Skip to main content

Anarhiştii Free Kekistan. Experimentul unui puşti, farsă luată în serios de Antena 3. Tânărul, fiul unui fost consilier Intact, Dorothea Ionescu Vânău

 
Anarhiştii Free Kekistan. Experimentul unui puşti, farsă luată în serios de Antena 3. Tânărul, fiul unui fost consilier Intact, Dorothea Ionescu Vânău

Un experiment al unor adolescenţi - o farsă - a ajuns să fie tratat extrem de serios şi cu analişti la Antena 3.

Publicitate

"Anarhiştii Free Kekistan", blamaţi pe postul de ştiri, erau, de fapt adolescenţi care au vrut să demnonstreze "că o mulţime de mii sau zeci de mii de oameni se poate trola cu succes". A explicat experimentul chiar mama tânărului din "Kekistan", Dorothea Ionescu Vânău care a lucrat, în urmă cu câţiva ani, ca project manager Marketing şi Comunicare al diviziei de ştiri din Intact.

Detalii, în continuare:

În urmă cu două zile, televiziunea de ştiri dezbătea cum la protestele de duminică seara, chiar „în prima linie” apărea o persoană ce afişa o pancartă considerată ca aparţinând unei „mişcări anarhiste”. „Free Kekistan” era scris pe pancarta „anarhistului”.

Discuţia de mai bine de 10 minute pe acest subiect s-a purtat între Ana-Maria Roman, moderatoare de la Antena 3, Cătălin Harnagea, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe (cel care a şi descoperit "subiectul"), dar şi fostul jurnalist Sorin Roşca Stănescu.

Pe tot parcursul discuţiei, pe ecran stătea afişat „Oragnizaţie anarhistă, prezentă la proteste”.

„O miscare anarhistă, radicală care are o simbolistică foarte apropriată cu simbolistica nazistă, a KKK-ul, a noii drepte, a aripii neo-naziste”, a spus Harnagea, extrem de serios despre acest Kekistan ce apăra pe pancarta de la proteste.

„Am avut impresia că manifestaţiile astea sunt pentru statul de drept – pentru statul român, pentru libertatea românilor, dar am văzut un afiş de mai multe ori…Kekistanul liber.. nu ştiu ce înseamnă asta. Nişte semne cabalistice…”, a spus Sorin Roşca Stănescu pe acelaşi subiect.

Ce este, de fapt, "înfiorătorul" Kekistan? Lămurile au venit chiar de la Dorothea Ionescu Vânău, mama tânărului care a apărut în prima linie cu pancarta, şi care are o lungă experienţă în televiziune, lucrând la un moment dat chiar şi pentru Antene.

Ea a scris pe site-ul contributors.ro povestea mişcării kekistaneze, născută în 2016 „ ca parodie a politicii identitare stângiste prevalentă în spaţiul anglofon şi acomodează o infinită diversitate de opinii.”

Din articolul de pe Contributors:

„Domnule Harnagea (fost şef al spionajului românesc),

Domnule SRS (jurnalist cu nişte zeci de ani de presă – ne rezumăm la partea bună),

Dragă Ana-Maria Roman (încă mai ai timp să pleci, eşti tânără şi frumoasă),

Mişcarea “kekistaneză” s-a născut în 2016 ca parodie a politicii identitare stângiste prevalentă în spaţiul anglofon şi acomodează o infinită diversitate de opinii.

Pentru că societatea cultivă războiul tuturor împotriva tuturor, aşa cum faceţi şi voi cu acul ăla în fiecare seară, hrănind haosul, etnicii kekistanezi parodiază extremele ideologice, deopotrivă dreaptă şi stângă. De aceea steagul de luptă kekistanez e o pastişă a celui nazist din anii ’30. Mişcarea kekistaneză înseamnă, deci, vocea celor marginalizaţi într-o lume haotică

„Am doi copiii adolescenţi (...). Ei au făcut un experiment. Au vrut să demonstreze că o mulţime de mii sau zeci de mii de oameni se poate trola cu succes. Au folosit inversiunea, au creat un simulacru, au avut umor. Apoi au coborât în infern, în platoul vostru, unde au fost ciuruiţi. Ca la carte. Ca la Barthes, ca la Le Bon, ca la Baudrillard. Le-a ieşit cu brio şi îi felicit pentru asta.”, a spus Dotothea Ionescu Vânău, precizând în final: „V-aţi făcut de râs”.

Textul complet semnat de Dorothea Ionescu Vânău, pe Contributors.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • stefan stefan
    Foarte tare si inteligent trollingul. Sa incerce si cu "White supremacy", svastica si altele de acest gen. Sunt sigur ca ajuta protestele.
    Doamne fereste!
  • Nea Alecu Nea Alecu
    @geo Ton mieros-ameninţător şi fals-grijuliu de securist mărunţel, stil mijlocul anilor '80, greu de luat în serios, deşi, la acea vreme, încă destul de periculos. Târăşte-te înapoi în scorbura vâscoasă de unde ai ieşit!
  • Cineva Cineva
    Ce *** sunt astia de se inflameaza de la o gluma :)))

    De lanterna3 n-aveam niciun dubiu ca sunt groaznic de ***
  • Ioana P. Ioana P.
    Da da da, vor sa le spele imaginea de snobi anarhisti, si-au dat seama ca poza ramane si acum o dau in joaca!
  • geo geo
    Doamna Dorothea Ionescu Vânău, mai bine ati avea grija de copiii dvs adolescenti - ce fac si pe unde merg. Pentru ca daca mai continua cu astfel de "experimente" s-ar putea sa nu vi se mai para o gluma ce se va intampla pe urma.
  • Alup Igus Alup Igus
    De aici ne dam seama de cine a fost condus spionajul romanesc......si cat dr bine.....
  • George Călin student la Brașov George Călin student la Brașov
    Ce mizerie e la *** :))))))) si unii chiar ii urmăresc

Trimite un comentariu

sus