Skip to main content

Sezon nou din serialul Preacher, de luna viitoare, la AMC

 
Sezon nou din serialul Preacher, de luna viitoare, la AMC

AMC lansează luna viitoare un sezon nou din producţia Preacher. Sezonul trei al serialului va debuta joi, 19 iulie, de la ora 22:00.

Publicitate

De asemenea, până la premierea noului sezon, postul de televiziune va difuza sezonul doi, integral, în zilele de joi ale următoarelor trei săptămâni. Astfel, toate cele 13 episoade vor fi difuzate pe 28 iunie, 5 şi 12 iulie, de la ora 22:00.

Seria reprezintă o adaptare a benzilor animate omonime create de Garth Ennis şi Steve Dillon între 1995 şi 2000.

Preacher spune povestea pastorului texan Jesse Custer, interpretat de Dominic Cooper, a fostei sale iubite şi a unui vampir irlandez pe nume Cassidy. Cei trei pornesc într-o călătorie în căutarea lui Dumnezeu, de-a lungul căreia sunt prinşi între Rai, Iad şi nu numai.

Cele 10 episoade ale sezonului trei prezintă continuarea călătoriei lui Jesse Custer înapoi la origini, acasă, în locul pe care l-a evitat toată viaţa. JCei trei se întorc în Angelville, plantaţia din Louisiana unde a crescut Jesse şi unde acum îi aşteaptă duşmani vechi. Ajutat de prietenii lui, Jesse trebuie să scape de trecut.

Preacher îi are în distribuţie pe Dominic Cooper, Ruth Negga, Joseph Gilgun, Ian Coletti, Graham McTavish, Pip Torrens, Julie Ann Emery sau Malcolm Barrett.

Este creat de Seth Rogen şi Evan Goldberg şi produs de Sony Pictures şi AMC.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus