Skip to main content

TRANZACŢIE. Presa deţinută de grupul Dogan, cumpărată de o firmă apropiată de preşedintele Erdogan

 
TRANZACŢIE. Presa deţinută de grupul Dogan, cumpărată de o firmă apropiată de preşedintele Erdogan

Tranzacţie cu implicaţii uriaşe în ce priveşte libertatea de exprimare din Turcia. Divizia de media a grupului turcesc Dogan va fi achiziţionată de conglomeratul Demiroren Holding, care mai are şi alte publicaţii, anunţă agenţia de presă Reuters, care citează surse apropiate tranzacţiei.

Publicitate

Vizate de tranzacţie sunt, printre altele respectatul ziar Hurriyet şi televiziunea CNN Turk. Mutarea ar putea să consolideze o zonă importantă a media în favoarea guvernării conduse de preşedintele Yurciei, Recep Erdogan.

Reuters a menţionat că reprezentanţii Dogan Media nu au putut fi contactaţi.

Totodată, agenţia de presă citează şi un reprezentant al ziarului Hurriyet, care a precizat că angajaţii publicaţiei au fost informaţi de tranzacţie şi că urmează să se facă un anunţ pe bursă în cursul zilei.

„Este sfârşitul unei ere. Dogan a încercat a încercat să fie un fel de opoziţie, dar nu atât de mult încât guvernul să reacţioneze”, a spus comentatorul Andrew Finkel.

În urma tranzacţiei, 21 din cele 29 ziare cotidiene turceşti vor fi sub controlul unor companii care îl susţin pe Erdogan, notează Reuters. Agenţia de presă citează o publicaţie locală din Turcia, care estimează că 90% din tirajele vândute în Turcia vor fi pro-guvern.

Grupul Dogan este prezent şi în România. Compania operează postul Kanal D. În ştirile din presa internaţională nu se menţionează cum vor fi afectate operaţiunile media deţinute în afara Turciei.

Din istoria relaţiei Dogan - Erdogan:

În 2009, Dogan Media a fost amendat cu 2,5 miliarde de dolari pentru neplata unor taxe. Mişcarea a fost văzută atunci de oponenţii guvernului condus de acelaşi Erdogan o încercare de a distruge media critică la adresa guvernului.

Ca urmare a amenzii, Aydin Dogan, fondatorul companiei, a fost nevoit să vândă două dintre ziarele sale Milliyet şi Vatan - către aceeaşi companie Demiroren Holding.

În 2016, CNN Turcia, parte a grupului Dogan, a avut un rol foarte important în tentativa eşuată de lovitură de stat. Recep Erdogan a intrat în direct, printr-un iPhone şi a transmis un mesaj video în care cerea populaţiei să iasă pe străzi împotriva celor care pregăteau preluarea puterii. A fost un moment decisiv în menţinerea puterii de către preşedintele Erdogan.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus