Skip to main content

Dobro, câștig de cauză într-un proces cu Eftimie, de la Times New Roman. Ce spune matinalul Guerrilla despre decizie

 
Dobro, câștig de cauză într-un proces cu Eftimie, de la Times New Roman. Ce spune matinalul Guerrilla despre decizie
Mihai Dobrovolschi - Foto: Alex Galmeanu

Matinalul Radio Guerrilla Mihai Dobrovolschi a avut câștig de cauză în procesul pe care i l-a intentat lui Ovidiu Eftimie pentru o postare pe care acesta a făcut-o pe blogul personal, www.eftimie.net.

Dobro ar trebui să primească despăgubiri de 3.000 de euro, a decis Curtea de Apel, după ce în prima instanță realizatorul Guerrilla pierduse procesul. 

Publicitate

Totodată, Eftimie trebuie să publice decizia instanței „pe blogul www.eftimie.net, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite articolele contestate de către reclamant”, mai arată decizia Curții de Apel, publicată pe Portalul Instanțelor de Judecată. 

Cum s-a ajuns aici? După ce Ovidiu Eftimie a scris într-o postare pe blog că Dobrovolschi ar fi „acoperit”. 

„El a scris niște texte acum câteva luni, pe blog și pe Facebook cum că aș fi acoperit. Am zis că nu am de ce să accept acest lucru, iar libertatea de exprimare este garantată în măsura în care nu se ating alte drepturi, cum ar fi dreptul meu la demnitate”, a spus Mihai Dobrovolschi pentru Paginademedia.ro.  

„Pe cei care mă atacă atât de puternic o să-i acționez în judecată. Cu asta nu mă joc, pentru că e vorba de reputația mea”, a mai adăugat Dobro.

Ce spune Dobrovolschi despre decizia instanței și ce va face cu banii?

„Am fost bucuros de această decizie, mi s-a dovedit că suntem o specie civilizată. O să donez cea mai mare parte din bani, iar restul îi voi ține într-un cont pentru un alt viitor proces.” 

Va mai fi un alt proces?

„Pe mulți i-am iertat, dar dacă va mai apărea o chestiune serioasă, o voi face”, a mai spus matinalul Guerrilla. 

Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Ce spune decizia Curții de Apel: 

Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de apelantul-reclamant DOBROVOLSCHI MIHAI. Schimbă sentinţa civilă apelată, în sensul: Admite acţiunea. Obligă pe pârâtul EFTIMIE OVIDIU la plata către reclamant a sumei de 3.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral. Obligă pârâtul să asigure, pe propria cheltuială, publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză, pe blogul www.eftimie.net, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite articolele contestate de către reclamant. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.10.2018.
 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu