Reprezentanţi ai unor companii din zona de branding, publicitate, online sau design sunt pe lista de vorbitori pentru conferinţa Globală IAA Creativity 4Better ce se va desfăşura la Bucureşti, pe 2-3 Octombrie 2018.
Iată cine sunt primii 5 vorbitori confirmaţi la „Creativity 4 Better”
Christina Keller – Facebook & Instagram Creative Shop Leader Europe gândeşte soluţii creative în cadrul celor două platforme, pentru branduri şi agenţii, Backgroundul Christinei este în planning, pentru TBWA, Jung von Matt şi DDB.
Sheree Atcheson este printre cele 35 cele mai influente femei din tehnologie, conform Computer Weekly. @nirushika are 26 de ani, este Consultant pe Tehnologie la Deloitte şi caută adesea să coaguleze comunităţi şi să crească industria tech cu ajutorul femeilor. De aceea a adus Women Who Code în Marea Britanie, o organizaţie care îşi propune să inspire şi să susţină femeile să exceleze în această industrie.
Jaime Mandelbaum - Chief Creative Officer of Y&R Europe este unul dintre cei mai premiaţi creativi la nivel global, la toate festivalurile industriei. A lucrat în toată lumea, pentru cele mai mari branduri, cum ar fi Adidas, Absolut Vodka, Bel, BBC, BMW, Chanel, Coca-Cola, Danone, Erste Bank, Forbes, Harley Davidson, ING, Lavazza, LG, Marks & Spencer, Nike, Playstation, Volvic şi Vodafone.
În prezent, supervizează produsele creative ale Y&R din toate birourile europene, şi după doar un an în această funcţie Y&R a fost numită agenţia de reţea a anului în Europa la Cannes 2017.
The Yarza Twins – Eva şi Marta Yarza folosesc puterea geamănă pentru a realiza proiecte de design grafic, identităţi de brand, packaging. De origine spaniolă, cele două surori au studiat la Londra şi după finalizarea masterului şi-au despletit drumurile pentru o perioadă, Eva lucrând în New York la Sagmeister & Walsh, iar Marta art director în Londra. Au fost premiate pentru o mulţime de proiecte şi incluse în topuri de cei mai buni tineri designeri (AIGA, Print Magazine, Adobe). Au lucrat pentru clienţi globali cum ar fi Smirnoff, HP, Formula E, Universal Music Group,Viceland and Adobe.
FOTO cu primii vorbitori, AICI
În cadrul conferinţei, IAA anunţă peste 20 de vorbitori, în cele două zile.
Biletele la Creativity 4 Better 2018 vor fi puse în vânzare în următoarele săptămâni.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu