Skip to main content

INTERVIU. Cum să fii liber în presa locală. Liber în Teleorman. Povestea: „Scrisul liber e cel mai frumos şi mai periculos sport posibil”

 
INTERVIU. Cum să fii liber în presa locală. Liber în Teleorman. Povestea: „Scrisul liber e cel mai frumos şi mai periculos sport posibil”

INTERVIU. „Îmi amintesc şi acum de un bun prieten al meu, care s-a văzut cu mine în oraş la un suc, a fost convocat la o şedinţă de partid, unde i s-a spus să aleagă între prietenia cu mine şi partid. A ales partidul.

Publicitate

Pentru mine aceea a fost prima conştientizare dureroasă că urma să fie greu să fii liber în Teleorman - Carmen Dumitrescu, fondator Liber în Teleorman.

Cât de greu este să faci presă în judeţul lui Liviu Dragnea? Presă adevărată.

Două jurnaliste care „se săturaseră” de idee de „patron” au pus bazele unui puternice publicaţii de presă. Un ziar local într-o zonă influenţată puternic de zona politică: Teleorman.

Acolo „politicienii erau priviţi ca nişte moaşte”, iar oamenii erau „speriaţi” şi „sursele nu aveau încredere în jurnalişti”.

Jurnalistele Carmen Dumitrescu şi Monica Vasilescu au pornit proiectul „Liber în Teleorman” în urmă cu cinci ani, cu gândul de a face „presă liberă”.

Carmen Dumitrescu a spus povestea ziarului „Liber în Teleorman”, care iniţial era tipărit, iar ulterior a rămas doar online. O echipă formată din doi oameni au pornit la drum cu planul de a scrie liber, cu determinarea de „a-şi decide singuri subiectele şi temele”.

Cum s-a simţit în judeţ închiderea lui Liviu Dragnea?

"A venit pentru mulţi ca un şoc. Oamenii lui nu ştiau cum să reacţioneze şi în continuare sunt crispaţi. Şi pe bună dreptate. Mulţi vor pierde totul acum. Dar au fost momente de entuziasm răzleţe. S-au deschis şampanii, s-a râs pe tema asta, s-au pierdut şi s-au câştigat pariuri."


Liber în Teleorman. Povestea.


Fondatoarele ziarului „Liber în Teleorman” au părăsit pur şi simplu locurile de muncă pe care le aveau, cu o idee clară în minte „să poată scrie orice”.

„Aveam ziare (pe vremea când ziarul apărea în ediţie print), când eu scriam un articol în care arătam partea bună a unui personaj politic, iar Monica partea rea. În aceeaşi ediţie de ziar. Şi felul acesta de a lucra ne-a adus poate cea mai mare bucurie posibilă”, povesteşte Carmen Dumitrescu.

Acest model de lucru a fost printre primele „reguli” din redacţie:

„Am stabilit împreună ca niciuna dintre noi să nu poată avea un cuvânt de spus cu privire la conţinutul articolelor celeilalte”, continuă aceasta.

Ideea lor îndrăzneaţă a adus şi primele şocuri personale. Un episod creionează perfect influenţa politică care marca judeţul Teleorman în anul 2014. Loialitatea faţă de partid a destrămat o prietenie:

„Îmi amintesc şi acum de un bun prieten al meu, care s-a văzut cu mine în oraş la un suc, a fost convocat la o şedinţă de partid, unde i s-a spus să aleagă între prietenia cu mine şi partid. A ales partidul.

Pentru mine aceea a fost prima conştientizare dureroasă că urma să fie greu să fii liber în Teleorman”, îşi aminteşte jurnalista.

În timp publicaţia a atras şi recunoaşterea presei centrale. Cele două ziariste colaborează cu publicaţii din Bucureşti, iar uneori primesc şi premii. „Liber în Teleorman” a câştigat un premiu onorifc din partea juriului competiţiei Superscrieri, acum câteva luni.

Cum pornit ziarul în print şi cum s-a mutat online? Ce efecte a produs? Ce planuri de viitor au cele două jurnaliste? Cum s-au retras clienţii de publicitate din ziar după protestele legate de ordonanţa 13? Şi nu în ultimul rând cum vede o jurnalistă a unui ziar local din Teleorman arestarea lui Liviu Dragnea, unul dintre „dumnezeii” zonei?

Pe larg, în continuare.


Cum a apărut ziarul Liber în Teleorman: „Eu scriam un articol în care arătam partea bună a unui personaj politic, iar colega mea partea rea”


Paginademedia.ro: Cum a apărut publicaţia Liber în Teleorman? Acum cât timp?

Carmen Dumitrescu: Liber în Teleorman n-a fost niciodată doar o publicaţie. A fost o stare de spirit, rezultată din presiunea la care cuvântul scris, şi chiar şi cel vorbit, erau supuse în Teleorman. A fost starea de spirit a doi jurnalişti, care se săturaseră de ideea de „patron” şi şi-au propus să scrie liber.

Eu şi Monica, colega mea, eram doi oameni tineri, cu o intensitate specifică tinereţii, care îşi doreau să poată scrie orice. Evident, în limitele legii. Dar în sensul de a-şi decide singuri subiectele şi temele.

De aceea, încă de la început, am stabilit împreună ca niciuna dintre noi să nu poată avea un cuvânt de spus cu privire la conţinutul articolelor celeilalte.

Ştiu că sună ciudat, dar aveam ziare (pe vremea când ziarul apărea în ediţie print), când eu scriam un articol în care arătam partea bună a unui personaj politic, iar Monica partea rea. În aceeaşi ediţie de ziar. Şi felul acesta de a lucra ne-a adus poate cea mai mare bucurie posibilă.

Scrisul liber e cel mai frumos şi mai periculos sport posibil. Mai ales într-o comunitate atât de asemănătoare celei comuniste cum era Teleormanul la momentul acela.

Ziarul a apărut în anul 2014 pentru prima dată. L-am organizat ca societate comercială în două săptămâni şi tot în cele două săptămâni l-am şi pregătit să apară pe piaţă.

Ne-am făcut singure flyere de promovare şi tot singure le-am împărţit prin oraş. Nişte colegi de la o televiziune locală ne-au făcut şi un spot publicitar video.

Practic, am urmat paşii ca la carte. O carte care nu mai fusese citită până atunci în Teleorman.

Paginademedia.ro: Cât de mare e echipa ziarului?

Carmen Dumitrescu: E atât de mare cât suntem eu şi Monica la un loc. Două fete şi un vis. Atât.

Paginademedia.ro: Ce susţinere ai avut când aţi avut la început cu ziarul?

Carmen Dumitrescu: Am avut multă susţinere. În primul rând, oamenii de lângă noi, cei din familie ne-au încurajat să riscăm. Ceea ce nu e deloc puţin. Apoi au fost oamenii de afaceri care ne cunoşteau din vremea în care eu şi Monica lucram la ziarele de unde am plecat.

Unul ne-a ajutat cu un sediu, pe care nu l-am plătit, ne-a lăsat să stăm acolo vreun an sau doi, altul ne-a dat nişte birouri şi o bibliotecă. În rest, ne-am ajutat singure.

Am încheiat contracte de publicitate cu oamenii de afaceri ai locului, am evitat contractele cu instituţiile publice şi cam asta a fost.


Atmosfera politică în Teleorman: „Politicienii erau priviţi ca nişte moaşte”


Paginademedia.ro: Care era atmosfera politică şi socială în judeţul Teleorman când a apărut Liber în Teleorman, în comparaţia cu situaţia din prezent?

Carmen Dumitrescu: Când au apărut primele ediţii ale ziarului, oamenii erau şocaţi. Ziarul a prins foarte bine la public, tocmai pe fondul acestui şoc. Ei nu erau obişnuiţi cu faptul că s-ar putea face mişto de „puternicii zilei” ca şi cum am fi făcut de „oameni normali”.

