Skip to main content

AUDIENȚE. România, te iubesc a debutat pe primul loc în audiențe. Pe comercial a avut o cotă de piață de trei ori mai mare față de locul al doilea

 
AUDIENȚE. România, te iubesc a debutat pe primul loc în audiențe. Pe comercial a avut o cotă de piață de trei ori mai mare față de locul al doilea

AUDIENȚE. Noul sezon al emisiunii România, te iubesc a fost cel mai urmărit program de pe interval, duminică seara. Emisiunea de anchete și reportaje, de pe Pro TV, a debutat cu cifre bune și a poziționat postul de televiziune pe primul loc în topul audiențelor.

Pro TV a avut cifre duble la nivel național, pe interval, față de umătoarele două posturi clasate, Antena 1 și Kanal D. Debutul sezonului 21 a fost urmărit de aproximativ 640.000 de telespectatori, din întreaga țară. 

Publicitate

Pe intervalul orar al emisiunii de reportaje, producțiile care s-au intersectat cu România, te iubesc au fost Ultimul Trib, în reluare pe Antena 1, și ultima parte din emisiunea Asta-i România, de la Kanal D.

Prima TV a difuzat la acea oră principalul jurnal de știri al zilei, Focus 18. 

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele primei ediții România, te iubesc! din acest sezon:

NAȚIONAL. România, te iubesc a fost cel mai urmărit program de pe intervalul orar la care a fost diuzat, cu o cotă de piață de aproximativ 14,1%. Următoarele două posturi clasate, Antena 1 și Kanal D, au avut cifre aproape la jumătate.

Reluarea Ultimul Trib a fost urmărită, pe intersecția cu România, te iubesc, de aproximativ 390.000 de telespectatori, în fiecare minut. Asta-i România, de pe Kanal D, a fost urmărită de aproximativ 335.000 de telespectatori.

Focus 18, de pe Prima TV, a fost urmărit de aproape 300.000 de telespectatori, la nivel național, în fiecare minut.  

URBAN. Emisiunea de anchete și reportaje a fost urmărită și în mediul urban. Pro TV a ocupat prima poziție și a avut o medie de audiență de aproximativ 360.000 de telespectatori.  

Pe poziția secundă, la orașe, a urcat Antena 3. Postul de știri a strâns în fața televizoarelor aproximativ 171.000 de telespectatori, în ficare minut. 

Kanal D și-a menținut poziția pe trei, cu o medie de 163.000 de telespectatori. Antena 1 a coborât pe patru, cu o medie de aproximativ 150.000 de telespectatori

COMERCIAL. Pe publicul cu vârste între 18 și 49 de ani, Pro TV s-a impus detașat. Postul TV a avut o cotă de piață de trei ori mai mare decât următorul clasat, adică 17,9%

Antena 1 și Kanal D au avut o medie de aproximativ 50.000 de telespectatori, fiecare. Pe locul cinci se regăsește Digi Sport 1, cu o medie de 35.000 de telespectatori, în fiecare minut. 

Audienţa posturilor TV duminică, 16 septembrie, pe intervalul România, te iubesc (18.00 - 19.00), la nivel NAŢIONAL

  NATIONAL   Nr. Persone   Rtg (%)   Shr (%)  
1 Pro TV 637.000 3.6 14.1
2 Antena 1 385.000 2.1 8.5
3 Kanal D 332.000 1.9 7.3
4 Prima TV 286.000 1.6 6.3
5 Romania TV 246.000 1.4 5.4
 
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA 
 
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV duminică, 16 septembrie, pe intervalul România, te iubesc (18.00 - 19.00) în mediul URBAN

  URBAN   Nr. Persone   Rtg (%)   Shr (%)  
1 Pro TV 359.000 3.7 14.0
2 Antena 3 171.000 1.8 6.7
3 Kanal D 163.000 1.7 6.3
4 Antena 1 153.000 1.6 5.9
5 Prima TV 143.000 1.5 5.6

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
 
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV duminică, 16 septembrie, pe intervalul România, te iubesc (18.00 - 19.00), pe publicul COMERCIAL

  COMERCIAL   Nr. Persone   Rtg (%)   Shr (%)  
1 Pro TV 150.000 3.4 17.9
2 Antena 1 56.000 1.3 6.7
3 Kanal D 49.000 1.1 5.9
4 Antena 3 37.000 0.8 4.4
5 DigiSport 1 35.000 0.8 4.1
 
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
 

 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu