Skip to main content

Amendă-record pentru România TV pentru jigniri aduse Codruței Kovesi și acuzații neprobate pentru Iohannis

 
Amendă-record pentru România TV pentru jigniri aduse Codruței Kovesi și acuzații neprobate pentru Iohannis

Apelative precum „mincinoasă notorie”, „golancă”, „purtătoare ilegală de fustă”, ”Face din România closetul ei.”, ”Se urcă pe toți și face pișu pe ei” au costat România TV 120.000 de lei. 

Afirmațiile i-au aparținut lui Gelu Vișan, de la PMP, care făcea referire la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, într-o emisiune din luna mai, moderată de Lili Ruse. Cazul a ajuns pe masa CNA după ce forul a primit 93 de sesizări de la telespectatori, ce acuzau în special limbajul exagerat al lui Vișan. 

Publicitate

Subiectul este la a doua strigare la CNA. Marți a fost vizionarea și propunerea sancțiunilor, însă niciuna nu a trecut atunci la vot. Cazul a fost reportat, pentru vot, pentru ședința de astăzi. Atunci, au fost propuse sancțiuni de 120.000 de lei (Florin Gabrea), 40.000 de lei (Radu Călin Cristea) și 20.000 de lei (Monica Gubernat). Radu Călin Cristea și-a retras propunerea, rămând doar cele două. 

„Eu nu am mai asistat la așa ceva de când sunt în CNA și când n-am fost în CNA. De neacceptat, de netolerat, nu poți să te uiți și nici să auzi așa ceva.”, a spus Florin Gabrea, în ședința de marți, când a propus amenda-record. 

La rândul său, Radu Herjeu, membru CNA, tot în ședința de marți, a declarat: „De data asta moderatorul și-a făcut datoria. Problema mea e alta, de câte ori trebuie moderatorul să-l întrerupă până când trebuie să i se taie invitatului telefonul? E ok, și-a făcut datoria, dar de cinci ori, dacă nu chiar de mai multe ori îi spune: „Domnul Vișan, vă rog să nu mai jigniți”, iar domnul Vișan continuă să jignească.”

Au votat pentru Florin Gabrea, Valentin Jucan, Orsolya Borsos, Viorel Vasile Buda, Dorina Rusu și Gabriel Tufeanu. Alți patru membri au votat pentru sancțiunea de 20.000 de lei: Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Radu Herjeu și Laura Georgescu. 

Legislația invocată de CNA

Art 3 cu 2 din Legea Audiovizualului: 

„Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.”

Art 34, din Codul Audiovizual:

„Orice persoană are dreptul la propria imagine”

Art 40 cu 1 și cu 5, limbajul injurios

„(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente
ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.”

(4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea

(5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.”

Art 64 1 b,

„(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; #M4 b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.”

Art 65 a,

„În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;”

Art 66 1 a,

„În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;”

Art 47 cu 3,

„(3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.”

Fragmente din emisiune, din

Gelu Vișan: Ăsta mai e DNA? Ăsta-i DNA?
Liliana Ruse: Da ce e domnu…?
Gelu Vișan: Caricatura asta despre care spune că e caricatură un procuror? Nu eu! Un procuror spune despre DNA că-i caricatură… Acest instrument stalinist de opresiune? Ăsta-i DNA? Așa numiți dumneavoastră… Asta este șefă?
Liliana Ruse: Se numește, nu c-o numesc eu…
Gelu Vișan: Femeia asta care spune ”Mânca-ți-aș gura”, nu știu ce, cu limbaj golănesc? Și de ce ridicați mâna la mine că așa vorbește ea… Mânca-vi-aș gura, freca-vi-aș, nu știu ce?

 

Gelu Vișan: Nu e nicio doamnă, doamnă. Doamnă, ascultați-mă! E purtătoare ilegală de fustă. Ascultați-mă pe mine! Da (neinteligibil) de discriminare, da?

(...)

Gelu Vișan: Da este o șmecheră, o golancă…

(...)

Gelu Vișan: Doamnă, cum poți să faci din România closetul tău? Cum poți să faci din România… să faci pișu în capul întregii țări, c-așa vrei tu?

Gelu Vișan: Și noi ce trebuie să facem acuma? Noi acum să spunem: Vai, doamna Kovesi… Vai, doamnă, vai..

(...)

Liliana Ruse: Domnu Vișan, de ce atâta grabă a președintelui să se pună imediat cum e un scandal legat de doamna Kovesi, domnul Iohannis îi pune capac, doamna Kovesi rezistă?

Gelu Vișan: Pentru dumneavoastră, pentru telespectatorii României TV și mă bucur că este o emisiune a dumneavoastră, dacă-mi dați 3-4 minute o să vă explic imediat adevărata față a domnului Iohannis. Domnul Klaus Werner Iohannis când era primar al Sibiului, atenționat de o mare personalitate a României, domnul Corneliu Bucur, directorul Muzeului Astra asupra modului în care cheltuiește banii și fură banii… îl acuză pe Iohannis că fură banii din primăria Sibiului, îl acuză cu subiect și predicat, unde… o să vorbim despre afacerea Aeroportul și despre interesele pe care le are Klaus Iohannis acolo, da?

Liliana Ruse: Ce ne citiți acolo? Să știm și noi…

Gelu Vișan: Vă citesc următorul lucru… L-a chemat pe acest domn Bucur în birou, da?, în birou… de fapt, al altuia, și spune așa, citez: ”Într-o tiradă neîntreruptă pe un ton de-o agresivitate ce-mi amintea de scenele din filmele italiene cu Camorra, domnul Iohannis mi-a atras atenția asupra atitudinii mele insultătoare prin care ați adus grave prejudicii de imagine Primăriei Sibiului și mie însumi. Atrăgându-mi atenția că așa ceva nu am de gând să tolerez, după care mi-a ordonat să încetez imediat orice campanie de presă pe tema violării legii bugetului de stat. Continui doar c-o singură frază ca să vedeți adevărata față a acestui individ, da?, care a constituit un grup infracțional și-o să vă spun care, da?, în care timp de o jumătate de oră îl calcă în picioare pe directorul Muzeului Astra, la propriu, da?, dă cu el de toți… omul spune aicea…

Liliana Ruse: La propriu nu, bănuiesc că nu l-a lovit, adică…

Gelu Vișan: Da? Nu, nu, nu… L-a făcut…

Liliana Ruse: Cu gura, așa…

Gelu Vișan: L-a făcut cu ou și cu oțet de ce-și permite să se intereseze de bugetul public și are aici o descriere domnia-sa… ”Figura sa schimonosită de ură și adversitate, nu o puteam asocia decât cu cea a unei persoane meschine, (neinteligibil), intolerante față de orice opinie contradictorie, trăsături specifice persoanelor inculte ajunse într-o poziție care le depășește, evident, calitățile naturale și culturale.” Mai mult, decât atât…

Liliana Ruse: Din ce citiți? Arătați să vedem despre ce e vorba…

Gelu Vișan: ”Războiul meu pentru democrație”… Este publică… ”Războiul meu pentru democrație” a domnului Corneliu Bucur… Domnul Corneliu Bucur, pentru cei care s-au întrebat ce-am eu cu domnul Iohannis, mi-a făcut cadou această carte din 2016, scrie aici, da?, n-am citit niciodată din ea… Am vrut să văd dacă oameni-și dau seama cu ce hahaleră avem de-a face. Doamnă, ascultați-mă…

(...)

 

Gelu Vișan: … de unde pleacă tot acest subiect. Ia uitați dumneavoastră, aici, de unde pleacă. De la șmecheria din afacerea Aeroportul care înseamnă peste 100 de milioane de euro în care domnul Iohannis și-a adus niște firme din Germania și pe care le-a făcut… a făcut aeroportul de-acolo praf… Putem să avem emisiuni speciale pe această temă și nu numai pe asta că sunt multe teme în care domnul Iohannis a …

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Sa fin seriosi, CNA ul la noi este pur decorativa; o batista pusa pe tambal la ordinul partidelor care s- au perindat la guvernare si o marioneta in mana televiziunilor care o sponsorizeaza la greu ca sa nu faca nimic !
  • Ce vederi staliniste aveți. Hai să închidem postul, să-i băgam si la pușcărie pentru că nu suntem de acord cu ce se spune pe acolo. Bă, voi de unde comentați, din Orientul îndepărtat al Rusiei?
  • Mega like pentru Liviu. Astept si visez la ziua cand voi vedea acest "canal" inchis pentru totdeauna. Indobitocirea populatiei trebuie oprita o data pentru totdeauna.
  • Asta cu interventia moderatorului e o pacaleala.Dupa prima jignire out! Sa stie ca daca nu il da afara plateste.Asta ar trebui sa faca.Simplu.20.000 de lei este alta jignire.E ridicol! Ar trebui sa spuneti si de la ce partide sunt cei de la CNA care voteaza.Sa vedeti cum voteaza in functie de interese!

Trimite un comentariu