Skip to main content

VIDEO. Cine sunt cei care au marcat sportul românesc? Puteți să-i propuneți într-o platformă specială de Centenar

 
VIDEO. Cine sunt cei care au marcat sportul românesc? Puteți să-i propuneți într-o platformă specială de Centenar

Care sunt cele mai importante nume din sportul românesc? Cine sunt cei care au scris istorie? O campanie special făcută de Centenar își propune să-i caute. Oricine poate intra să-și spună părerea legată de sportivii marcanți ai României. 

Publicitate

Detalii, în continuare: 

Fundația Alexandrion a lansat o campanie prin care sărbătorește Centenarul Marii Uniri. Marea Unificare Sportivă este un concurs care se desfășoară online, pe site-ul oficial, îi lasă pe români să propună și să voteze personalitățile, de ieri și de azi, care au marcat sportul românesc.

Aceasta a fost precedată și de un spot video, lansat în urmă cu aproximativ două săptămâni, care rulează pe posturile de televiziune. Proiectul a fost semnat și executat de agenția Cohn & Jansen

Ce trebuie să facă utilizatorii?

Reprezentanții organizației informează că utilizatorii pot înscrie pe platforma campaniei momente și personalități care au marcat sportul românesc. Lista este deschisă până în luna septembrie, timp în care utilizatorii o pot completa.

Ulterior, în perioada 16 septembrie – 1 noiembrie, publicul pasionat de sport are posibilitatea să își voteze sportivii preferați. La finalul campaniei, cei mai votați sportivi vor primi o medalie pe tema Marea Unificare Sportivă și câte 10.000 de lei.

Câștigătorii desemnați de public vor fi anunțați în luna decembrie 2018.

Nawaf Salameh, Președintele Fundației Alexandrion

„Fundația Alexandrion este un susținător categoric al culturii, științei și, nu în ultimul rând, al sportului, ambasadorul României cel mai de seamă. Și dacă misiunea noastră este să susținem viitorul sportului, în anul Centenarului am ales să sărbătorim trecutul și forța sportului de a ne aduce împreună. Campania își propune să aducă recunoaștere marilor legende sportive de ieri și de azi pe care România le-a dat."

Sportivii pot proveni din toate domeniile sportului românesc, de la fotbal, caiac, volei, handbal, până la tenis sau gimnastică. 

Pe site se regăsesc deja o serie evenimente și sportivi importanți propuși de Fundația Alexandrion. Campania se vede pe TV, online și print în perioada 15 iulie - 1 decembrie.  

Spotul video - Marea Unificare Sportiva

 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Trimite un comentariu