Skip to main content

Cosmin Savu: Numele România, te iubesc este de multe ori o ironie la adresa celor care au ales “sa iubeasca” Romania siluind-o

 
Cosmin Savu: Numele România, te iubesc este de multe ori o ironie la adresa celor care au ales “sa iubeasca” Romania siluind-o
Merită? E o întrebare pe care o aud des: merită, dacă tot nu se schimbă nimic?
 
Cosmin Savu: Cine spune ca nu se schimba? Lucrurile se misca si se schimba, e adevarat ca nu cu viteza pe care noi ne-o dorim, e adevarat ca nu suficient de profund pe cat ar trebui. Dar asta nu trebuie sa ne dezarmeze, dimpotriva – sa ne ridice la fileu noi provocari pentru schimbare.
 
A fost vreun moment în care ai avut această senzație, în care ți-ai pus întrebarea aceasta, dacă merită?
 
Cu siguranta ca exista si astfel de momente, dar pana la urma asta este rolul pe care noi ni l-am asumat si luptam in a ne atinge obiectivele: aflarea adevarului care este acum extrem de important si promovarea unor valori sanatoase in care noi credem.
 
Ai avut vreun moment de revoltă? Documentați cazuri grave, unde poate apărea acest sentiment. La ce subiect? Cum ți l-ai temperat (dacă ți l-ai temperat)
 
Am avut momente in care voiam sa-mi iau interlocutorul de gat sau sa ies trantind usa, dar pana la urma armele noastre sunt inteligenta, seriozitatea si…microfonul.
 
Ce înseamnă, pentru tine, România, te iubesc? Cum vezi legătura între nume și specificul emisiunii – reportaje și investigații “grele”.
“Romania, te iubesc!” este modul meu de a ma manifesta profesional, un proiect drag care a ajuns sa ocupe o buna parte din viata mea. Numele este de multe ori o ironie la adresa celor care au ales “sa iubeasca” Romania siluind-o, profitand de buna-credinta a majoritatii romanilor.
Pentru ce faci România, te iubesc?
 
A fost de la inceput un proiect extrem de incitant – am avut sprijinul sefilor si colegilor de la PRO TV, iar faptul ca suntem dupa 10 ani in continuare in topul preferintelor publicului arata ca este nevoie de o astfel de emisiune, chiar la o televiziune comerciala.
 
Când ai intrat în echipă? Cum ai fost “recrutat”?
 
Acum 11 ani ne pregateam sa incepem acest proiect, care iata ca implineste 10 ani de activitate. Sunt sute, daca nu mii de ore de filmare si montaj. Suntem o echipa antrenata in redactia Stirilor PRO TV, iar ideea de a lucra la o emisiune de investigatii si reportaj a fost onoranta si provocatoare. Am doza de inconstienta necesara pentru a face meseria asta.
 
Primul reportaj?
 
In 2008, a fost un material despre o boala necunoscuta care afecta rinichii romanilor din mai multe comunitati din zona Mehedinti: boala balcanica. Din pacate, nici acum nu s-a gasit cu exactitate sursa bolii, care face praf rinichii oamenilor din mai multe sate.
 
Reportajul de suflet?
 
Este greu de spus pentru ca ma implic si consum multa energie in fiecare reportaj, fie ca este vorba despre patrimoniul sindicatelor, soarta creantelor externe sau devalizarea CFR Marfa.
 
Cel mai importat rezultat? O schimbare/mobilizare/acțiune după un reportaj semnat de tine.
 
Rezultatele se pot masura in schimbari de legislatie, in debarcarea unor sefi de institutii sau chiar in deschiderea unor dosare penale pe numele unor personaje controversate, dar cred ca cea mai mare schimbare vine in gandirea si in credinta celor care ne privesc ca lumea intelege altfel anumite fenomene.
 
Cât contează ratingul? Numai ratingul?
 
Lucram la o televiziune comerciala si, cu siguranta, ratingul conteaza. Fara audienta mesajele noastre, oricat ar fi de bune, nu ar ajunge la privitori. Ne propunem sa facem anchete si reportaje foarte bune care sa fie “gustate” de romani.
 
Cel mai greu moment din documentare?
 
Sunt tone de documente, nenumarate intalniri si cafele baute cu personaje care de multe ori nici macar nu apar pe filmari. Exista o foarte mare opacitate in institutiile publice si, in ultima perioada, am remarcat ca aceasta atitudine pare din ce in ce mai ostila jurnalistilor.
 
Ai fost amenințat/amenințată? Intimidări? Bețe-n roate? Eschive? Pe ce subiecte? (probabil un material merge numai pe acest subiect J )
 
De la telefoane cu amenintari voalate de genul “eu stiu unde sta familia ta”, la sicane din partea autoritatilor, la scobitori varate in yala si pana la incercari de a te cumpara. Nu mai tarziu de saptamana aceasta un personaj dintr-o investigatie de-ale mele mi-a propus sa-mi sponsorizeze emisiunea. Orice ar fi insemnat asta…
 
Falsi revolutionari care m-au amenintat cu corectii fizice, fosti ministri care m-au avertizat sfatosi, muscandu-si amenintatori mustata cu “copile, ai grija pe unde umbli!”
 
Cât lucrați la un subiect?
 
Exista subiecte lucrate in 3-4 saptamani sau incepute in urma cu ani de zile.
 
Au fost documentări fără finalizare?
 
Da, de multe ori. Pentru ca nu detinem adevarul exhaustiv si nu plecam din redactie cu un subiect contrafacut, de foarte multe ori in teren realitatea este alta, asa ca ne adaptam subiectul sau chiar renuntam la investigatie.
 
Cel mai greu moment de după difuzare?
 
De cele mai multe ori momentul difuzarii coincide cu o usurare, dar exista si momente cand iti dai seama ca subiectul e abia la inceput si ca trebuie sa-l continui cu un follow-up sau o completare.
 
Ai avut vreodată temerea că emisiunea ar putea fi scoasă din grilă? A existat o astfel de posibilitate. E o emisiune jurnalistică pe un post de divertisment, într-o zi de duminică.
 
Eu cred ca PRO TV este mai mult decat un post de divertisment- este o televiziune comerciala si nu uita ca Stirile PRO TV (ale caror productie suntem) sunt coloana vertebrala a postului, iar succesul acestora este bazat chiar pe seriozitatea si profesionalismul cu care informeaza publicul.
 
Da, au existat discutii si temeri, dar pana la urma “Romania, te iubesc!” a demonstrat ca-si merita locul in grila si, chiar daca ne-am ridicat singuri stacheta foarte sus, incercam sa nu dezamagim.
 
Acum, la ce lucrați? Câți sunteți în București?
 
Cosmin Savu: Eu pregatesc un subiect despre afaceri dubioase in agricultura, preluarea unor afaceri de zeci de milioane de euro in casute postale din Geneva sau containere din Abu Dhabi, devalizarea unor statiuni de cercetare cu renume.
 
Ma impart intre Bucuresti si filmari, viata mea se duce destul de mult pe patru roti si in camere de hotel.

Citiți în linkurile de mai jos TOATE răspunsurile echipei România, te iubesc. Pe larg:

Paula Herlo: Îmi doresc sa apuc ziua in care sa spun din tot sufletul: Romania, te iubesc!

Alex Dima: Dupa un singur material am salvat 20 de mii de hectare de padure

Paul Angelescu: Ma revolta aceleasi lucruri de care se loveste toata lumea

Rareș Năstase: Fac pentru mine. Si pentru familia mea si pentru cei de pe strada mea, din orasul meu, din Romania

Proiectul editorial Paginademedia.ro este susținut de MedLife.


Publicitate

MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri
 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu