Skip to main content

Susține Paginademedia.ro! Pentru că e nevoie de o presă curată. Pentru că e nevoie de o "presă a presei"

 
Susține Paginademedia.ro! Pentru că e nevoie de o presă curată. Pentru că e nevoie de o "presă a presei"

Într-un peisaj media și al publicității în care publicul are nevoie de un observator independent al fenomenului comunicării, voi, cititorii, puteți contribui la efortul nostru de dezvoltare a proiectului și a redacției Paginademedia.ro.

Publicitate

Fără presă, fără "câinii de pază". fără a patra putere, fără actori care să îi "supravegheze" (în interesul publicului), să îi expună și să îi arate public, celelalte puteri din stat au drum liber spre derapaje de la normele democrației.

Aici intervine presa. De aici rolul ei de serviciu public.

La rândul ei, presa, fără un "câine de pază" al ei, fără o "presă a presei", poate urma același traseu precum instituțiile pe care le ține "sub lupă".

Nesupravegheată, a patra putere poate derapa - și se întâmplă - abdicând de la normele profesiei. Paginademedia.ro își propune, de 10 ani, să împiedice, cât se poate, aceste tentații ale presei.

Aici intervine Paginademedia.ro. De aici, un puternic rol de serviciu public.

O societate democratică sănătoasă are nevoie de o presă la rândul ei sănătoasă, de bună credință.

De zece ani, Paginademedia.ro a semnalat derapaje nenumărate, atât ale presei și posturilor de televiziune, cât și ale campaniilor de publicitate (pentru că și reclamele "derapează", de multe ori).

În zece ani, subiecte pornite de Paginademedia.ro au ajuns și în atenția Consiliului Național al Audiovizualului, care a luat apoi măsuri. Sute de articole, interviuri și materiale video au fost preluate de alte instituții media, dovedind și întărind credibilitatea Paginademedia.ro.

Paginademedia.ro - acum o redacție în toată regula - a fost fondată în 2008, de către jurnalistul Petrișor Obae (care o deține în proporție de 100%).

Suntem o redacție în care sprjinul vostru, al cititorilor, ne întărește și ne încurajează în efortul nostru pentru un mediu de comunicare curat și pentru o presă cât mai aproape de ce ar trebui să fie presa.

Susține Paginademedia.ro. Pentru că avem devoie de o presă curată. Pentru că avem nevoie de o "presă a presei".

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @ Biz

    Apreciez feedback-ul. Apreciem fiecare răspuns, drept pentru care am răspuns, la rândul nostru. Suntem atenți și deschiși la critici.

    De ce am implementat și un sistem de donații?

    Intenționăm să dezvoltăm proiectul Paginademedia.ro, să dezvoltăm redacția.

    Piața de publicitate actuală este dominată (iar procentele pe care le aud în piață, în acest an, sunt devastatoare) de Google și de Facebook (care merg pe volum și prețuri foarte mici, foarte atractive pentru clienți).

    Da, rezultatele sunt bune pentru un site premium (1,5 milioane de afișări). Iar publicațiile premium sau de nișă nu atrag, prin definiție, volume mari de trafic. Costuri însă, da. Calitatea costă.

    Pentru a face un pas mai departe, în condițiile unui site 100% independent, e nevoie mai mult decât de veniturile din publicitate, într-o piață dominată, cum spuneam, de volum și prețuri mici.

    E o discuție lungă și mai complexă.
  • @Petrisor Obae

    Poate nu crezi, dar eu iti doresc succes. E nevoie de un astfel de produs pe piata de media. Insa daca gasesti ceva adevar intr-o critica s-ar putea sa te ajute sa iti imbunatatesti produsul.
    Poate gresesc eu, poate tu, dar eu ti-am dat un feedback de cititor, pe care l-ai interpretat usor emotional.
    Ca sa fiu sincer, si eu am zambit cand ai scris despre treaba asta cu agentiile de media si echidistanta, si nu zic ca nu ai avea buna-credinta. Probabil, vremurile sunt de vina.
    Dar sunt singur ca la atatea milioane de afisari si de unici, e ceva nesemnificativ ce iti spune un singur cititor. De aceea, nici nu inteleg de ce mai ceri sprijin financiar de la cititori, cand ai milioane de afisari.
  • @Biz. Faptul că am scris despre actori media din zone dintre cele mai diverse arată că îi tratăm pe toți în mod egal, cu aceeași "unitate de măsură".

    Am avut, deopotrivă, derapaje atât de la Pro TV, cât și de la Antena 1 și de la Kanal D. Atât de la România TV și Antena 3, cât și de la Digi 24. Analizăm întotdeauna ce se întâmplă în jur cu aceeași monedă, pornind de la premisa de bună credință.

    În opinia ta, când scrii despre toți jucătorii, "joci la prea multe capete". Singura rațiune din spatele fiecărui material despre Paginademedia.ro este interesul public.

    Ideea cu jocul "după cum cântă agențiile de media" m-a făcut să zâmbesc.

    Într-adevăr, când ești un jurnalist independent, care scrie despre toți punând aceeași "riglă", când critici într-o perioadă în care lumea e din ce în ce mai dispusă la a le înțelege (și, de multe ori, le ia personal) ajungi, cum spui și tu "să-ți faci viața imposibilă."

    Faptul că avem, în fiecare lună, în jur de un milion și jumătate de afișări, foarte multe intrări direct în site, arată că există un public care își regăsește interesul în materialele Paginademedia.ro

    Le mulțumesc tuturor, pentru încredere. Și, anticipat, pentru sprijinul acordat redacției.
  • Nu juca la prea multe capete că așa ai ajuns sa îți de-a alții tonul cum sa dansezi! Renunță la a mai scrie despre derapaje daca nu ești în stare să menții aceeași unitate de măsură și aplici standarde diferite. Îmi aduc aminte pe scurt de actorașul asta cu care ai făcut campanie electorală nici macar pe fata asumată, de miniinterviurilw cu Vasiliu care nu aveau sens, de nonstirile cu mcann și niumani, de campaniile anti Digi și de apărarea celor doi maimuțoi trimiși la plimbare de ministrul Toader. Daca vrei finanțare de la cititori gândește-te la ei nu doar când ai nevoie de bani, ci mereu, altfel joaca așa cum îți cântă agențiile de media, Orlando, Vasiliu și prietenii. E grea viata, petrișor, ideea e sa nu ajungi să ți-o faci imposibila!

Trimite un comentariu