Skip to main content

Rareș Năstase: Fac pentru mine. Si pentru familia mea si pentru cei de pe strada mea, din orasul meu, din Romania

 
Rareș Năstase: Fac pentru mine. Si pentru familia mea si pentru cei de pe strada mea, din orasul meu, din Romania

Merită? E o întrebare pe care o aud des: merită, dacă tot nu se schimbă nimic?

Rareș Năstase: Merita pentru ca in cazul emisiunii noastre, chiar se schimba lucruri. Chiar daca nu ne place sa ne laudam cu ele. Se schimba legi, incep anchete, au loc demiteri. Nu se mai repeta greseli, nu mai sunt perpetuate nereguli.  
 
Nu intotdeauna se rezolva lucrurile peste noapte.
 
A fost vreun moment în care ai avut această senzație, în care ți-ai pus întrebarea aceasta, dacă merită?
 
Nu, nu a fost cazul. Nu exista reportaj pe care sa simt ca l-am facut degeaba. Suntem ziaristi, mergem pe teren sa ne facem meseria, dar nu suntem nici politisti, nici procurori, nici alti inspectori de control si cercetare.
 
Acesta e rolul nostru – sa prezentam realitati mai mult sau mai putin comode, sa semnalam nereguli, sa punem intrebari. Ca se si schimba lucruri in urma reportajelor noastre, e un real bonus.
 
E un rezultat bun simpla demascare a unor situatii contrare legii, cand punem pe tapet cate un fenomen urat, care ia amploare.
 
Ai avut vreun moment de revoltă? Documentați cazuri grave, unde poate apărea acest sentiment. La ce subiect? Cum ți l-ai temperat (dacă ți l-ai temperat)
 
Am rare momente de revolta cand aud ca exista oameni care ne contesta credibilitatea, pe noi, cei din echipa. Sau ca ne suspecteaza de chestiuni incorecte.
 
Stiu ca imi fac meseria onest, asumat, cu simtul raspunderii, si eu si colegii mei.
 
Si mai am usoare momente de revolta cand aud oameni – jurnalisti si telespectatori, care ne intreaba daca merita. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, chiar merita.
 
Ce înseamnă, pentru tine, România, te iubesc? Cum vezi legătura între nume și specificul emisiunii – reportaje și investigații “grele”.
 
Poti spune “Romania, te iubesc!” si daca vorbesti de locuri frumoase si daca prezinti modul fraudulos in care un functionar isi face avere din banii nostri. Cand prezinti situatii mai putin placute – furturi, risipa, coruptie.
 
Vii si cu solutii, incerci rezolvarea problemei. Faci un bine, faci o Romanie mai buna pentru tine si copiii tai.
 
Pentru ce faci România, te iubesc?
 
Atat am putut, atat am stiut. Fac pentru mine. Si pentru familia mea si pentru cei de pe strada mea, din orasul meu, din Romania.
 
Când ai intrat în echipă? Cum ai fost “recrutat”?
 
In 2009, am fost invitat sa fac parte din echipa, in urma unor campanii media, pe care le-am facut, in prealabil, chiar si in acel an la Stirile PRO TV. A venit ca o evolutie fireasca pe plan profesional.
 
Primul reportaj?
 
Despre zonele defavorizate ale Romaniei, cele prevazute intr-o legislatie de preaderare la UE. Despre modul in care au fost (sau mai bine zis nu au fost)  folosite avantajele acordate de statul roman, pentru a sprijini aceste zone.
 
Reportajul de suflet?
 
Fiecare dintre cele cu si despre romani model, din strainatate si din tara. Romani care fac ceva, misca lucrurile, vin cu solutii, devin un exemplu.
 
Cel mai importat rezultat? O schimbare/mobilizare/acțiune după un reportaj semnat de tine.
 
In urma unor reportaje privind distrugerile provocate de microhidrocentrale pe raurile de munte, legislatia a devenit mult mai restrictiva, in privinta amenajarii acestor proiecte.
 
Cât contează ratingul? Numai ratingul?
 
Nu conteaza doar rating-ul. Uneori abordam subiecte pe care le numim “de nisa”, nu pentru marea masa.  Care intereseaza mai mult o anumita categorie a populatiei. Parinti, sa spunem, sau angajati dintr-un anumit domeniu specific, dintr-un anumit loc, etc.  Asta nu inseamna ca nu e o ancheta bine documentata, bine facuta. 
 
Cel mai greu moment din documentare?
 
Sa faci puzzle-ul integral, cand primesti diverse informatii, sa reusesti sa filmezi tot ce ai aflat si documentat.
 
Ai fost amenințat/amenințată? Intimidări? Bețe-n roate? Eschive? Pe ce subiecte? (probabil un material merge numai pe acest subiect J )
 
Intimidari exista, dar si amenintari cu procese sau chiar procese in sine, care mi-au fost intentate mie si trustului. Actiuni in instanta, pe care le ducem la capat si aratam la proces ca am actionat corect, de fiecare data. Au mai fost situatii in care interlocutori au incercat sa ma mituiasca.
 
Cât lucrați la un subiect?
 
In medie o luna, dar lucram la mai multe anchete si reportaje in paralel. Sunt insa situatii cand poti astepta si 3, 4 luni, pentru a obtine un story bun.
 
Au fost documentări fără finalizare?
 
Da, pentru ca uneori suntem indusi in eroare, cu sau fara voie, de unii dintre cei care ne ofera informatii. Dar se intampla sa aflam alte povesti cu ocazia documentarii intr-o anumita directie.
 
Cel mai greu moment de după difuzare?
 
Nu exista.
 
Ai avut vreodată temerea că emisiunea ar putea fi scoasă din grilă? A existat o astfel de posibilitate. E o emisiune jurnalistică pe un post de divertisment, într-o zi de duminică.
 
Nu am avut pana acum aceasta grija.
 
Acum, la ce lucrați? Câți sunteți în București?
 
Rareș Năstase: O ancheta despre situatia infrastructurii rutiere si feroviare din Romania, in an centenar. Plus cateva ponturi, in lucru, de peste hotare, despre care, la acest moment, nu e cazul sa intram in detalii.
Publicitate

Citiți în linkurile de mai jos TOATE răspunsurile echipei România, te iubesc. Pe larg:

Paula Herlo: Îmi doresc sa apuc ziua in care sa spun din tot sufletul: Romania, te iubesc!

Alex Dima: Dupa un singur material am salvat 20 de mii de hectare de padure

Cosmin Savu: Numele România, te iubesc este de multe ori o ironie la adresa celor care au ales “sa iubeasca” Romania siluind-o

Paul Angelescu: Ma revolta aceleasi lucruri de care se loveste toata lumea

Proiectul editorial Paginademedia.ro este susținut de MedLife.

MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri
 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu