Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Tolo.ro, cel mai citit text din weekend: Un copil internat la Marie Curie a pozat infirmierele care spălau maşina unui şef

 
Sursă foto | Tolo.ro
Sursă foto | Tolo.ro

Tolo.ro a dat cel mai distribuit text din weekend. O investigaţie semnată de Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac. Subiectul?

Publicitate

Un copil bolnav care fotografiază angajaţii spitalului Marie Curie în timp ce îi spală maşina unui şef de secţie. Şi nu o singură dată, ci în repetate rânduri.

Mai exact, copilul le-a fotografiat, de pe geamul salonului în care este internat, pe infirmierele şi asistentele spitalului.

Acestea îi spălau, indiferent de anotimp, maşina doctorului Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei Nefrologie Pediatrică, notează jurnaliştii în material.

Apoi, copilul a trimis fotografiile la ziar.

Din articol:

“Mihaela Bălgrădean e un doctor temut de rezidenţi, de colegi şi chiar de şefi în spitalul de copii ”Marie Curie”.

”Nimeni nu mişcă în faţa ei”, mărturiseşte un coleg. Numai un ochi de copil o putea remarca. Pentru noi, situaţia e normală, pentru ei, nu.

Ei nu consideră că e logic ca oamenii să-i slugărească pe ceilalţi oameni, să le spele maşinile, doar pentru că sunt şefii lor..”

Textul a adunat aproape 10.000 de distribuiri şi aprecieri, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Următorul text care a circulat în blogosferă este semnat de Dacian Cioloş, pentru Blogurile Adevărul. Despre actuala coaliţie de guvernare PSD-ALDE.

„PSD şi ALDE au avut şi au cel mai mare număr de foşti nomenclaturişti în rândurile lor. Liderii şi comunicatorii PSD/ALDE repetă aceeaşi minciună: că guvernul tehnocrat a fost un guvern zero.

Guvernarea nu ar trebui confundată cu victimizarea, cu vorbăria, cu scandalul şi cu planşele colorate la televizor. Guvernarea este despre competenţa de a implementa lucrurile promise. Nu despre manipulare şi salvarea unora de la puşcărie.”

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. tolo.ro, “UN COPIL INTERNAT LA SPITALUL ”MARIE CURIE” A TRIMIS POZE DIN TOATE ANOTIMPURILE, ÎN CARE INFIRMIERELE ÎI SPALĂ MAŞINA UNUI DOCTOR, ŞEF DE SECŢIE”, - 9.943 like-uri & share-uri;

Din text:

,,Dialog, ieri la prânz, cu Mihaela Bălgrădean.

-Doamnă profesor, am primit fotografii pe adresa redacţiei în care infirmierele vă spală maşina chiar aici, în curtea spitalului, în timpul programului.

-Ştiţi, acolo unde locuiesc eu, îmi las, de obicei, maşina sub nişte copaci. Mai cad lucruri… Cum vin la muncă de dimineaţă, de la 7, nu am timp să îmi spăl geamurile. Aşa că le rog pe infirmiere să mă ajute.

-Ştiţi, sunt poze făcute vreme de mai multe luni, iarna, primăvara, înainte să înfrunzească pomii, acum.

Eu le-am rugat doar să mă ajute la geamuri, nu am când să merg la spălătorie.’’

2. Blogurile Adevărul, “Unde ne ducem?”, de Dacian Cioloş, - 9.229 like-uri & share-uri;

Din text:

,,Multor români li s-a făcut lehamite de politică şi de mulţi dintre politicienii de meserie. Dacă o să ducem în derizoriu şi actul de guvernare, dacă o să continuăm să oficializăm incompetenţa ca politică de partid şi dacă agenda publică va fi dominată de bătălii în justiţie între putere şi opoziţie, redresarea morală şi reconstruirea încrederii în clasa politică vor deveni imposibile.

Haideţi să ne trezim şi să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. Coaliţia PSD/ALDE este orice în afară de victimă. ”

3. petreanu.ro, “PSD suferă de modus operandi”, - 1.171 like-uri & share-uri;

Din text:

,,Aşadar, dl. Ludovic Orban Mandolină s-a trezit ieri dimineaţă un strop tulbure şi a făcut o plângere penală împotriva dnei Vasilica de la Guvern, pe care o acuză de “înaltă trădare, divulgare de informaţii secrete şi uzurparea funcţiei publice”.

Nu ştiu cum o fi cu înalta trădare şi divulgarea de informaţii secrete, dar cu uzurparea funcţiei mi se pare că are dreptate, orice-aţi spune.

Asta este o evidenţă, nici măcar nu trebuie cercetată prea mult: dna Dăncilă n-are nicio treabă cu funcţia de prim-ministru, toată lumea râde de ea, dar uite că dl. Orban crede că-i şi penală, nu doar ridicolă.”

4. mihaivasilescublog.ro, “M-A FĂCUT MAMA MANAGER”, - 565 like-uri & share-uri.

Din text:

,, Pentru ai mei, lucrurile erau foarte clare: trei copii, trei meserii. Case closed! Aşa că tata a purces la o şedinţă cu întreaga noastră familie.
Ne-a adunat în bucătăria mică de patru metri pătraţi şi (surprinzător) ne-a dat dreptul să ne alegem o meserie din cele trei.

Frate-miu a ales inginer, soră-mea a ales doctor, iar mie mi-a rămas să aleg profesor. A insistat tata, săracu’, să fac schimb cu frate-miu, dar ăla nu şi nu.

N-a cedat nici măcar la argumentul suprem că, citez: tăticule, ameţita asta nu trebuie să lucreze cu oamenii. Nu cu educaţia şi cu viaţa lor.”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus