Mişcarea România Împreună (RO+), condusă de Dacian Cioloş, şi-a lansat propriul site de ştiri, demersul fiind motivat de un context în care "manipularea a atins cote îngrijorătoare", iar coaliţia aflată la putere "controlează direct sau indirect o mare parte dintre televiziunile şi publicaţiile româneşti", notează Digi24.ro.
Site-ul are secţiuni de Ştiri, Editoriale şi Revista Presei.
Manager de proiect al site-ului este Dan Ionescu, consultant politic, fost ziarist şi membru în mişcarea civică Platforma România 100. De partea editorială se ocupă echipa de comunicare a Ro+, condusă de Liviu Iolu, fondator Mişcarea Romania Împreună şi fost purtător de cuvânt în Guvernul Cioloş, din informaţiile Paginademedia.ro.
Ce spun reprezentanţii platformei despre noul site:
„ÎmpreunăpentruRomânia.ro este un site asumat de Mişcarea România Împreună (RO+). Facem încă de la început această precizare în spiritul transparenţei şi onestităţii care ne caracterizează toate acţiunile.
În contextul în care manipularea a atins cote îngrijorătoare, iar coaliţia de guvernare controlează direct sau indirect o mare parte dintre televiziunile şi publicaţiile româneşti, considerăm că un site de ştiri asumat de mişcarea noastră politică este necesar pentru a combate ştirile false sau zvonurile în cascadă despre noi.”
ÎmpreunăpentruRomânia.ro va fi locul în care românii pot găsi informaţii reale şi actualizate despre acţiunile, gândurile şi despre activitatea politică a membrilor Mişcării România Împreună şi activitatea civică a Platformei România 100. Site-ul nu va reflecta doar viaţa RO+ şi a membrilor fondatori, ci va pune în context informaţii din ţară şi din lume relevante pentru cetăţenii acestei ţări, fie ei susţinători sau nu ai Mişcării România Împreună.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
La Ponta nu a fost numai aroganta. A fost si prostia de a crede ca si-a putut atrage oamenii sistemului de partea lui.
Sper ca lucrurile astea sa se termine (fake news, acuzatii de lovituri de stat, statul de drept pazit...). Vreau sa imi cresc copilul intr-un stat intreg la cap si sa se termine odata cu rozboaiele intre servicii si oamenii politici in fuga lor dupa putere si furtisaguri.