Skip to main content

AUDIENȚE Steaua - Rapid. Meci de Liga a patra, audiențe de Liga I. Digi Sport, în topul audiențelor. A fost peste Antena 1 pe toate targeturile

 
AUDIENȚE Steaua - Rapid. Meci de Liga a patra, audiențe de Liga I. Digi Sport, în topul audiențelor. A fost peste Antena 1 pe toate targeturile

AUDIENȚE. Meciul de Liga a patra dintre CSA Steaua și Rapid, care s-a jucat pe Arena Națională, a strâns audiențe și în tribune, dar și în fața televizoarelor.

Digi Sport 1, singurul post care a difuzat partida, a intrat în top cinci audiențe cu meciul dintre Steaua și Rapid. Postul a depășit pe toate targeturile Antena 1, care avea emisiunea The Four - Cei patru pe interval. 

Publicitate

Cifrele Digi au fost apropiate de cele obținute cu unele dintre partidele de Liga I pe care le difuzează. 

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele pe intervalul Steaua - Rapid, încheiat 1 - 3:

NAȚIONAL. Digi Sport a fost, la nivel național, a patra televiziune, fiind urmărit în medie de 460.000 de telespectatori, media. Primele locuri au fost ocupate de Kanal D, care avea Exatlon, Pro TV, care avea filmul Misiune imposibilă: Ghost Protocol, și de România TV. 

Antena 1 a fost a cincea televiziune, cu cifre la egalitate cu Antena 3, 440.000 de telespectatori media. 

URBAN. Partida de fotbal a avut în mediul urban o medie de 330.000 de telespectatori. Digi Sport a fost pe poziția a treia, după Kanal D și Pro TV. 

Antena 1, cu emisiunea The Four - Cei patru a fost pe locul șase în audiențe, fiind depășit și de posturile de știri România TV și Antena 3. 

COMERCIAL. Digi Sport 1 a fost pe trei pe publicul comercial, al celor cu vârste între 18 și 49 de ani, cu o medie de 130.000 de telespectatori. Liderul pe interval a fost Kanal D, urmat de Pro TV.  

Reamintim că CSA Steaua este echipa de fotbal inscrisă de Ministerul Apărării Naționale (MApN) în liga a IV-a, după ce a câștigat dreptul de a folosi marca într-un proces cu Gigi Becali. După ce patronul Stelei a pierdut definitiv în instanță dreptul de a folosi marca, acesta și-a rebranduit echipa în „FCSB” 

Pe de altă parte, Academia Rapid Bucureşti este echipa de fotbal înființată de Primăria Sectorului 1, după ce societatea care deținea brandul a intrat în faliment. Primăria a închiriat dreptul de a folosi marca, culorile şi sigla FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în prezent în proces de lichidare. 

De asemenea, în liga a IV a activează și echipa AFC Rapid, asociație non-profit care a administrat clubul până în 2006 și care deține 0,25 la sută din acțiunile SC FC Rapid SA, potrivit Digi Sport.

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 14 aprilie, pe intervalul meciului Steaua - Rapid (19.50-21.50), la nivel NAŢIONAL

  NATIONAL   Nr persoane   Rtg%   Share  
1 Kanal D 1.347.000 7.5 19.2
2 Pro TV 859.000 4.8 12.2
3 Romania TV 513.000 2.9 7.3
4 DigiSport 1 460.000 2.6 6.5
5 Antena 1 442.000 2.5 6.3
6 Antena 3 441.000 2.5 6.3
7 National TV 383.000 2.1 5.4
8 TVR 1 249.000 1.4 3.5
9 TVR 2 186.000 1 2.7
10 ETNO 140.000 0.8 2

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 14 aprilie, pe intervalul meciului Steaua - Rapid (19.50-21.50), în mediul URBAN

  URBAN   Nr persoane   Rtg%   Share  
1 Kanal D 576.000 6 15.9
2 Pro TV 463.000 4.8 12.8
3 DigiSport 1 332.000 3.4 9.2
4 Romania TV 280.000 2.9 7.8
5 Antena 3 269.000 2.8 7.4
6 Antena 1 207.000 2.1 5.7
7 National TV 139.000 1.4 3.9
8 TVR 1 128.000 1.3 3.5
9 TVR 2 92.000 1 2.5
10 DigiSport 2 73.000 0.8 2

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV sâmbătă, 14 aprilie, pe intervalul meciului Steaua - Rapid (19.50-21.50), pe publicul COMERCIAL

  COMERCIAL   Nr persoane   Rtg%   Share  
1 Kanal D 228.000 5.1 18.9
2 Pro TV 208.000 4.6 17.2
3 DigiSport 1 128.000 2.9 10.6
4 Antena 1 104.000 2.3 8.6
5 Romania TV 39.000 0.9 3.3
6 TVR 2 39.000 0.9 3.2
7 National TV 37.000 0.8 3.1
8 Antena 3 30.000 0.7 2.5
9 Prima TV 29.000 0.6 2.4
10 TVR 1 27.000 0.6 2.2

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • A fost un meci modest, dar cu evenimente in tribuna. Lucru ce a facut ca lumea sa stea sa vada sange. Meciul urmator nu va mai incita atat interes.
  • nu se mai poate contna asa , cu anten 1 pe loc 4 , emisiunea asta trebuie sa sufere niste schimbari , si inlocuitii jurati cu florin salam floricica dansadoarea Nicolae guta si mirela vaida , si sa prezinte bendeac , doar atuncia publicul anten 1 cel de mai mare valoare valoare televiziune se vauita cu placere la emisiune
  • Am trăit să o văd și pe asta.
    Un meci modest - din a patra ligă - jucat de echipe cu nume mari a bătut A 1, care a ocupat abia locul 4 pe toate targeturile. Îi înțeleg pe fanii anteniști, sunt ”audiente irepetabile”, ”toți au scăzut la jumătate”, dar poate ne spun ce a difuzat A 1, nu cumva ediția a treia a show-ului ”Cei 4”...show care a avut cifre modeste, la fiecare ediție, fiind pe locul 3 in audiente pe toate targeturile.
  • Antena 1 a dat-o rău în bară cu Macanache în rol de prezentator. Recunosc că urmăresc The Four, însă în timpul prezentărilor prefer ori să dau pe mute, ori să schimb canalul. Păcat, formatul e chiar bun, dar Antena 1 a reușit deja sa-l distrugă.
  • adi@
    audiente irepetabile, totusi. a fost un val de curiozitate, dar un al doilea astfel de meci va avea rezultate net inferioare. calitatea meciului execrabila, iar ce s-a intamplat in tribune, batai, lacrimogene....doar un val a fost, atat.
  • Antena 3 bate Antena 1 si RTV pe amandoua. Succes semnat de Macanache, Carla si Cheluu impreuna cu producatorii.
  • E bine pt ei , dar se încălzește afara și lumea nu mai intra in casa seara , toți au scăzut la jumătate și pro tv , foarte slabe chiar dacă nu e o greseala in audiente
  • Au început sa scadă serios audientele. Cat despre antena, mai bine difuza filme și băga banii în ceva serios la vara sau la toamna decât pe emisiunile de joi pana sâmbătă.
  • Incredibila audienta intr-adevar!! Meci de liga a 4a dar Rapid-Steaua! Care face rating cel putin dublu sau chiar triplu fata de liga 1!! Este chiar impresionant!

Trimite un comentariu