Skip to main content

CNA a aprobat noul acționar al Europa FM și Virgin Radio

 
CNA a aprobat noul acționar al Europa FM și Virgin Radio

Consiliul Național al Audiovizualului a dat, cu unanimitate de voturi, un acord prealabil societăților care operează Europa FM și Virgin Radio. 

Publicitate

Cele două posturi de radio urmează să aibă un nou acționar, din Cehia, Czech Media Investment. 

Andrada Burdalescu, reprezentantul Lagardere în România, a declarat în fața membrilor CNA:

„După cum v-am anunțat, grupul Lagardere a decis să își restrângă activitatea media. Divizia internațională de radio face în acest moment fobiectul unei tranzacții. Întreagul portofoliu de radio internațional deținut de Lagardere va fi preluat de Czech Media Investment, prin Czech Radio Center și Czech Radio Services. În aprilie, a fost semnată o documentație în vederea acestei tranzacții, dar nu a fost încă finalizată.” 

Întrebată de Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA, dacă noul acționar are în plan schimbări de format la posturile radio, aceasta a răspuns: 

„Din ce știm în acest moment, nu. După cum știți, cu Virgin Radio suntem într-un parteneriat de business cu grupul Virgin, așa că au fost discuții în detaliu.
Nu vor fi modificări de format și nici restructurări. Însă în acest moment suntem în continuare sub management francez. Nu avem încă multe informații dinspre Praga.” 

Paginademedia.ro prezintă în continuare noua structură de acționariat a celor două posturi: 

Radio XXI SRL operează Virgin Radio (2 licențe: satelit și rețea națională cu 39 de stații) și Vibe FM (7 licențe: satelit și 6 stații locale). Lagardere Active Radio International SAS, acționarul unic, iese din societate. Noul acționar al societății este următorul: Czech Radio Center - 97,5%, Czech Radio Services - 2,5%.

Europa Developpement International - R SA operează Europa FM care are 2 licențe: satelit și rețea națională cu 46 de stații. 

Iese Lagardere, iar noul acționariat va atăta astfel: Czech Radio Center - 99,86%, Czech Radio Services - 0,14%. 

Czech Radio Center și Czech Media Invest au acționari pe Czech Media Invest, care are la rândul său trei acționari persoane fizice: Daniel Kretinsky - 50%, Patrik Tkac - 40%, Roman Korbacka - 10%.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu