Skip to main content

CNA, încă o serie de amenzi pentru emisiuni „la pachet”: 55.000 de lei, la trei televiziuni,CNA pentru derapaje din perioada octombrie - decembrie

 
CNA, încă o serie de amenzi pentru emisiuni „la pachet”: 55.000 de lei, la trei televiziuni,CNA pentru derapaje din perioada octombrie - decembrie
CNA

Televiziunile au fost sancționate „la pachet” pentru toate emisiunile cu probleme din perioada 1 octombrie - 31 decembrie, pentru încălcări ale legislației privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine. 

Publicitate

Amintim că CNA, pentru a ajunge cu reclamațiile „la zi” și a scăpa de povara sesizărilor care stau să expire, a ales să împartă reclamațiile în categorii, în funcție de articolele de lege pe care le-ar încălca. Să le vizioneze la pachet și să le sancționeze, dacă e cazul, tot la pachet. 

În ședința de marți a fost rândul tututror emisiunilor din perioada 1 octombrie - 31 decembrie să fie sancționate. 

Iată sancțiunile, pe scurt:  

  • 25.000 de lei postului B1 TV, în principal, pentru trei ediții ale emisiunii „Lumea lui Banciu”, din 26.06, 15.07 și 02.12.2018, dar s-a avut în vedere și o ediție a emisiunii „Bună, România!” din data de 18.12.2018 și ediția din data de 10.06.2018 a emisiunii „Controverse”. 
  • 15.000 de lei postului Antena 3, pentru emisiunea „Punctul de întâlnire” din 14.11.2018, „Descoperiți” din 17.11.2018 și din 15.12.2018, pentru „În gura presei” din 02.10 și 20.12.2018, și pentru „Sinteza zilei” din data de 27.12.2018;
  • 15.000 de lei postului Realitatea TV pentru „Jocuri de putere” din 17.10 și 10.12.2018. La acestea se adaugă și emisiuni de știri și dezbateri transmise în perioada 04-06.11.2018;
  • somație publică postului Antena 1 pentru o știre cu titlul „Un polițist de frontieră s-a sinucis, Gest extrem de gelozie” în cadrul emisiunii „Observator”;
  • somație publică postului România TV pentru o ediție a emisiunii „România de poveste”;
  • somație publică postului TVR 1, dpentru  „#România 9” din 25.10.2018 - lipsă de echilibru. 
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu