Skip to main content

Paula Herlo: Îmi doresc sa apuc ziua in care sa spun din tot sufletul: Romania, te iubesc!

 
Paula Herlo: Îmi doresc sa apuc ziua in care sa spun din tot sufletul: Romania, te iubesc!
Merită? E o întrebare pe care o aud des: merită, dacă tot nu se schimbă nimic?
 
Paula Herlo: Merita! Iar faptul ca fac meseria asta de 20 de ani imi confirma in fiecare zi ca merita. O sa te contrazic cand spui ca nu se schimba nimic, trimitandu-te catre campaniile pe care noi le-am facut, care au schimbat legi, au modernizat spitale si au infiintat institutii salvatoare de vieti.
 
A fost vreun moment în care ai avut această senzație, în care ți-ai pus întrebarea aceasta, dacă merită?
 
Da. Atunci cand nu stiu incotro sa o apuc, cand simt ca lupt cu morile de vant, cand grijle si stresul nu ma lasau sa dorm noaptea.
 
Ai avut vreun moment de revoltă? Documentați cazuri grave, unde poate apărea acest sentiment. La ce subiect? Cum ți l-ai temperat (dacă ți l-ai temperat)
 
La toate subiectele simt revolta, pentru ca reportajele noastre sunt despre Romania care ar trebui schimbata, despre functionari incompetenti pusi in functii de decizie si despre oameni in nevoie pe care statul ar trebui sa ii ajute.
 
Cat despre temperatul revoltei, cred ca noi, ca jurnalisti, oricat de revoltati suntem, trebuie sa fim decenti in discurs si in dialog.
 
Ce înseamnă, pentru tine, România, te iubesc? Cum vezi legătura între nume și specificul emisiunii – reportaje și investigații “grele”.
 
Romania, te iubesc! sunt toti oamenii care schimba tara asta, care duc lupte grele cu sistemul, care ne demostreaza noua tuturor ca atunci cand te ridici din scaunul tau confortabil si incepi sa realizezi ce putere ai tu ca cetatean, ca roman, poti muta muntii din loc.
 
Pentru ce faci România, te iubesc?
 
Pentru copiii mei, ai altora, pentru generatiile ce vor veni si care vor gasi, poate, o Romanie mai sanatoasa. O fac si pentru mine, pentru ca imi doresc sa apuc ziua in care sa spun din tot sufletul: Romania, te iubesc!
 
Când ai intrat în echipă? Cum ai fost “recrutat”?
 
Am intrat chiar de la inceput, in 2008, dupa ce coordonasem deja doua campanii ale Stirilor PRO TV – Dezintegrarea in Europa, care vorbea despre momentul integrarii in UE si cum ar trebui sa se schimbe tara noastra odata cu aderarea, si campania Tu stii ce mai face copilul tau?, care a castigat premiul EMMY in 2008, la New York.
 
Primul reportaj?
 
S-a numit Lagarul de Cighid, cu el a si debutat emisiunea. Am vorbit despre orfelinatele din perioada comunista in care erau timisi sa moara copiii cu handicap grav.
 
A fost o munca de documentare extraordinara, pentru ca am luat toate imaginile filmate de jurnalistii straini, din anii ’90, dupa Revolutie, si am cautat supravietuitorii carora le-am spus povestea in reportaj.
 
Reportajul de suflet?
 
Fenomenul Pitesti - reeducare prin tortura, pentru ca m-a pus fata in fata cu supravietuitorii acestui teribil experiment incercat de comunisti.
 
Oamenii cu alte convingeri politice erau inchisi si torturati pana cand renuntau la propriile lor valori, iar metodele folosite de comunisti erau dintre cele mai ingrozitoare. Asta m-a dus fata in fata cu detinutii care au rezistat, care nu si-au abandonat si tradat credinta si care au povestit prin ce au trecut, pentru ca niciodata nimeni sa nu mai traiasca asa ceva.
 
Cel mai importat rezultat? O schimbare/mobilizare/acțiune după un reportaj semnat de tine.
 
Schimbarea legii adoptiei dupa campania Vreau si eu parintii mei, infiintarea Registrului Donatorilor dupa campaniei Avem viata in sange, dar si strangerea a aproape 8 milioane de euro in urma unei campanii pe care am facut-o cu Alex Dima la Stirile PRO TV pentru construirea primului spital de Onco-pediatrie din Romania.
 
Cât contează ratingul? Numai ratingul?
 
Numai rating-ul nu conteaza niciodata, dar rating-ul conteaza pentru ca ne da noua confirmarea ca ceea ce facem e vizibil, ca oamenii aleg sa se uite si la programe de calitate.
 
Cel mai greu moment din documentare?
 
Inceputul, cand nu stii de unde sa apuci subiectul.
 
Ai fost amenințat/amenințată? Intimidări? Bețe-n roate? Eschive? Pe ce subiecte? (probabil un material merge numai pe acest subiect J )
 
Amenintata nu am fost. Bete in roate avem la fiecare subiect, dar nu ne pot refuza autoritatile cat putem noi sa le alergam prin institutii.
 
Cât lucrați la un subiect?
 
In medie cam 4 saptamani, uneori mai putin, alteori mai mult, dar de cele mai multe ori se intampla sa lucram mai mult.
 
Au fost documentări fără finalizare?
 
Da. Destul de multe. Cand am simtit ca subiectul se opreste intr-un punct mort sau subiectul nu confirma ceea ce noi stiam, ne oprim.
 
Cel mai greu moment de după difuzare?
 
Sa ma apuc de alt subiect.
 
Ai avut vreodată temerea că emisiunea ar putea fi scoasă din grilă? A existat o astfel de posibilitate. E o emisiune jurnalistică pe un post de divertisment, într-o zi de duminică.
 
Cred ca sanatos este sa ne gandim tot timpul ca azi suntem, maine nu mai suntem. Asta ne tine vii. Pe de alta parte, emisiunea este atat de iubita si de urmarita, ca nu cred ca este in vreun pericol.
 
Acum, la ce lucrați? Câți sunteți în București?
 
Paula Herlo: Acum suntem 4 in Bucuresti. Eu lucrez la o radiografie a sistemului de invatamant romanesc - unde suntem, ce ar trebui sa facem sa fim in randul lumii si cum ar trebui sa arate invatamantul viitorului.

Citiți în linkurile de mai jos TOATE răspunsurile echipei România, te iubesc. Pe larg:

Alex Dima: Dupa un singur material am salvat 20 de mii de hectare de padure

Cosmin Savu: Numele România, te iubesc este de multe ori o ironie la adresa celor care au ales “sa iubeasca” Romania siluind-o

Paul Angelescu: Ma revolta aceleasi lucruri de care se loveste toata lumea

Rareș Năstase: Fac pentru mine. Si pentru familia mea si pentru cei de pe strada mea, din orasul meu, din Romania

Proiectul editorial Paginademedia.ro este susținut de MedLife.


Publicitate

MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri
 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu