Skip to main content

World Press Photo: O fotografie care a făcut înconjurul lumii, desemnată imaginea anului. Care este povestea

 
World Press Photo: O fotografie care a făcut înconjurul lumii, desemnată imaginea anului. Care este povestea
John Moore, corespondent special Getty Images

A fost desemnată Fotografia Anului la World Press Photo, cea mai importantă competiție de de fotojurnalism. 

Fotografia anului aparține lui John Moore, corespondent special Getty Images.

Publicitate

Aceasta a fost realizată pe 12 iunie 2018 în Texas, Statele Unite, la granița cu Mexicul și are in prim-plan o fetiță și mama ei care sunt luate separat în custodie de autoritățile americane.

După ce imaginea a apărut în publicații internaționale funcționarii au recunoscut că cele două nu au fost singurele separate, ci alte câteva mii de familii au trecut prin aceeasi procedură.

În mai, expoziția va fi prezentată în București. Selecția este adusă în România de Fundația Eidos, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și Muzeul Național de Artă, la sediul căruia va fi deschisă pentru public de pe 7 mai.

Vernisajul din București va avea loc pe 6 mai, de la orele 19.00 la Muzeul Național de Artă al României. Expoziția va putea fi vizitată până pe 26 mai, de miercuri până duminică, între 10.00-18.00. De asemenea, va fi inclusă în circuitul de vizitare pentru Noaptea Muzeelor, pe 18 mai, 2019 în intervalul orar comunicat de MNAR.

Competiția anuală premiază fotografii pentru cele mai bune imagini ale anului trecut. Este cel mai important concurs mondial prentru fotografi de presă, fotojurnaliști și fotografi de documentar.

În acest an au participat 4378 de fotografi din 129 de țări cu 78.801 imagini înscrise.

În anul 2019 au fost nominalizați 43 de fotografi din 25 de țări: Australia, Belgia, Canada, Cehia, Egipt, Franța, Germania, Ungaria, Iran, Italia, Mexic, Olanda, Norvegia, Filipine, Portugalia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Siria, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite și Venezuela.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu