Skip to main content

Pătraru, la ultima ediție din sezon pe TVR. "Ordinul pe unitate este clar. A fost dat acum mai bine de șapte luni: Starea nației, afară de pe postul național"

 
Pătraru, la ultima ediție din sezon pe TVR. "Ordinul pe unitate este clar. A fost dat acum mai bine de șapte luni: Starea nației, afară de pe postul național"

"La ora asta, miercuri, 13 iunie, habar nu am ce vom face", a spus Dragoș Pătraru la utlima ediție din sezon, la TVR 1.

Publicitate

"E foarte posibil să mergem acasă și să nu mai revenim nicăieri", a continuat. Și a terminat cu un mesaj optimist: 

"Încă mai am speranțe că ne vom vedea cu încă un sezon al acestei emisiuni, chiar dacă în acest moment habar nu am unde. Așa că vă spun la revedere, nu adio!"

Legat de relația cu TVR:

"Ordinul pe unitate este clar și a fost dat acum mai bine de șapte luni: Starea nației, afară de pe postul național. Este misiunea noului management. Ieri, departamentul juridic căuta încă niște motive să fim dați afară fără să se ajungă la procese și la plata unor daune.

E amuzant ce se întâmplă. La procese oricum vom ajunge, pentru că încercări de intimidare, de cenzură, pentru că abuz în serviciu din partea unor oameni de aici, aduși de partid de pe stradă și puși în funcții de conducere, pentru că tratament diferențiat acordat unor producții ale televiziunii publice."

Dragoș Pătraru, miercuri, 13 iunie, la ultima emisiune din sezon la TVR 1:

Da, astăzi se încheie cel de-al cincilea sezon al emisiunii Starea nației, cel de-al treilea al nostru, la TVR. E ceva, nu? Înseamnă aproape o mie de emisiuni. Cu bune și cu rele. Dar n-ar fi fost nici măcar zece emisiuni, dacă n-ați fi fost voi, telespectatorii Starea nației. Sunteți cei mai importanți, la emisiunea asta. Știți de ce? Pentru că ne oferiți libertatea de a încerca să apărăm seară de seară interesul public, nu corporații, nu partide, nu instituții de forță ale statului.

Se spune că un jurnalist își ia câtă libertate vrea. Ei bine, pentru că v-am avut pe voi, pentru că v-am chinuit pe voi, plimbându-vă de la o televiziune la alta, am putut să ne luăm toată libertatea. Uneori am sărit calul, de multe ori am greșit, dar am acționat întotdeauna cu bună credință, având în vedere interesul publicului. Și pentru sprijinul ăsta total al vostru, fără de care presa adevărată nu poate exista, vă mulțumim.

Știu, vă întrebați ce vom face în continuare. Și noi.

La ora asta, miercuri, 13 iunie, habar nu am ce vom face. În mod normal, în contractul meu scrie să el se prelungește automat dacă ne îndeplinim clauza de audiență minimă, de 1,5 puncte. Apropo, unii se premiază serios, aici, la TVR, când fac un punct de rating, noi trebuie să facem minimum 1,5. Da, libertatea editorială e scumpă. Financiar, emisiunea își acoperă costurile din reclame, tot ce am spus despre ce se întâmplă la TVR a avut în spate interesul public - stați să vedeți ce mai urmează, că nici n-am început.

Foarte mulți oameni minunați din interior ne susțin și le mulțumesc pentru asta, probabil vor face și ei obiectul restructurărilor care se pregătesc cu atenție în niște birouri.

Doar că ordinul pe unitate este clar și a fost dat acum mai bine de șapte luni: Starea nației, afară de pe postul național. Este misiunea noului management. Ieri, departamentul juridic căuta încă niște motive să fim dați afară fără să se ajungă la procese și la plata unor daune.

E amuzant ce se întâmplă. La procese oricum vom ajunge, pentru că încercări de intimidare, de cenzură, pentru că abuz în serviciu din partea unor oameni de aici, aduși de partid de pe stradă și puși în funcții de conducere, pentru că tratament diferențiat acordat unor producții ale televiziunii publice...

Pentru că e foarte posibil să mergem acasă și să nu mai revenim nicăieri, vreau să mai mulțumesc celor de aici, de la televiziunea publică, alături de care am lucrat excelent, în ultimul an.

Oamenii cu care lucrăm direct și pe care nici măcar pe ecran, așa, în fugă, nu i-am trecut - dacă îi vedeți acum înseamnă că am reușit s-o facem și pe asta - dar și cei care ne transmit, de când am revenit aici, mesaje de susținere. Iar eu par un tip inteligent pentru că în mine vedeți, seară de seară, munca a 15 oameni. 

