Skip to main content

Membru CNA, autosesizare după ce Liviu Dragnea a cerut la România TV anchetarea lui Dan Tăpălagă

 
Membru CNA, autosesizare după ce Liviu Dragnea a cerut la România TV anchetarea lui Dan Tăpălagă

Dorina Rusu, membru CNA, a anunţat în debutul şedinţei publice de astăzi că se autosesizează după emisiunea de duminică seara de la România TV, în care invitat a fost Liviu Dragnea.

Publicitate

Concret, membrul CNA consideră că problema în cadrul emisiunii de duminică a fost lipsa de reacţie a moderatorului Denisa Pascu.

În cadrul emisiunii, şeful PSD a afirmat că ar trebui anchetat modul în care site-ul G4Media a obţinut informaţia despre votarea memorandumului privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Mi se pare grav să se întâmple aşa ceva la o emisiune, iar moderatorul să nu reacţioneze”, a afirmat Dorina Rusu, în şedinţa de astăzi. Pe de altă parte,

Monica Gubernat i-a răspuns ironic: „Sunt convinsă că domnul Dragnea a luat aminte la învăţăturile transmise din CNA şi va fi mult mai atent la ce declară.”

Din discuţiile de la CNA:

Dorina Rusu, membru CNA:

Mi se pare grav să se întâmple aşa ceva la o emisiune, iar moderatorul să nu reacţioneze.

Monica Gubernat, membru CNA:

Sunt convinsă că domnul Dragnea a luat aminte la învăţăturile transmise din CNA şi va fi mult mai atent la ce declară. Aş vrea să ştiu totuşi monitorizarea aceasta pentru ce o cereţi pentru că este totuşi un om politic care a făcut o declaraţie.

Ce să monitorizăm, că a apărut la TV? Bănuiesc că acesta este deranjul cel mai mare, că a apărut la televizor şi că este preluat. Alt deranj mai există?

Dorina Rusu:

Doamna Gubernat, după cum am spus, pe mine mă interesează reacţia moderatorului. Dacă un om politic, fie el şi al treilea om în stat, apare la televizor şi spune nişte minciuni sau ameninţă, este dreptul lui să o facă pentru că are imunitate politică pentru declaraţiile lui, dar moderatorul emisiunii are nişte obligaţii potrivit legii, să reacţioneze, să întrebe, deci nu să stea şi să asculte orice spune el.

Jurnalistul trebuie să reacţioneze, să pună întrebări, nu să stea să asculte pentru că este domnul Dragnea sau oricine ar fi el.

Monica Gubernat:

Cred că tare bine ar fi să mai încetăm cu aceste mesaje să mai preluaţi mesajul de la PNL. Mă uit în revista presei, văd cum copy paste la dumneavoastră. Chiar credeţi că nu se prinde nimeni? Vedeţi-vă de legea 504 şi de codul audiovizual şi lăsaţi politica pentru oamenii politici.

Dorina Rusu:

Sunt membru CNA şi fac aceste declaraţii în calitate de membru CNA. Nu are nicio treabă asta cu PNL-ul.

Monica Gubernat:

Vreţi să vă aduc aminte poziţia pe care aţi avut-o când a fost dat afară Trustul Intact (evacuarea de la sediile din Băneasa – n.r.)? Aţi avut vreo poziţie apropo de liberarea presei? Nu aţi avut nicio poziţie, aţi aplaudat, asta aţi făcut. Nu putem să apărăm doar o parte a presei, care ne convine nouă.

Dorina Rusu:

Eu nu am aplaudat niciodată nimic. Eu am fost prezentă aici în sală atunci când reprezentanţii trustului Intact au fost invitaţi, poate vă aduceţi aminte.

Radu Călin Cristea, membru CNA:

Eu v-aş propune ca pe viitor să renunţăm la această formulă a unor declaraţii politice făcute înaintea unor şedinţe CNA, pentru că nu suntem la Parlament. Dacă Dorina vrea să se autosesizeze, să o facă, dar pe căile CNA-ului şi respectând regulamentele.

În al doilea rând, privitor la cazul dat, aş vrea să vă spun că această libertate de exprimare nu este infinită. Ceea ce a „expirat” pe noul site unde lucrează Dan Tăpălagă era o informaţie foarte confidenţială şi care viza direct siguranţa naţională.

Ori în asemenea situaţii - şi în şedinţa urm vă pot prezenta un caz de la CEDO cu un jurnalist norvegian care a fost obligat să-şi decline sursele pentru că era un caz ce privea siguranţa naţională. Să fim cumva mai prudenţi inclusiv în ceea ce spunem. Cred că ne tensionăm aiurea.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Adi Adi
    Iulia, mai bine ati face un material despre adevărurile spuse azi de Marin celor de la CNA referitor la bataia de joc in ce priveste puterile de emisie ale radiourilor si masurarea lor de catre ANCOM. Nimeni nu a avut pana acum curajul să spună aceste adevăruri.
  • geo geo
    Este clar că unii membrii CNA au ajuns să exprime public în ședințele CNA pozițiile partidelor care i-au trimis acolo. Dar să ajungi ca tu care reprezinți partidul X sa acuzi moderatorul unei televiziuni ca a fost apatic intr-o emisiune in care a aparut reprezentantul partidului Y...mi se pare ca se merge prea departe, totusi.

Trimite un comentariu

sus