Era ciudat, pentru că în Teleorman, politicienii erau priviţi ca nişte moaşte. Te refereai la ei cu un soi de pietate, chiar dacă nu ştiai dacă în realitate ei chiar erau cine păreau a fi.

Oamenii erau speriaţi. Sursele noastre erau speriate în permanenţă. La început, nici nu prea aveau încredere.

Abia pe parcurs au înţeles că pe noi informaţia ne interesa, nu să le facem lor vreo problemă. Şi probleme ar fi putut avea. Serioase. Şi-ar fi pierdut locul de muncă, ar fi fost daţi afară din partid, ar fi fost cumva ostracizaţi.

Îmi amintesc şi acum de un bun prieten al meu, care văzut cu mine în oraş la un suc, a fost convocat la o şedinţă de partid, unde i s-a spus să aleagă între prietenia cu mine şi partid. A ales partidul.

Pentru mine aceea a fost prima conştientizare dureroasă că urma să fie greu să fii liber în Teleorman.

Ulterior, lucrurile s-au mai schimbat. Sursele au început să aibă încredere în noi, iar oamenii din jur au început să prindă curaj, exprimându-se mai liber decât înainte.

Modelul a fost important. Văzând că nouă nu ni se întâmplă nimic (pentru că asta i-am lăsat să creadă) au început şi ei să simtă nevoia unei exprimări libere.

Şi am văzut asta pe reţelele de socializare la început, după care comportamentul a început să se extindă la oamenii care ne întâlneau pe stradă, ne încurajau şi ne spuneau că au nevoie de noi.

Că ar trebui să nu ne oprim, orice a fi. Şi aşa am făcut.


Din print în online: „Ziarul ne costa în jur de 1000 de euro pe lună”


Pagiademedia.ro: Ziarul a pornit sub formă tipărită. De ce?

Carmen Dumitrescu: În primul rând era important să avem o ediţie tipărită din simplul motiv că în mediul rural internetul nu ajungea. Şi atunci am decis să e important să ne adresăm întregului public din Teleorman. Şi am făcut efortul ăsta câţiva ani.

Efectul era unui perceptibil, iar ziarele nevândute erau extrem de puţine. Cele care rămâneau erau apoi împărţite de noi personal oamenilor din oraş. Era pentru noi un prilej să mai discutăm cu publicul nostru, să îl întrebăm ce vrea.

Şi, de obicei, ne-am respectat publicul, iar el a simţit asta şi a răspuns în consecinţă. Ba aş spune chiar că am dezvoltat o relaţie foarte personală cu publicul.

Mi se pare important să-ţi cunoşti bine cititorii şi să-i laşi şi pe ei să te cunoască. Altfel, relaţia nu poate fi onestă pe deplin.

Pagiademedia.ro: Între timp ziarul a rămas doar online. Cât de greu era de tipărit?

Carmen Dumitrescu: Da, ziarul a rămas doar online, după Ordonanţa 13, când am îndemnat oamenii din Teleorman să iasă în stradă şi să susţină mişcările de stradă din Bucureşti.

Da, ştiu că nu se face aşa ceva. Ştiu că nu e treaba jurnalistului să mobilizeze masele, dar la momentul acela, nimeni altcineva nu făcea asta.

Atunci, cineva trebuia să se implice în trezirea unui sentiment. Că oamenii din Teleorman nu sunt singuri şi că nu toţi merită ura întregii ţări.

Ei erau atunci chemaţi să vorbească. Şi au venit! Mulţi.

Mişcările de stradă în Teleorman au început firav, cu 20 de oameni, apoi, seară de seară, numărul creştea, până pe la vreo 300 de persoane. Atunci s-a strigat în faţa conacului lui Liviu Dragnea: „Ieşi afară, javră ordinară!”

A doua zi, au început să sune telefoanele. Oamenii cu care aveam contracte de publicitate sunau să rezilieze.

Am rămas în două săptămâni cu aproape nimic.

Am luat decizia să renunţăm la ediţia săptămânală tipărită şi să facem un singur ziar pe lună. Nici asta nu a durat mult, pentru că banii erau insuficienţi chiar şi pentru supravieţuirea noastră. Apoi am renunţat complet la ediţia tipărită şi l-am păstrat numai online.

Din fericire, au apărut colaborările cu presa naţională şi internaţională, iar lucrurile au început să meargă ceva mai bine. Oricum, la ediţia tipărită nu am mai revenit. Oamenii se obişnuiseră cu cea online, care se dovedea din ce în ce mai eficientă.

Pagiademedia.ro: Care erau costurile?

Carmen Dumitrescu: Pentru print? Pentru noi, mari. Însă, când i-am mărturisit unui prieten din presa centrală, că pe noi ziarul ne costa în jur de 1000 de euro pe lună, a râs. I se părea foarte puţin. Nouă nu. Noi nu mai putea strânge banii ăştia de la o lună la alta. Ba chiar nici un sfert din ei, la un moment dat.

Pagiademedia.ro: Cu ce tiraj a avut de-a lungul timpului?

Carmen Dumitrescu: Am mers pe tiraje cuprinse între 1000 şi 2000 de exemplare pe ediţie.


Efect produse de ziar şi planuri pentru viitor: „Va supravieţui până când vom decide noi că e cazul să dispară”


Pagiademedia.ro: Cât crezi că va mai supravieţui proiectul?

Carmen Dumitrescu: Va supravieţui până când vom decide noi că e cazul să dispară. E liber, nu? Şi asta înseamnă libertatea.

Pagiademedia.ro: Ce planuri aveţi pentru ziar? Ce soluţii mai sunt?

Carmen Dumitrescu: Noi nu ne facem planuri. Lucrurile vin de la sine. Noi doar le gestionăm. Şi cred că o facem bine. Cât despre soluţii, ele există. Nu trebuie decât să le vezi cu ochii limpezi.

Pagiademedia.ro: Ce efecte au avut materialele voastre în Teleorman? Ce schimbări s-au produs?

Carmen Dumitrescu: S-au produs schimbări majore. Aşa cum spuneam înainte, reacţia de şoc iniţială a publicului a devenit curaj. A fost ceva ce am anticipat. Ştiam cât contează puterea exemplului şi asta am încercat să facem..


Arestarea lui Liviu Dragnea şi alegerile europarlamentare: „Sper să-i scoată pe oameni din amorţire”


Pagiademedia.ro: Cum s-au văzut alegerile europarlamentare în judeţul Teleorman? Dar arestarea lui Liviu Dragnea?

Carmen Dumitrescu: Am făcut chiar un reportaj video pentru Mediafax pe tema asta. S-au văzut frumos în urban şi trist în rural. Eu asta am simţit. Euforie şi entuziasm în urban şi lipsă de speranţă în rural.

Rezultatele mi-au confirmat sentimentul din ziua aceea, de 26 mai. Totuşi, PSD a obţinut în judeţ unul dintre cele mai mici scoruri înregistrate vreodată. Şi cred că ziarul Liber în Teleorman a avut rolul lui în povestea asta.

Cât despre arestarea lui Dragnea, ea a venit pentru mulţi ca un şoc. Oamenii lui nu ştiau cum să reacţioneze şi în continuare sunt crispaţi. Şi pe bună dreptate. Mulţi vor pierde totul acum. Dar au fost momente de entuziasm răzleţe. S-au deschis şampanii, s-a râs pe tema asta, s-au pierdut şi s-au câştigat pariuri.

Pagiademedia.ro: Ce efecte crezi ca va produce această arestare?

Carmen Dumitrescu: Pe termen scurt, doar şocul e singurul efect. Pe termen lung, oamenii care obişnuiau să ajute „dumnezeii locali” la ilegalităţi se vor gândi de două ori înainte. Pentru că să-l vezi pe Dragnea intrând la Rahova ca un infractor de rând, când e era stăpânul absolut, poate fi o revelaţie.

Sper ca această revelaţie să-i scoată pe oameni din amorţire. Şi nu cred că vor vorbi Nu relevant. Dar cred că se vor teme să mai fure în numele unor stăpâni de carton. Şi asta e deocamdată destul.


Carmen Dumitrescu şi aventura în presă: „În facultate am lucrat la call-center şi la o agenţie de imobiliare”


Pagiademedia.ro: Cum a început aventura ta în presă?

Carmen Dumitrescu: Sinceră să fiu, nu prea mi-am dorit să am o aventură în presă. Mie mi-a plăcut să scriu. De altfel, scriu şi literatură. Zic eu, de bună calitate. Dar, din păcate, ea a fost obturată de interesul oamenilor faţă de ceea ce scriam despre caracatiţa lui Dragnea din Teleorman.

Încă sper ca asta să se schimbe şi lumea să citească romanele mele, prozele mele scurte, poeziile mele, mai mult decât articolele de presă. Nu-mi doream, deci, să fac presă.

Sunt specializată în ştiinţe politice şi cred că asta mi-ar fi plăcut să fac. Dar, mutându-mă în Teleorman din motive personale, n-am avut cui să fac consiliere.

În Teleorman, toţi politicienii se consideră foarte deştepţi şi nu cred că au nevoie de cineva care să le spună ce au de făcut. Aşa că mă plictiseam şi, plimbându-mă pe centrul Alexandriei, am mers să cumpăr Academia Caţavencu de la un strand de ziare. Nu ştiu de ce, am întrebat care e cel mai bun ziar din Teleorman. Şi mi s-a spus că ar fi Ziarul Teleormanul.

Sediul ziarului era chiar lângă chioşc. Am simţit că e un semn şi am intrat acolo, am cerut să vorbesc cu directorul. Directorul era un tânăr foarte deschis, aşa că i-am explicat că nu sunt din zonă, dar voi locui în Alexandria şi că îmi place să scriu.

Mi-a spus că încep chiar din ziua aceea. Aşa a început.

Pagiademedia.ro: Ce te-a determinat să te apuci de meseria asta?

Carmen Dumitrescu: Doar iubirea pentru cuvânt. Nimic altceva. Era singura meserie pe care o puteam practica bine, în condiţiile în care cea în care eram specializată nu avea niciun fel de relevanţă. Şi mereu mi-am dorit să fac lucruri care să conteze. Presa mi-a oferit asta.

Pagiademedia.ro: Unde ai mai lucrat?

Carmen Dumitrescu: Am lucrat în toată perioada facultăţii, la un call-center şi la o companie de imobiliare din Bucureşti. Presa a început pentru mine în Teleorman, la ziarul Teleormanul, unde am şi început să înţeleg despre ce este vorba în acest judeţ. Cu bunele şi relele lui.


Citeşte şi: Doi oameni, o maşină şi mult entuziasm. Cine spune că nu se poate face presă locală? Info Sud-Est. Povestea


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ziarul "Liber in Teleorman" editat de profesionista Carmen Dumitrescu are un bun inceput de primavara....As ruga-o foarte mult sa se deplaseze la Dobrotesti si sa faca un comentariu asupra Revoltei Taranesti din 07 martie 1961. Sant Dr. Georges Iscru, fiul preotului Iscru Constantin, participant la aceasta razmerita fiind condamnat la 2 ani de inchisoare. Se implinesc anul acesta 60 de ani cand taranii din Dobrotesti s-au revoltat cu furci, topoare coase etc contra activistilor de partid comunist care vroiau sa impuna colectivizarea agriculturii prin forta si violenta. Ar fi o mare recunostiinta pentru actul lor curajos, ca nu au fost uitati, unde o parte din ei au fost batuti, schingiuiti, altii intemnitati in inchisorile comuniste Jilava, Arad, Sighet iar altii deportati in Baragan. O mica parte din ei mai sant in viata.
  • Liber in Teleorman este singura publicație cu materiale nedocumentate și incomplete din Teleorman. Felicitări!

Trimite un comentariu

sus