Skip to main content

GAFĂ. Cristi Tabără a luat de bună o poză publicată de Times New Roman-ul moldovenesc

 
GAFĂ. Cristi Tabără a luat de bună o poză publicată de Times New Roman-ul moldovenesc

„Sunt obligat de deontologie să recunosc şi când mă înşel”, a spus Cristi Tabără, joi seara, în emisiunea Fabrika, de la Publika TV, în care este co-prezentator.

Publicitate

Despre ce era vorba? Cu puţin timp înainte, prezentase pe post drept reală o imagine trucată de pagina de satiră Times New Moldovan, după cum scrie Telegraph.md.

Concret, era vorba despre o imagine din timpul unei conferinţe susţinute de Maia Sandu, fostă candidată la preşedinţie în Republica Moldova şi preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). În cadrul conferinţei, în spatele Maiei apăreau tineri cu mesaje pe nişte foi albe. Acestea au şi fost trucate de cei de la Times New Romanul moldovenesc - Times New Moldovan.

Astfel, în locul mesajului „Abrogaţi, apoi plecaţi!” a fost înlocuit cu mesajul „Free Petrenco”, iar un alt titlu a fost înlocuit cu un colaj făcut din imagini în care apăreau alăturaţi Maia Sandu şi...Nicolas Cage îmbrăcat într-un costum kazah. Un al treilea mesaj, tot trucaj, spunea „Renato Usatîi, We miss you, We need you”.

Imaginea a fost prezentată pe post cu tot cu „watermark-ul” TNM (Times New Moldovan).

„Sunt nişte oameni acolo care ţin în mână tot felul de hârtii şi undeva în colţul din stânga sus apare, iată, un domn care se scarpină la nas şi pe hârtiuţa lui scrie „Free Petrenco”. Problema lui este să-l elibereze pe Petrenco, probabil un personaj pozitiv din istoria Republicii Moldova care trebuie neapărat eliberat cu ajutorul celor de la PAS”, a spus Tabără, la prezentarea imaginii pe ecran.

Ulterior, în aceeaşi emisiune, Cristi Tabără a recunoscut că imaginea era un trucaj:

„Se pare că ne-am lăsat păcăliţi, am căzut în capcană şi trebuie să recunosc că s-a întâmplat asta. Fotografia pe care am arătat-o s-a dovedit a fi o fotografie trucată. Ne-am păcălit, aşa că îmi retrag afirmaţiile cu privire la ea şi la fel şi trimiterea către (site-ul n.r.) jurnalul.md, era de fapt o trimiere către un site de satiră. Aşa că m-a păcălit.

Îmi retrag şi acea afirmaţie, dar numai acestea, restul rămân valabile din tot ce am spus în emisiune. Sunt obligat de deontologie să recunosc şi când mă înşel. De data asta m-am înşelat.”

Greşeala a fost taxată a doua zi de la emisiune de Maia Sandu, preşedintele formaţiunii Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), într-o postare pe Facebook. Ea a anunţat că va da postul în jduecată şi că va sesiza CNA-ul din Republica Moldova şi i-a îndemnat pe moldoveni să nu se mai uite la emisiune.

„Vedeţi în pozele de mai jos cum Publika, într-un buletin de ştiri şi analiză politică, a trucat în mod mizerabil imaginile, iar „analistul” Cristi Tabără a minţit în cel mai josnic mod. Partidul Acţiune şi Solidaritate nu va acorda interviuri şi nu va participa la emisiunile acestora. De asemenea, vom sesiza CCA şi Consiliul de Presă şi vom acţiona în judecată Publika TV.

Îndemnăm toţi susţinătorii noştri să nu urmărească aceste canale. Aceste posturi de televiziune nu sunt presă, ele sunt instrumente de propagandă, iar instrumentele de propagandă trebuie oprite”, a scris Maia Sandu.

Cristi Tabără îşi cere scuze că a prezentat imaginea trucată drept una reală:

Reacţia Maiei Sandu

Citeşte şi:

LECŢIA DE PERIAT cu Cristi Tabără într-o zi din viaţa "lu' şefu'". O fabuloasă emisiune de antologie. Reală

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Tabără e doar un mercenar ce lucrează pentru a-i lustrui imaginea celui mai periculos oligarh din Republica Moldova. E o ***ă care lucrează la televiziunea unui ***. Antena3 e model de jurnalism pe lângă PublikaTV.

Trimite un comentariu

sus