Skip to main content

HotNews: Primăria Sectorului 4, 28.000 de euro pentru un contract de publicitate cu Antena 3

 
HotNews: Primăria Sectorului 4, 28.000 de euro pentru un contract de publicitate cu Antena 3

Primăria Sectorului 4, condusă de primar PSD, îşi promovează în continuare activitatea la Antena 3. Instituţia ar fi atribuit un nou contract de publicitate, în valoare de 28.000 de euro, către postul de televiziune, scrie HotNews.

Publicitate

Întelegerea acoperă crearea, producţia şi difuzarea de materiale video referitoare la activitatea Primăriei şi a direcţiilor subordonate, arată sursa citată.

De asemenea, primarul Daniel Băluţă ar fi atribuit prin procedură de cumpărare directă respectivul contract.

„Filmarea se va realiza cu cel putin o camera video HD si se va asigura prezenta unui reporter. Pret material = 6.600 lei + tva mai putin", arată anunţul de achiziţie citat de HotNews.

Antena 3 a încheiat frecvent în ultimii ani contracte de publicitate cu Primăria Sectorului 4. HotNews a mai scris şi în trecut despre întelegerile dintre cele două instituţii din perioada iunie 2017 respectiv ianuarie 2018.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    Se plateste pentru a sustine posturile unde se uita votanti PSD antenuta 1,3 ROMtv cine stie daca nu ei au impus sa bage antenutele la Digi RCS-RDS
  • bing bing
    uite asa se manevresc banii publici

Trimite un comentariu

sus