Skip to main content

AUDIENŢE. Vlad i-a detronat pe Celentano, Firicel şi Bobiţă. Tinerii l-au preferat pe Vlad. Las Fierbinţi păstrează "coroana" pe urban şi naţional

 
Adrian Nartea - Vlad Pop
Adrian Nartea - Vlad Pop

AUDIENŢE SERIALE. Domnia serialului Las Fierbinţi, care a durat luni, chiar ani de zile, a fost întreruptă, cel puţin pe segmentul comercial. Cine a reuşit? Tot ...Pro TV. Nimeni altul decât Vlad.

Publicitate

Cel de-al doilea serial al postului Pro TV a obţinut primul loc pe segmentul comercial şi locul doi pe naţional şi urban. Astfel, luna mai este prima în care Bobiţă, Giani şi Celentano sunt lăsaţi în urmă de un alt serial pe un target de audienţă.

La nivel naţional şi urban, Las Fierbinţi şi-a păstrat primul loc, iar Vlad a stat aproape, pe locul doi. Între primele două seriale şi ocupantul locului trei, Fructul Oprit, s-au înregistrat diferenţe semnificative.

Producţia Antenei 1 a obţinut aproape jumătate din audienţa serialelor de pe Pro TV. Doar pe naţional a avut cifre mai bune.

Atât Las Fierbinţi, cât şi Vlad au ajuns la final în luna mai. Ultimul episod din Vlad a înregistrat cele mai bune audienţe ale sezonului. Ambele seriale se vor întoarce cu noi sezoane din toamnă la Pro TV.

Paginademedia.ro vă prezintă cele mai urmărite seriale ale lunii mai

NAŢIONAL. Fierbinţenii rămân preferaţii românilor din toată ţara. Serialul a înregistrat o medie de 2.013.000 de telespectatori. Vlad s-a apropiat de Las Fierbinţi, cu media de 1.838.000 de urmăritori.

Cele două seriale ale Pro TV s-au situat la o distanţă considerabilă de locul trei, obţinut de Fructul Oprit de pe Antena 1.

URBAN. Telespectatorii de la oraşe rămân cu ochii pe viaţa de la ţară din Las Fierbinţi, care a numărat, în medie, 998.000 de persoane. Planul de răzbunare al lui Vlad Pop a fost urmărit de 925.000 de telespectatori. Fructul s-a oprit la locul trei, cu 586.000 de urmăritori

COMERCIAL. Vlad a reuşit să-i detroneze pe Celentano, Giani şi Bobiţă. Serialul de tip dramă, difuzat luni seara, a obţinut media de 465.000 de telespectatori în luna mai.

Las Fierbinţi a adunat o medie de 450.000 de urmăritori, iar locul trei, Fructul Oprit, a avut jumătate din audienţa primului loc.

Cele mai urmărite seriale în luna mai, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Post Nr Persoane Rtg (%) Nr Difuzari
1 Las Fierbinti (XV) Pro TV 2.013.000 11.4 12
2 Vlad Pro TV 1.838.000 10.4 3
3 Fructul Oprit (II) Antena 1 1.219.000 6.9 5
4 Povestea Noastra Kanal D 1.136.000 6.4 10
5 Pretul Fericirii Kanal D 1.025.000 5.8 13
6 Liber Ca Pasarea Cerului Antena 1 676.000 3.8 5
7 Lectii De Viata (III) Pro TV 611.000 3.5 17
8 Lectii De Viata (IV) Pro TV 600.000 3.4 6
9 Suflete Tradate National TV 518.000 2.9 49
10 Dragoste Si Ura National TV 458.000 2.6 18
11 Fetita Mea Antena 1 405.000 2.3 40
12 Femeie In Infruntarea Destinului (II) Happy Channel 341.000 1.9 8
13 Dulce-Amarui Pro 2 323.000 1.8 6
14 Onoare Si Respect (III) TVR 2 295.000 1.7 4
15 Mostenirea Pro 2 167.000 0.9 31
16 Razbunare Pe Tocuri (I) Pro 2 167.000 0.9 25
17 Trasnitii Prima TV 137.000 0.8 5
18 Umbre Din Trecut Pro 2 133.000 0.8 62
19 Si Fara Sani Exista Paradis (III) Pro 2 128.000 0.7 45
20 Elif (V) Happy Channel 126.000 0.7 23

Sursa: Kantar. Copyright: ARMA

Cele mai urmărite seriale în luna mai, în mediul URBAN:

URBAN Post Nr Persoane Rtg (%) Difuzari
1 Las Fierbinti (XV) Pro TV 998.000 10.4 12
2 Vlad Pro TV 925.000 9.7 3
3 Fructul Oprit (II) Antena 1 586.000 6.1 5
4 Pretul Fericirii Kanal D 520.000 5.4 13
5 Povestea Noastra Kanal D 502.000 5.2 10
6 Liber Ca Pasarea Cerului Antena 1 330.000 3.4 5
7 Suflete Tradate National TV 281.000 2.9 49
8 Lectii De Viata (III) Pro TV 267.000 2.8 17
9 Dragoste Si Ura National TV 247.000 2.6 18
10 Lectii De Viata (IV) Pro TV 244.000 2.6 6
11 Femeie In Infruntarea Destinului (II) Happy Channel 218.000 2.3 8
12 Fetita Mea Antena 1 214.000 2.2 40
13 Onoare Si Respect (III) TVR 2 162.000 1.7 4
14 Dulce-Amarui Pro 2 156.000 1.6 6
15 Mostenirea Pro 2 91.000 1.0 31
16 Razbunare Pe Tocuri (I) Pro 2 87.000 0.9 25
17 Elif (V) Happy Channel 78.000 0.8 23
18 In Mintea Criminalului (II) Diva 71.000 0.7 7
19 Kosem Kanal D 69.000 0.7 23
20 In Mintea Criminalului (I) Diva 65.000 0.7 23

Sursa: Kantar. Copyright: ARMA

Cele mai urmărite seriale în luna mai, pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Post Nr persoane Rtg (%) Difuzari
1 Vlad Pro TV 465.000 10.8 3
2 Las Fierbinti (XV) Pro TV 450.000 10.5 12
3 Fructul Oprit (II) Antena 1 248.000 5.8 5
4 Pretul Fericirii Kanal D 166.000 3.9 13
5 Povestea Noastra Kanal D 157.000 3.7 10
6 Liber Ca Pasarea Cerului Antena 1 152.000 3.6 5
7 Lectii De Viata (III) Pro TV 106.000 2.5 17
8 Lectii De Viata (IV) Pro TV 95.000 2.2 6
9 Suflete Tradate National TV 74.000 1.7 49
10 Femeie In Infruntarea Destinului (II) Happy Channel 69.000 1.6 8
11 Dragoste Si Ura National TV 68.000 1.6 18
12 Fetita Mea Antena 1 55.000 1.3 40
13 Dulce-Amarui Pro 2 44.000 1.0 6
14 Mostenirea Pro 2 36.000 0.9 31
15 Si Fara Sani Exista Paradis (III) Pro 2 33.000 0.8 45
16 Onoare Si Respect (III) TVR 2 33.000 0.8 4
17 Camera Cafe Antena 1 30.000 0.7 5
18 In Mintea Criminalului (Ii)/The Mentalist (Ii) Diva 27.000 0.6 7
19 Doi Barbati si Jumatate Comedy Central 23.000 0.5 24
20 Razbunare Pe Tocuri (I) Pro 2 23.000 0.5 25

Sursa: Kantar. Copyright: ARMA

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mulțumim pentru audiențele postate pe perioada de primăvară.
  • 'Vlad' merită din plin locul 1! Am fost surprins să văd tineri la metrou şi în autobuz urmarind scene din serial pe telefoanele mobile si discutând despre poveste. Este un serial foarte bine realizat, care îmbină emoţia cu acţiunea şi intriga, cel mai bun făcut până acum în România, iar actorii, cu mici excepţii sunt extrem de buni, şi nu pot decât să sper că vor deveni foarte iubiţi de public, pentru ca merită. Să sperăm ca timpul scurt dintre sezoane nu va afecta prea tare calitatea serialului şi că bugetul va fi cel puţin la fel de generos.
    Poate urmărim începutul unei frumoase perioade a serialelor în România! 'Vlad' demonstrează că se poate!
  • Am vazut cum se lauda antenuta pe site-ul lor cum ca emisiunile de primavara au avut cresteri spectaculoase la nivelul tineriilor ca au fost liderii de afinitate , numai ei stiu ce inseamna asta dar dupa cum se vede din toate tabelele sunt in urma rau de tot nu zic ca nu au fost doar pe ici pe colo dar in anumite secunde cand era publicitate pe pro,

Trimite un comentariu

sus