Skip to main content

Staţi liniştiţi, comisia de cultură „veghează”. La ce? Şefa CNA, chemată la raport pentru o amendă la Naşul TV, care difuza emisiuni cu „vindecări miraculoase”

 
Laura Georgescu
Laura Georgescu

Preocupările Comisiei de Cultură. După ce CNA a amendat Naşul TV pentru că dă pe post „vindecări miraculoase” prin rugăciune, şefa CNA a fost chemată la „raport” şi chiar mustrată de unii membri din Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor.

Publicitate

Parlamentul a răspuns prompt reclamaţiei lui Radu Moraru, deşi cazul era clar: o amendă pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale. Este unul dintre puţinele cazuri din istoria recentă când Parlamentul cheamă CNA la raport - şi îl mai şi mustrează - pentru o amendă dată unui post comercial. Unui post comercial care, practic, abia se vede (la ultimele monitorizări, Naşul printre ultimele posturi TV din România, ca audienţă).

„Doamna preşedinte, v-aş ruga să îi temperaţi pe colegii dumneavoastră, pentru că azi-mâine ajunge presa să dea faliment în bloc”, i-a transmis un deputat PMP şefei CNA pentru amendarea Naşul TV.

Situaţie rară în istoria recentă a CNA ca şefa forului să fie chemată să dea explicaţii pentru modul în care a amendat un post TV comercial. Amintim că posturile au posibilitatea, şi o fac de cele mai multe ori, de a contesta o amendă în instanţă.

Înainte de povestea audierilor, puţin context. Pe 20 martie, CNA a analizat şi amendat Naşul TV pentru emisiunea „Timpuri actuale”, în care un bărbat, adept al „Bisericii Universale”, spune că poate vindeca boli din cele mai diverse, unele foarte grave, doar prin rugăciune sau prin folosirea a diferite obiecte: ”trandafirul minunilor”, o batistă care preia durerea bolnavului, apa sfinţită dintr-un pahar, ungerea cu ulei sau mir, haine sau fotografii aduse la slujbă pentru a fi vindecat posesorul acestora.

În sprijinul afirmaţiilor, în aceeaşi emisiune, au apărut şi diferite persoane care spuneau cum au fost vindecate de diferite boli.

"Naşul" Radu Moraru a cerut reanalizarea amenzii, la CNA, după care a "raportat" forul audiovizual la Parlament (unde a susţinut o pledoarie în care Naşul TV era "cea mai amendată televiziune din ultimul an" - lucru neadevărat şi că se urmăreşte închiderea televiziunii).

Câteva exemple, din monitorizarea CNA:

  • Nicoleta declară că vine de 9 ani la biserică, a fost vindecată de tumoră la cap, depresii, vicii. Mai afirmă că ”a lăsat chiar şi pastilele, deşi doctorii îi recomandaseră să le ia pentru a nu deveni epileptică”.
  • Nicoleta afirmă că ”Dumnezeu este totul şi nu va lua nicio pastilă”.
  • Ecaterina spune preotului că a făcut infarct, trebuia să se interneze în spital, dar nu a vrut. Afirmă că după slujbă nu o mai doare în zona pieptului şi plânge de bucurie că a scăpat cu viaţă.
  • Maria: Am fost în spital, am avut tratament, dar nu a dat niciun randament. Şi am văzut şi eu la televizor ce se întâmplă cu minune cu Dumnezeu şi am zis să încerc să mă fac bine aici la Casa lui Iisus.
  • Mă numesc Garoafa şi sunt vindecată de hepatită de când am venit aici.
  • Preotul stă de vorbă cu un bărbat, pe scenă, din conversaţie rezultă că acesta are o problemă cu mersul de 2 ani.
    Preotul îi cere bărbatului o batistă şi afirmă că vor face o rugăciune. Preotul se apleacă şi, cu batista plasată pe genunchiul bărbatului, începe o rugăciune: În numele domnului Iisus Hristos, toată durerea, amorţeala din acest picior, să intre în această batistă. Şi focul din ea să pătrundă în piciorul acesta. În numele Domnului Iisus, eu eliberez acest picior de durere, să nu mai fie durere în el. În numele Domnului Iisus! După ce preotul a recitat această rugăciune, bărbatul începe să meargă pe scenă şi chiar să alerge.
  • Voce din off: Marţi, slujba vindecării urgente. „Dumneavoastră care sunteţi bolnavi, suferiţi cu o boală incurabilă, tratamentul nu vă mai ajută, cineva din familia dumneavoastră este bolnav? Atuncea aveţi nevoie de o vindecare urgentă!”

Ce s-a întâmplat în comisia de cultură a Camerei Deputaţilor. Deputat PMP: „Doamna preşedinte, v-aş ruga să îi temperaţi pe colegii dumneavoastră”

La aproape o lună de la sancţiunea dată de CNA postului Naşul TV, şefa CNA a fost chemată la raport în faţa membrilor Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor. Situaţie rară. În istoria recentă, CNA nu a mai fost chemat în faţa comisiilor pentru amendarea vreunui post comercial.

Agenţia News.ro, prezentă la audieri, a redat discuţiile din Comisie, la care a fost prezentă Laura Georgescu, preşedintele CNA, şi Radu Moraru, patronul televiziunii Naşul TV.

Radu Moraru: „Naşul TV este supus unor durităţi nepermise de la înfiinţare. Episodul cu CNA-ul este vechi. Există un proces penal, durează de patru ani. CNA-ul ne-a furat bani. Ne-a dat amenzi în fals. Suntem cea mai amendată televiziune din istoria de după 1989, într-un interval de 18 luni. Noi în acel interval era să fim falimentaţi din cauza unor amenzi, interpretări abuzive ale legii. (…) După ani în care nici un coleg de-al meu nu a fost amendat, nici eu, pentru că probabil s-au temut de turnura pe care o ia procesul de 4 ani, brusc ne-am trezit cu o amendă de 50.000 de lei, pentru faptul că un preot, în timpul unei slujbe pe care noi am difuzat-o, a spus că rugăciunea vindecă”, a spus Moraru la începutul audierii.

Laura Georgescu le-a spus reprezentanţilor din comisie că toţi membrii prezenţi la acea şedinţă au votat în unanimitate sancţionarea televiziunii cu 50.000 de lei, menţionând că ea nu a fost prezentă la acea discuţie şi procedură de vot, deoarece se afla la Parlament.

Laura Georgescu, citată de News.ro: „Îl citez aici pe Radu Herjeu, „ca în Evul Mediu”. Punem batistuţa şi cu forţa îl invocăm pe Iisus Hristos, iese tumoarea, durerea, şi pastorul spune: «Mergi, credinţa ta te-a vindecat». Se pune un trandafir pe ochii unei femei nevăzătoare, se invocă prezenţa lui Iisus Hristos, femeia vede, mulţumeşte şi se face reclamă la cele 4 catedrale ale credinţei din cele patru oraşe – Bucureşti, Timişoara, Craiova… De altfel, pe toată durata emisiunii, telespectatorii sunt îndrumaţi să sune pentru orice suferinţă la SOS Spiritual şi li se pun la dispoziţie numerele de telefon”, a adăugat preşedinta CNA.

Emil-Marius Paşcan, deputat PMP, i-a luat apărarea Naşului, spunând că sancţiunea este disproporţionată în raport cu fapta.

„Ceea ce s-a aplicat dumneavoastră ca sancţiune s-ar putea aplica tuturor televiziunilor de astăzi câtă vrem fac trimiteri similare la diverse suplimente alimentare. Lucrurile astea sunt aproape identice. Nu pun în discuţie problema fondului – dacă se vindecă sau nu prin rugăciune. Şi rugăciunea trimite către autosugestionare, care este cea mai bună vindecare în cazul oricărei boli.

Subiectul este dacă într-adevăr nu a exagerat CNA aplicând o sancţiune atât de dură prin cuantumul ei – aşa cum eu consider că s-ar cuveni să practice - să atenţioneze, să trimită avertisment. În cazul în care nu se conformează cel care a încălcat legea, se pot aplica sancţiuni foarte dure, dar din start să aplici o astfel de sancţiune mi se pare exagerat. Aici, doamna preşedinte, v-aş ruga să îi temperaţi pe colegii dumneavoastră, pentru că azi-mâine ajunge presa să dea faliment în bloc”, a spus deputatul Emil-Marius Paşcan.

Laura Georgescu a subliniat că în aplicarea acestei sancţiuni pentru Naşul TV nu a existat nicio altă idee decât protejarea interesului public.

Gigel Ştirbu, deputat PNL şi şeful comisiei:

„Cred că dreptul de exprimare nu ar trebui să se transforme într-o păcăleală pentru ceilalţi. Nu cred că e cazul dumneavoastră. Sunt convins – am văzut câteva discuţii între acel pastor şi oameni care sunau la acest post de televiziune – că nu e o păcăleală tot ce se întâmplă acolo. Rugăciunea vindecă în situaţia în care doreşti să te vindece această rugăciune. Noi nu putem lua o decizie aici, este pur şi simplu un schimb de păreri. Sunt convins că în spaţiul public va ieşi această discuţie”, a afirmat Ştirbu.

Gigel Ştirbu i-a solicitat Laurei Georgescu să le transmită membrilor CNA că trebuie să „discute cu oamenii”.

„Sfatul meu, doamna Georgescu, este să le spuneţi şi colegilor dumneavoastră că nu poţi să dai în cap înainte de a discuta cu oamenii. Părerea mea e că ar fi trebuit să purtaţi o discuţie prealabilă, să faceţi o somaţie publică postului, ca şi postul să înţeleagă că are un partener de discuţie”, a spus Gigel Ştirbu, la finalul audierii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Avatar Avatar
    Stimata dra Bunea,
    cred ca tocmai ati facut un deserviciu major prietenelor/prietenilor dvs. din CNA. Tonul de mahalagioaca ofensata pe care l-ati adoptat in descrierea partinitoare si inexacta a evenimentului din Comisia de Cultura va enerva cu siguranta si oameni care altminteri ar fi fost indiferenti. Printre ei ei, parlamentari, adica sefii politici ai celor NUMITI (pe criterii politice) in CNA.
    Ce omiteti sa spuneti in relatarea dvs (in care nu am vazut decat punctul de vedere al CNA, nimic de la Parlament, nimic de la Nasul TV) este ca vindecarile miraculoase se bazeaza pe credinta, lucru pe care il recunoaste atat Bisercia Ortodoxa Romana, cat si toate religiile lumii. Miracole se intampla, don'soara. Poate mai face Dumnezeu unul si va invata si pe dvs. jurnalism.
  • digi becalyd digi becalyd
    Bine ca nu a amendat clientela PSD, Romania Tv si Antenele. Daca ar fi facut acest lucru, nu era mustrata, era data afara de indata. Imi este sila ca aceasta institutie platita din banii nostrii, CNA numita, care mai are tupeu, sa ne tina prelegeri despre corectitudine. Sa ne explice conducerea CNA, de ce lasa sa expire sesizarile privind publicitatea mascata facuta de posturile aparate politic de PSD, Romania Tv si Antenele? Eu personal am facut zeci de sesizari pentru ca am vazut reclama mascata de nenumarate ori in timpul jurnalelor de stiri si, nimic. Toate au fost lasate sa se prescrie si in acest fel au scapat de amenzi. Trist este ca in loc sa fie sanctionat cine greseste, cele mai amendate si haituite televiziuni sunt cele care nu sprijina si lauda PSD-ul. Kanal D este campioana la amenzi. Saracii turci cum gresesc un pic, cum iau amenzi de zeci de mii de lei. In timp ce Antenele si Romania tv pot da ce vor pe post. Cred ca aceste televiziuni protejate politic, pot da pana si filme *** pe post, si in cel mai fericit caz, primesc doar o somatie. Tare m-as bucura daca in viitorul apropiat, as vedea dubele DNA la sediul institutiei moraliste, numita CNA.

Trimite un comentariu

sus