Am reușit, împreună cu oamenii minunați de aici din TVR, să facem peste o sută de scenete, în acest sezon. Încheiem emisiunea cu un montaj din aceste momente, care pentru mine au fost o experiență fantastică. Le mulțumesc celor de la costume, de la recuzită, fetelor de la machiaj, fără de care totul ar fi arătat foarte trist.

Încă mai am speranțe că ne vom vedea cu încă un sezon al acestei emisiuni, chiar dacă în acest moment habar nu am unde. Așa că vă spun la revedere, nu adio! Ținem legătura pe pagina noastră de facebook, dacă vreți, puteți să descărcați aplicația Stareanației, e gratuită.

Vezi interviul VIDEO acordat Paginademedia.ro de Dragoș Pătraru, aici.

 

VIDEO. Mesajul lui Dragoș Pătraru din finalul ultimei ediții Starea Nației:

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • În locul celor de la Starea Nației va intra pe post Alexandru Sassu, un titan al televiziunii care va matura orice concurență. Își va aprinde un trabuc, se va așeza cu picioarele pe masă și va explica psihedelic cum se face jurnalismul secolului XXI. Coleg de platou îi va fi Sorin Burtea, care deja a propus ca noua emisiune să se numească Interes Personal, întrucât clasica sa capodoperă, Interes General, a devenit anacronică. Cei doi vor fi arbitrați de Marina Almășan, regina platitudinilor, care la finalul fiecărei ediții le va oferi, sub formă de ciubucuri, diverse cadouri - păstrând tradiția pe care o practică de pe vremea Ceaiului de la ora 5. Producător urmează să devină Iuliana Marciuc, decisă să se reprofileze după rușinea pățită cu Eurovision. Creierul emisiei rămâne stratega Oana Popescu, această miss TVR ajunsă la vârsta deplinei maturități profesionale după o viață de plimbat hârtii și de păcălit presa. Invitați? Păi mai e nevoie de invitați?!
  • Of doamne, ce minte îngustă au îmi oameni, asta este daca a deranjat pe uni, și are dreptate, poate in '90 nu am fost bătuți suficient de ' mineri' , câți ani ne mai trebuie sa înțelegem că noi nu ne aflam pe nici un drum, că țara are nevoie de oameni cu valoare, nu de non_ valoare, păcat de sacrificii, doamne dai mintea românului de pe urmă. Îmi doresc să mergi mai departe cu emisiunea, copilul meu are 16 ani și te apreciază și respectă foarte mult.
  • Nicio televiziune decenta nu se mai risca cu Pătraru. Emisiunea asta nu a pornit de la România Tv? Sa se întoarcă acolo. Parca tocmai cu ăștia nu s-a certat.
  • Felicitari @Dragos Patraru si speram sa te vedem cat de repede pe alte televiziuni mai deschise la minte. Orium, cine se mai uita la prafuitul TVR?
  • @Dannyboy: ce inseamna "mina care l-a hranit"? Tu traiesti in feudalism de crezi ca jurnalistul e precum menestrelul, trebuie sa cinte la ducele care l-a primit in castel? Adica sa-i pupe mina Doinei Gradea sau cum? Omule, TVR e finantat de tine, tu il plateai pe Patraru si felul lui de a-ti multumi a fost acela de a nu se indoi!
  • Acest ctitor al umorului romanesc este oropsit de forte oculte. Si ce daca a turnat discutii private, si ce daca a tradat mana care l-a hranit? Totul a fost pentru interesul public, nu-i asa? Du-te acasa si odihneste-te, patron al umorului de pretutindeni, ca tara chiar nu are nevoie de un om atat de mic! Avem alte probleme mai mari, pe care tu doar le-ai luat in ras.
  • Da, ba, *** care se baga peste oamenii talentati si nu-i lasa sa-si manifeste elucubratiile intelectuale si umoru de bloc. E plin TVR de pa tza kine cu emisiuni de 2 bani. Vezi cine-ti mai deschide usile acum dupa ce-au vazut ca umbli cu reportofonu deschis la tine.
  • Du-te, băi, acasă.
    Dacă ești cu adevărat bun te vor căuta cele mai mari televiziuni de pe planeta asta. Realitatea, Nasul, TVH, TarafTV, Etno TV, National TV si B 1 TV te vor cauta. Tine telefonul pe aproape.

Trimite un comentariu