele din relaţia lor. Mai ales că, de când a cunoscut-o pe Alexandra, viaţa lui s-a schimbat în bine. Mai spune că are emoţii şi că ar deveni foarte gelos dacă ar vedea-o pe iubita lui prea apropiată de vreo ispită. Şi Alexandra recunoaşte că este la fel de geloasă şi posesivă. Ei s-au decis să vină în Thailanda pentru a vedea cât de aşezată este relaţia lor acum, ea spunând că vrea să descopere dacă el rezistă ispitelor.

DeeDee (26 de ani) - studentă şi Robert (26 de ani) - operator calculatoare - sunt din Piteşti şi formează un cuplu de doi ani şi-şi doresc să se mute împreună. Ei spun că se cunosc din clasa a VI-a şi atunci au devenit prima dată prieteni, când le plăcea să meargă la film. Drumurile lor s-au despărţit la finalul şcolii generale, dar s-au reîntâlnit după şapte-opt ani, când el a încercat, timp de doi ani, să o recucerească. DeeDee este foarte temperamentală şi spune că în relaţia lor lucrurile se întâmplă după cum vrea ea. Ea s-a înscris la emisiune pentru că vrea să îşi testeze propriile limite, dar şi pe cele ale relaţiei, iar el vrea să vadă cum va rezista ea tentaţiilor. Amândoi spun că această emisiune le va dovedi cât sunt de compatibili şi răbdători.

Ben (39 de ani) - antreprenor, originar din Slovenia, stabilit în România şi Diana (21 de ani) - agent de vânzări - sunt împreună de un an şi formează primul cuplu mixt de pe „Insula Iubirii”. Spun despre ei că se înţeleg foarte bine, se tachinează tot timpul, se ceartă, îşi mai fac tot felul de glume, dar au sentimentul că sunt împreună de 10 ani şi se simt confortabil unul cu celălalt. Tot relaţia şi fidelitatea vor fi supuse testului şi în cazul lor, dar amândoi îşi doresc să câştige, să demonstreze că sunt cel mai zăpăcit şi haios cuplu şi să revină în ţară împreună.

Maria (29 de ani) şi Cosmin (29 de ani) sunt amândoi din Galaţi. Ea este actriţă, el marinar şi sunt împreună de şase ani şi jumătate. Relaţia lor are şi suişuri şi coborâşuri, Maria spune că îl iubeşte foarte mult şi nu poate sta fără el, dorindu-şi să îşi întemeieze o familie împreună. Însă simte nevoia să treacă amândoi prin acest test al Thailandei pentru că, deşi se iubesc foarte mult, povestea lor este cu năbădăi.

GALERIE FOTO. Concurenţi Insula iubirii 2017

  • Alexandra si Aurel
  • Alexandra si Aurel
  • Ben si Diana
  • Ben si Diana
  • Bianca si Liviu
  • Bianca si Liviu
  • DeeDee si Robert
  • DeeDee si Robert
  • Maria si Cosmin
  • Maria si Cosmin

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • poate cineva sa-mi zica numele lor de familie a fiecarui concurent? gen POPA VALENTINA
    Multumesc
  • si in opinia ta, care sunt mile, asemanarile intre cele 2 emisiuni?
    si de ce sa fie lungita, de ce sa tragi de ea? doar de dragul de a ocupa spatiul? nu esti de parere ca un lucru concentrat e mai bun decat unul diluat?
  • nu e diferita mult emisiunea fata de supravietiuitorul , este interesant ca s-a filmat doar 20 de zile , iar acum poate fi lungita cat vor , ei deja sunt in tara , sunt cupluri cu venituri peste medie , multi cred ca doreau doar sa vada thailanda , daca s-au inscris 2000 de cupluri

Trimite un comentariu

sus