Skip to main content

PROIECT. CNA, propuneri de modificare ale legislației în privința subiectelor medicale și a „promovării religioase”

 
PROIECT. CNA, propuneri de modificare ale legislației în privința subiectelor medicale și a „promovării religioase”
CNA

Consiliul Național al Audiovizualului a propus spre dezbatere modificări ale Codului de Reglementare în Audiovizual, ce ating teme precum religia și temele medicale. 

Astfel, forul audiovizual a propus un articol ce vizează relatările „sub orice formă” pe teme medicale, care ar trebui însoțite obligatoriu de opinia unui specialist.

Publicitate

Astfel, potrivit articolului, propus de Radu Herjeu, membru CNA, „relatările sub orice formă despre ameliorarea şi/sau vindecarea bolilor, indiferent de metodele folosite, nu se pot face decât prin prezentarea opiniei unui medic specialist cu privire la diagnosticele medicale, iniţial şi final.”

Totodată, o altă propunere vizează producțiile care au temă religioasă. „Se admite doar promovarea religioasă a cultelor religioase recunoscute de stat.”, spune alineatul nou-introdus la articolul 70 din Codul Audiovizual. 

În continuare, cele două articolele supuse dezbaterii publice:

După articolul 46 se introduce un nou articol, art. 46^1, cu următorul cuprins:
Art. 46^1

Relatările sub orice formă despre ameliorarea şi/sau vindecarea bolilor, indiferent de metodele folosite, nu se pot face decât prin prezentarea opiniei unui medic specialist cu privire la diagnosticele medicale, iniţial şi final.

3. Articolul 70 se modifică şi se completează cu un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
Art. 70

(1) În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.

(2) Se admite doar promovarea religioasă a cultelor religioase recunoscute de stat.

Deciziile Consiliul Național al Audiovizualului se bazează pe Legea Audiovizualului și pe Codul de Reglementare în Audiovizual, care este legislația secundară. În cazul Legii Audiovizualului, doar Parlamentul poate veni cu propuneri de modificare. CNA poate face modificări doar în cazul Codului Audiovizual.
Citește și alte modificări supuse dezbaterii de CNA: 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu