Skip to main content

VIDEO. Topul ADC. Cele mai bune reclame ale lunii august. Coca-Cola, ING și ferestrele Veka

 
VIDEO. Topul ADC. Cele mai bune reclame ale lunii august. Coca-Cola, ING și ferestrele Veka

Agențiile McCann, Headvertising și MullenLowe semnează cele mai bune campanii ale lunii august, după cum au decis membrii ADC România, o organizație ce reunește oameni de creație din cele mai importante agenții românești. 

Coca-Cola Guess a fost votatǎ drept cea mai creativǎ idee a lunii august, o campanie semnată de Sandra Bold, Head of Copy, şi Miruna Macri, Art Director, de la McCann Worldgroup România. Campania vrea sǎ punǎ faţǎ în faţǎ Coca-Cola Original Taste şi Coca-Cola Zero şi sǎ le arate consumatorilor cǎ ambele au acelaşi gust. Pentru asta, au adus pe piaţǎ un produs în ediţie limitatǎ, cu un ambalaj special, iar în interiorul sticlei poate fi fie Coca-Cola Original Taste, fie Coca-Cola Zero, cu provocarea data consumatorilor de a sesiza diferenţa.

„Pentru cǎ tot vedem blind tasting sessions obosite, amintind de focus grupurile pe care le urâm cu toţii cu patimǎ, sau hai, uneori, puneri în scenǎ forţate împachetate în campanii de “experience”, dar niciuna din variantele de mai sus nu are vreo legǎtura realǎ cu consumatorul şi mai ales cu felul în care oamenii vor sǎ trǎiascǎ, în general, şi sǎ trǎiascǎ brand experience, în particular. Pariul pe gust e fun, şi asta e tot ce am de spus despre treaba asta”, declară Claudiu Dobriţǎ, Creative Director FCB Bucharest & Vicepreşedinte ADC*RO.

Publicitate

Locul al doilea este ocupat de Headvertising pentru campania „Simplu ca la ING”, prin care banca aratǎ cât de uşor este de utilizat sistemul de homebank, pentru orice tip de operaţiuni bancare, direct de pe PC, telefon sau tabletǎ. Echipa care a lucrat pe proiect: Andrei Beșliu, Art Director şi Cătălina Ceparu, Copywriter.

Pe locul trei vine luna aceasta MullenLowe România, cu „Calendarul de 50 de ani” pentru Veka, un calendar de 2 metri lungime şi 18.256 de file, care redǎ într-un mod inedit durata mare de viaţǎ a ferestrelor Veka. Echipa responsabilǎ de proiect este compusǎ din Victor Oprișan, Valentin Ionescu, Art Directors şi Raul Gheba, Andrei Munteanu, Copywriteri.

 

Mențiunile lunii august:

· Kid You Not Bistro - Pay with luck, de la agenţia SuperSomething, cu Mihai Gheorghe, Art Director şi Daniel Dobrin, Vlad Tomei, Copywriteri

· Silva - Tour de Force, de la Propaganda, cu Alex Macsoda, Senior Art Director şi Andrei Dragotă, Copywriter

· Sprite - Truth Cans, de la McCann Worldgroup România, cu Lia Bira, Senior Art Director şi Alexandru Vasile, Senior Copywriter.

Art Directors Club România (ADC*RO) a fost înființat în 2008 și reprezintă o asociație non-profit, al cărei obiectiv este acela de a promova și de a recunoaște excelența în creativitate. Art Directors Club România este cea mai densă concentraţie de talente creative şi lideri de creaţie din industria de publicitate românească. Activitatea creativă şi recunoaşterea publică obţinută de membrii ADC România pot defini fără dificultate traiectoria, momentele cheie şi succesele industriei publicitare locale dar şi regionale.

Misiunea organizaţiei este de a conecta şi de a aduce împreună cele mai puternice talente creative şi de a le pune la dispoziţie instrumente prin care să se manifeste cu solidaritate, generozitate şi excelenţă profesională.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu