Skip to main content

VIDEO. Ciuc - „Încă una și mă duc”. Expresia emblematică, folosită din nou după 20 de ani. Cum s-a născut „Încă una și mă duc”?

 
VIDEO. Ciuc - „Încă una și mă duc”. Expresia emblematică, folosită din nou după 20 de ani. Cum s-a născut „Încă una și mă duc”?

Unul dintre cele mai vechi și emblematice sloganuri din publicitate „Încă una și mă duc” a fost readus la viață în campanie de publicitate a noului sortiment Ciuc IPA, campanie semnată de agenția Ogilvy România.  

„Ideea campaniei a pornit de la faptul că vechea expresie este încă vie în mintea consumatorilor, fiind una dintre cele mai cunoscute expresii din universul comunicării de bere. A fost adaptat doar contextul, astfel încât să fie potrivit unei beri moderne, asa cum este Ciuc IPA”, explică reprezentanții Ogilvy decizia de a folosi sloganul care a împlinit anul acesta 20 de ani de când a fost lansat.

Publicitate

Anca Mușat, Director Marketing Heineken România:

Ni s-a părut un moment potrivit, după 20 de ani, să lansăm „încă una de la Ciuc”, folosind vechiul line de brand. Dincolo de faptul că ne dorim ca Ciuc IPA să fie parte din momentele de consum de bere ale românilor, ne dorim să avem un dialog real cu aceștia. Iar dialogul real se întâmplă atunci când omul relaționează cu o emoție, nu doar cu produsul.

Este o nouă întâlnire consumator-produs, o privire înapoi către celebra expresie “încă una și mă duc”, dar din perspectiva unei beri contemporane.”

Campania semnată de Ogilvy România a fost lansată în această vară și este una integrată, susținută de spot video şi radio, OOH & proiecte speciale.

Noua campanie Ciuc IPA, în continuare

O campanie care a zguduit industria berii, acum 20 de ani

Povestea campaniei Ciuc a fost făcută în urmă cu aproape 20 de ani de jurnalistul Petre Barbu, în revista Capital.

Campania de relansare a brandului Ciuc (pe atunci regional) a fost gestionată de agenția independentă Notorious, condusă de Bogdan Alexandrescu. 

„Nu a fost o misiune prea usoara pentru publicitarii de la Notorious sa relanseze berea Ciuc. In primul rand, marca avea un caracter regional, fiind cunoscuta (consumata) in judetul Harghita si in imprejurimi. In al doilea rand, agentia prelua o bere cu o imagine oarecum confuza din cauza unei campanii avand conotatii istorice.

(Va mai amintiti clipul „Victorie totala” in care ostenii romanii ii puneau pe fuga pe spahiii „asupritori”?) Acea campanie mersese pe un concept traditionalist care, din pacate, nu avusese prea mare priza la publicul romanesc, fapt confirmat si de studiile de piata comandate de Brewery Holding”, povestea atunci Bogdan Alexandrescu revistei Capital. 

„Am vrut ca mesajul campaniei sa fie cinstit si direct, ferindu-ne sa abordam formule exagerate si sofisticate. Am incercat sa infatisam o bere prietenoasa, dar altfel decat celelalte marci”, spune Marius Negrea, copywriterul proiectului. 

Așa a apărut, în vara lui 1999, campania „Ciuc Premium – Inca una si ma duc!” avand drept slogan „Ciuc Premium. Berea dupa bere e placere”.

Chiar daca aceasta campanie a inceput in toiul verii, cand celelalte marci fusesera indelung promovate, impactul a fost impresionant, scria jurnalistul Petre Barbu la vremea respectivă. 

Povestea campaniei este rememorată și de unul dintre publicitarii care au lucrat la campanie, Marius Negrea, pe atunci copywriter. Negrea a scris, într-o postare pe LinkedIn, că „unul dintre cele mai memorabile sloganuri ale publicității românești este creat de un account”.

„Lucram la campanie. Se conturase deja ideea rolului important pe care îl joacă al doilea Ciuc pe care îl comanzi, aveam și sloganul “Berea după bere e plăcere!” și, într-o discuție despre scenarii, Iulian (Iulian Gherghe - n.r.) a zis ceva de genul:

“La mine în Berceni, când cobor din troleu către casă, sunt în fiecare seară unii care beau la buticul de tablă și pe care îi aud mereu că se încurajează că mai beau doar una și se duc… Cum vă sună asta, n-ar merge s-o folosim?”.

Ne-a sunat bine, iar vorba lui Iulian a ajuns în campanie și apoi în istorie. ”

Spotul Ciuc, creat de Notorious în 1999

 

Pe larg despre campanie, AICI 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu