Skip to main content

Eduard Dârvariu, schimbat din poziţia de producător executiv al TVR 1

 
Eduard Dârvariu, schimbat din poziţia de producător executiv al TVR 1

UPDATE 16.30 - Într-un răspuns pentru Paginademedia.ro, reprezentanţii TVR au precizat că Eduard Dârvariu va rămâne la postul public pe funcţia de director al canalului TVR 1.

Publicitate

Ştirea iniţială:

Schimbare la TVR. Alina Amza a fost numită, începând de astăzi, pe funcţia de coordonator cu atribuţii de producător executiv al TVR 1, potrivit informaţiilor obţinute de Paginademedia.ro.

Până acum, funcţia a fost ocupată de Eduard Dârvariu, care mai este şi director al TVR 1. Dârvariu preluase la rândul său, interimar, funcţia de producător executiv, în noiembrie 2017, după plecarea lui Cristi Coman (detalii AICI). Mandatul său a fost prelungit de Doina Gradea, şefa TVR, pe 30 aprilie şi ar fi urmat să expire chiar la finalul acestei luni.

Numele lui Dârvariu a fost legat, în luna mai, de scandalul dezvăluirilor lui Dragoş Pătraru. Realizatorul emisiunii Starea Naţiei a postat fragmente de înregistrări, din discuţiile sale cu Doina Gradea şi cu Eduard Dârvariu, în care acesta din urmă vorbea critic la adresa şefei TVR (pe larg, AICI).

Dârvariu, pe înregistrări: „Bine, eu oricum trebuie să-i zic Doinei totul, că mă ia în p*** mea, acuma că nu ştia ce c**** de emisiune am vrut să bag...Una de cooking. Că ea n-a văzut formatul. Dă-te-n p****. Care mai e rolul meu aici?”/ „Când am producători care nu ştiu cum să citească un buget şi nu urmăresc audienţele, ce să le zic? Nu pot să fac nimic, nu pot să-i dau afară, nu pot să-i schimb. Stau toţi moşii se aşteaptă să iasă pensia, în loc să aducem oameni de afară care chiar vor să facă chestii.”

Dârvariu către Pătraru: „Eu îţi zic care e problema mea. Eu vreau un amendament în care tu să nu mai vorbeşti de TVR. Mie mi se pare aiurea ca venind într-o casă să zici: bă, ăsta are geamurile nespălate, chiar dacă sunt nespălate. Că faci parte din TVR!”

Paginademedia.ro a adresat câteva întrebări TVR despre motivele schimbării lui Eduard Dârvariu şi despre funcţia pe care acesta o va ocupa în continuare. Vom adăuga răspunsurile, de îndată ce reprezentanţii postului public vor răspunde.

UPDATE. „Domnul Eduard Dârvariu este coordonator cu atribuţii de director al Departamentului TVR 1. Până la această dată, Eduard Dârvariu cumula atribuţiile de director cu cele de producător executiv al canalului TVR 1. Eduard Dârvariu rămâne director al canalului TVR 1.
Numirea Alinei Amza – producător cu o experienţă jurnalistică şi managerială de 20 de ani în televiziunea publică - are ca scop consolidarea echipei postului.”, au explicat reprezentanţii TVR într-un răspuns pentru Paginademedia.ro.

Alina Amza, carte de vizită:

A intrat în televiziune în 1992, la Neptun TV, iar în 1998 a trecut la TVR.

Ca producător TV, Alina Amza a realizat numeroase emisiuni de anchete şi documentare.

Alina a mai ocupat funcţia de producător executiv în perioada 2013 – 2016.

Alina Amza este licenţiată în Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, doctor în ştiinţe la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” şi absolventă a unor cursuri de specializare, precum Management-ul de televiziune – EBU, Slovenia, 2000, Jurnalism de investigaţie - British Association for Central and Eastern Europe, Marea Britanie, 2001, Jurnalism pentru producătorii de televiziune şi specializare programe speciale - Fundaţia “Freedom House”, SUA, 2003, Digital Production in Film & TV - „Insight Out” / HFF Academy, Germania, 2008 etc.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bafta ....dar ma indoiesc!Slabe programe are tvr ul !Pacat.....
  • Cum? Specialistii lui Sărbu nu au scos-o la capăt nici de data asta? Oamenii Pro au lăsat o dâră de mizerie în urma lor peste tot pe unde au ajuns. Cristi Marin, Tatarus, Cristi Coman, ultimele speranțe ale TVR-ului... Niște executanți jalnici, vechili pe plantație care nu sunt în stare de nimic dacă nu lucrează la de-a gata. Adjutanții brigăzii Toader Enache Tatulici, clienții bugetelor mamut de pe la Pro - Antena 1 - Realitatea, toate prăvăliile la care au lucrat au rămas praf și pulbere la plecarea specialistilor. Să spicuim din arhiva de aur: toată lumea e proști, nimeni nu-nțelege despre ce e vorba, o țară de bizoni, să schimbăm echipa că nu e bună de nimic, cu cine să faci, bă, treabă?... Sună cunoscut? Cum de nu vă e rușine, secretarelor, slujbașilor, impostorilor? Uitați-vă-ți în DEX, asta... rușinea, e ceva cam nasol, da e primul pas către condiția de om. Sunteți piesele perfecte în arhitectura lui Daddy, alături de Vyoryca, Carmen, Olguța, eugen nicoicea și alții... Apropo: meserie? Ioc!
  • @livia pilă cea falsă Alina asta nu e sorosistă? Ca a avut la burse, însă în practică nimic. Doar chestii submediocre!
  • Excelent. Edi Darvariu e specialist în nivele de limbaj, Alina Amza in Teatru, Smaranda Vornicul le pune tuturor plombe, iar Gradea face cafele bune. BURTEA PLASEAZĂ PRODUSE.


    N
  • Pai nu era clar? Darvariu era din cale afara de solicitat. Și pe urma trebuia sa i se găsească o sinecură și Aluniței că doar tot din ceata lui Zgabercea e. Va sta drepți, va îndeplini ordinele Gradenei, nu va observa politizarea lui Cristache-Sarmaluta și va lua o leafă îmbunătățită. Trai,nineaca, pe banii Tvr.
  • TVR, golănașilor, are peste 80 de directori care se calcă pe bătături unii pe alții. 90% dintre aceștia nu coordonează, de fapt, nimic. Aproape toate emisiile se bazează strict pe munca acelorași sclavi care trag la jug zi de zi. Restul au câte 2-3 luni de concediu vara și măcar o lună și jumătate iarna. Din când în când, de amorul artei, sclavii sunt luați la p... de șefi fără sa li se dea vreo idee, fără să vină nimeni cu vreo propunere, ci doar să simtă că țin în cârcă niște atârnători cărora să le știe de frică. Șefii/ directori sunt cvasi-interimari dintr-un motiv simplu: obediența. Cînd știi că ești un incapabil - impostor cu mandat de șase luni, normal că vrei prelungirea. Așa că stai în joc de glezne, n-ai mamă și nici tată, execuți ordinele și pupi dosuri.
  • Macar doamna Amza nu face parte dintre șomerii adunați de pe strada și numiti în funcții de conducere. Nu știu cum sta la capitolul limbaj colorat,adică de mahala, atît de apreciat de doamna Gradea. Probabil că și de sefii ei politici.
  • Alina Amza? Neptun tv. Adică Zgabercea. Totul se leaga in TVR. Penalii si ajutoarele lor sunt la mare cautare. Are ea, coana Gradea, misiuni clare in acest sens. Iar dacă Serviciul de comunicare, condus pe mai departe de fact de Smărandita Vornicu, va raspunde, inseamna ca e o mare minune.Ati intrebat-o, de pildă, pe madame Gradena de ce tot perpetuează interimatele si nu organizeaza concursuri? Cind are de gind să intre agenta lui Dragnea in legalitate?
  • Trebuia sa primeasca si Amza o functie ca prea taia frunze la caini in ultima vreme cu reportaje sociale cu audienta zero, asta pentru ca este un “profesionist” de elita al tvr-ului. Un alt privilegiat din planul 2 al tvr-ului care a stiut sa slujeasca in permanenta orice conducere, a contribuit la falimentul televiziunii si care una sustine in declaratia de avere si alta face zi de zi ( apropo doar de masina...) restul e cancan... Cred ca butaru e negru de suparare!

Trimite un comentariu

sus