UPDATE. Contactat de Paginademedia.ro, Dragoş Stanca, preşedintele BRAT, a explicat de ce organizaţia nu se află printre semnatari
Industria de publicitate reacţionează după ce agenţia Papaya a ajuns să dea declaraţii la poliţie pentru spotul „Copiii Referendumului”. Reacţia vine la doar câteva zile după ce Dragoş Stanca, om de comunicare, a reacţionat spunând că întreaga industrie de media şi comunicare ar trebui să ia o poziţie fermă în acest caz.
Astăzi a venit şi poziţia fermă a industriei, printr-o scrisoare semnată de UAPR – Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România, IAA – International Advertising Association, IAB – Interactive Advertising Bureau RAC – Romanian Advertising Council şi ADC*RO – Art Directors’ Club România.
De menţionat că Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), organizaţie ce reuneşte editori de presă şi agenţii de publicitate, nu se află printre semnatari.
Organizaţiile „solicită clasei politice şi reprezentanţilor instituţiilor statului să nu intervină nejustificat în bunul mers al industriei prin iniţiative şi măsuri de natură să intimideze libertatea de exprimare şi care aduc aminte de o perioadă a istoriei României pe care o vrem cu toţii depăşită, în care cenzura a jucat un rol esenţial în mecanismele de opresiune a liberei exprimări.”
„Orice precedent poate deveni periculos şi poate limita libertatea de exprimare artistică, într-un domeniu care este reglementat de legislaţia în vigoare, aliniată la standarde europene, la care se adaugă mecanisme de auto-reglementare funcţionale ale industriei”, au mai adăugat acestea.
UPDATE. Contactat de Paginademedia.ro, Dragoş Stanca, preşedintele BRAT, a explicat de ce organizaţia nu se află printre semnatari:
„Opinia personala am exprimat-o in timp real si a fost consemnata de Dvs. Fiind o organizatie mare, cu reguli stricte si membri din toate domeniile - clienti, publisheri, agentii etc - BRAT are o procedura care necesita unanimitate de voturi in Consiliul Director in astfel de situatii, lucru pe care nu l-am reusit in timpul dat, desi majoritatea covarsitoare a colegilor care s-au exprimat au sustinut apelul pe care l-am lansat in nume personal. Nu inseamna deci ca BRAT nu sustine demersul ci ca, strict din punct de vedere procedural, nu a putut semna oficial apelul in timpul avut la dispozitie.”
Redăm scrisoarea integrală în continuare:
Apel al principalelor asociaţii din industria de marketing şi comunicare pentru apărarea libertăţii de exprimare artistică
Principalele organizaţii ale industriei de marketing şi comunicare din România, UAPR – Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România, IAA – International Advertising Association, IAB – Interactive Advertising Bureau RAC – Romanian Advertising Council şi ADC*RO – Art Directors’ Club România, care reprezintă peste 300 sute de companii active în mediul de afaceri (agenţii de publicitate, clienţi şi instituţii media) solicită clasei politice şi reprezentanţilor instituţiilor statului să nu intervină nejustificat în bunul mers al industriei prin iniţiative şi măsuri de natură să intimideze libertatea de exprimare şi care aduc aminte de o perioadă a istoriei României pe care o vrem cu toţii depăşită, în care cenzura a jucat un rol esenţial în mecanismele de opresiune a liberei exprimări.
De asemenea, semnatarii acestui demers atrag atenţia că orice precedent poate deveni periculos şi poate limita libertatea de exprimare artistică, într-un domeniu care este reglementat de legislaţia în vigoare, aliniată la standarde europene, la care se adaugă mecanisme de auto-reglementare funcţionale ale industriei.
Facem apel la profesionalism, responsabilitate şi dialog şi susţinem ferm şi de ori de câte ori va fi nevoie libertatea de exprimare, piatră de temelie a oricărui stat democratic.
Vă mulţumim în numele membrilor organizaţiilor semnatare:
UAPR – Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România
IAA – International Advertising Association
IAB – Interactive Advertising Bureau
RAC – Romanian Advertising Council
ADC*RO – Art Directors’ Club România
Trimite un comentariu