Skip to main content

De la News la HotNews. Redactorul-șef al agenției pleacă în conducerea site-ului de știri

 
De la News la HotNews. Redactorul-șef al agenției pleacă în conducerea site-ului de știri

Plecare de la vârful agenției de știri News.ro. Readactorul-șef al agenției, Mona Hera, pleacă din redacție.

Publicitate

Începând de luni, 29 octombrie, Mona Hera va fi în conducerea site-ului HotNews. Poziția: Coordonator NewsRoom.

Mona Hera a fost unul dintre fondatorii agenției News.ro. În urmă cu doi ani, pleca de la Mediafax, împreună cu o bună parte din redacția agenției deținută de Adrian Sârbu pentru a înființa News.ro.

În urmă cu un an, a plecat de la News.ro - și din presă - Cristi Dimitriu, director general. El lăsa agenția, dar și presa, pentru o poziție în PR, în grupul GMP Advertising.

Agenția News.ro a fost înființată la începutul anului 2016. Acționarii agenției, așa cum apar pe site-ul News.ro sunt:

  • Liviu Sfrija - fost general manager Henkel România, fondator TerraBisco (compania de producţie şi distribuţie de alimente de panificaţie cu termen lung, desprinsă din Vel Pitar), cu afaceri în dezvoltarea de produse şi marketing, membru al board-ului Salvaţi Copiii, fondator al Festivalului Brazilor de Crăciun
  • Orlando Nicoară - antreprenor în media şi digital de peste 15 ani, fost director general Mediafax Group
  • Marius Popovici - antreprenor, de 25 de ani, în domeniul proiectărilor de infrastructură
  • Ovidiu Românaşu - are o experienţă de peste 8 ani în antreprenoriat, în domeniul absorbţiei fondurilor europene

Mona Hera, Carte de vizită:

Mona Hera a intrat în presă la sfârșitul anilor 90, pe când avea 19 ani. A început să lucreze în presă în redacția Curierul Național. După un an a trecut la Evenimentul zilei, unde a lucrat timp de trei ani.

În 2002 a trecut la Mediafax unde timp de 13 ani a fost coordonator al corespondenților agenției de presă. În anul 2015, a fost numită redactor-șef. În 2016, împreună cu o parte dintre colegii de la Mediafax, a înființat agenția News.ro.

Citește și:

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu