Skip to main content

VIDEO. Toamna aceasta Antena 1 nu mai este „Mereu aproape”. Postul are un nou slogan şi promo-uri noi

 
VIDEO. Toamna aceasta Antena 1 nu mai este „Mereu aproape”. Postul are un nou slogan şi promo-uri noi

Nu mai sunt MEREU APROAPE. În pragul lansării grilei de toamnă, Antena 1 vine cu noile promo-uri de post ce promovează un nou slogan: „Mereu cu tine”. Postul intră cu noua identitate grafică din 28 august, ziua ce marchează debutul grilei ce va avea emisiuni precum The Wall, Chefi la Cuţite şi X Factor.

Publicitate

În noile ID-uri de post, pe lângă vedetele show-urilor, apar şi telespectatori. „Telespectatorii devin vedete în noua identitate a staţiei, fiind protagoniştii noilor execuţii alături de cele mai mari staruri Antena 1. Mesajul acestei toamne integrează perfect şi zona digitală, simboluri din tot ceea ce înseamnă lumea mobilă şi virtuală regăsindu-se în conceptul noii grafici”, anunţă reprezentanţii Antenei 1.

Antena 1 a avut sloganul „Mereu aproape” din 1998, o creaţie a agenţiei Headvertising.

Noua grafică a staţiei a fost dezvoltată de către departamentul de design al Antena Group, concept coordonat artistic de Cristi Mare si Radu Bogdan „Crizze”.

ID-urile de post care marchează mesajul “Mereu cu tine” au fost realizate de echipa de producţie Antena Group, coordonată de Ştefan Soare şi Vali Moroianu, regizor Cătălin Bugean, concept dezvoltat de echipa de creaţie Antena Group, reprezentată de Radu Cimpoesu - Head of Copy, Cristi Mare – Senior Art Director şi Radu Bogdan „Crizze” – Head of Design.

Sloganul Mereu Aproape a fost ironizat de Andreea Esca în urmă cu câţiva ani, la Interviurile PaginademediaTV. "Aş picta un om care aleargă spre mare, dar rămâne mereu pe plajă, nu ajunge la mare, e mereu aproape", a răspuns Esca la întrebarea "Cum ar picta un tablou cu tema Antena 1."

Esca a reluat gluma ieri, când Pro TV a anunţat grila de toamnă, dar şi un rebranding al staţiilor tot din 28 august.

Andreea Esca, la evenimentul de lansare a grilei Pro TV: „Mi-am adus aminte de cum erau conferinţele de presă, când eram reporter pe politic şi mergeam la tot felul de conferinţe plictisitoare. Şi atunci am zis ca noi să nu fim chiar aşa de plictisitori şi să vă spun pentru a mia oară că Ştirile Pro TV sunt pe locul întâi de zeci de ani, că avem o echipă de profesionişti, că gluma aia despre concurenţă a rămas aceeaşi, ştiţi, ei sunt mereu aproape, dar niciodată acolo.

Nu, n-am să vă spun asta ca să vă plictisesc, ci am să vă povestesc câte ceva despre oamenii din redacţia Ştirilor Pro TV.”

Noile promo-uri de post Antena 1, cu sloganul Mereu cu tine

Promo Antena 1, grila de toamna from Jul on Vimeo.

Promo Antena 1, grila de toamna from Jul on Vimeo.

Promo Antena 1, grila de toamna from Jul on Vimeo.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • iche iche
    mile, si vorbeste lumea incepe pe 28, la fel ca si maruta. informeaza-te inainte, te rog.
    In alta ordine de idei, normal ca antena baga grafica noua pe 28, sa nu cumva sa se lase mai prejos, doamne fereste. Oricum, saracii sunt "mereu aproape" de cand a aparut ProTV, daca schimba sloganul nu inseamna ca va fi vreo diferenta
  • Mihail Mihail
    @mile, vedem pe 8 septembrie ce vor face vedetele Pro TV. Poate iar sunteti la jumate.
  • LA BIONDA LA BIONDA
    '' Mereu Departe'' ar trebui sa fie sloganul lor,tinand cont ca se bat cu KANAL D la audiente si de multe ori sant pe locul 3.........
  • K K
    Ce penibile sunt, mai ales al treilea clip... cata carisma... :)))))
  • digi becaly digi becaly
    Pai nu mai este mereu aproape de Pro tv, pentru ca sunt pe locul trei, dupa Kanal D. Sunt "Mult mai departe"......de Pro Tv
  • mile mile
    pe 28 august incep si razvan si dani si prietenii de la 11 , vorbeste lumea cand
  • mereu departe mereu departe
    Evident ca se lanseaza pe 28 august! Pot ei sa ramana mai prejos decat Pro-ul? Niste penibili, ca de obicei!
  • Alinuta777 Alinuta777
    Sper ca noua grafica sa fie cu adevarat ceva nou.Pana acum o faceau dupa anotimpuri .Sper sa fie diferit sa ,sa exprime seriozitate .Iuli,nu cred ca Antena a copiat asta dupa Pro.Nu aveau timp sa filmeze si sa faca noua grafica de cand a anuntat Pro schimbarea.Ar fi bine ca toate cele 5 posturi sa-si schimbe grafica.Mai ales Antena 1,Antena Stars ,Antena 3 si Zu.La Happy e mai noua ca postul emite de un an si ceva.Zu arata bine interactiv,dar grafica arata destul de dezordonata,ca la Antena 1.
  • mile mile
    normal ca sunt cei buni , ce le ciuda la protevisti ca le-au luat vedetele
  • mile mile
    acum nu se mai agita romanii cu hd , oare pro tv are toate canalele hd , inainte nu mai puteau protevistii de ce nu trece antena la hd , iata ca a trecut cu toate la hd , iat pro tv parca nu , oricum sunt de departe cei mai buni din romania
  • F F
    @ dial : problema este ca vara asta au fost ba pe 2, ba pe 3.

    Nu e momentul cel mai potrivit pentru asta, dar este bine ca înțeleg ca e nevoie de schimbări.
  • Iuli Iuli
    Daca Pro face ceva, Antena trebuie sa copieze? Unde-i originalitatea? Azi-Maine ZuTv se schimba in Antena Music
  • claudiu claudiu
    Sau noile id-uri Mereu cu Mille
  • mile mile
    sa se dea o lege de la
    parlament sa nu poata una ca Andreea Esca care are cele
    mai urmarite stiri sa ia la misto Antena1 , chiar daca ei sunt pe 3 !!
    Sa se mai dea o lege sa ii scoata din tara pe Kanal D , sa recuperam si noi un loc .
  • dial dial
    Mai bine mergeau pe "Mereu numarul 2".

Trimite un comentariu

sus