
Postare a unui membru CNA, fost jurnalist, despre imaginile ținute până acum secrete din Colectiv, dezvăluite de Libertatea. Un paragraf în care un membru CNA face referiri la politică și la (posibile) conspirații. Vorbește despre "o nouă isterie".
Este normal ca un membru CNA, instituție care analizează corectitudinea și echilibrul în media, să aibă postări publice politice părtinitoare și acide?
Vorbim despre Radu Herjeu, unul dintre membrii CNA cu cele mai pertinente puncte de vedere și cel care a propus multe dintre amenzile date inclusiv unor stații ca Antena 3 și România TV.
Pentru început, redăm postarea ca atare:
„Imi pare rau, dar nu mi-e foarte clar. Pentru ca acum 4 ani, intr-un iad inimaginabil, un ofiter injura (nu mortii, evident pentru oricine cu mai mult de 2 neuroni), ar trebui sa votez acum cu Iohannis? Sau cu Barna? Caci nu inteleg rostul noii isterii declansate fix in campania prezidentiala."
De ce această postare? I-am trimis o serie de întrebări lui Radu Herjeu:
- Ce legătură este între acest caz și Iohannis? Considerați că este o conspirație?
- De unde legătura cu votul pentru Iohannis sau Barna?
- Este normal ca un membru CNA, instituție care veghează la echilibru și corectitudine, să aibă păreri politice publice părtinitoare?
- Cum poate un membru CNA să analizeze corectitudinea unor jucători, când are postări politice clare și acide?
Radu Herjeu a venit cu un singur răspuns:
„Ca simplu cetățean, calitate în care mi-am exprimat o nedumerire pe pagina mea persoanlă de Facebook. Nu am ce comenta mai mult. Ca și cetățean, îmi exprim opiniile despre societatea în care trăiescu unde și când consider eu" a răspuns Radu Herjeu pentru Paginademedia.ro
Radu Herjeu a avut, de-a lungul timpului, mai multe postări acide legate de politică. În postările lui, Dan Barna este numit "HaBarn-are", iar susținătorii USR sunt "talibani Useriști".
Paginademedia.ro a revenit cu o întrebare:
Dacă Dan Barna ar veni să reclame ceva la CNA, cum ar putea avea încredere că va fi corect tratat de către un membru care-l numește "Habarn-are" și care vorbește de "talibani useriști"?
Radu Herjeu nu a răspuns la întrebarea Paginademedia.ro.
Citește și: INTERVIU Paginademedia.ro. CTP: „Bipul devine obscen în momentul în care este vorba de niște morți. Omul acela a înjurat niște morți, nu poți să pui „bip” la așa ceva”
Citește și: CTP a răbufnit la Digi24: A repetat, "fără bip", înjurătura folosită de unul dintre șefii ISU, la intervenția haotică de la Colectiv
VIDEO. Sursa noastră ne-a spus că „trebuie să se afle adevărul”. Răzvan Luțac, despre imaginile din Colectiv apărute abia după patru ani
Libertatea, cele mai cutremurătoare imagini de la Colectiv la patru ani de la tragedie
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Demisia.
Pe mine, mai mult decât înjurătura lui Şchiopu, ba chiar şi mai mult decât răniţii transportaţi pe paleţi, m-au indignat lanţurile cu care era ferecată ieşirea de urgenţă, nu cumva să apuce lumea să iasă la timp şi nevătămată (iar numai una dintre cele două uşi ale containerului de la intrare era deschisă, pentru că d-aia).
Nu ştiu în ce măsură se poate dezbrăca dnul Herjeu de haina oficială când postează pe Facebook, dar ce ştiu e că subiectul Colectiv e, alături de dosarele Revoluţiei, ale Mineriadelor şi de 10 august, un dosar care nu se va soluţiona în vecii vecilor, dar va fi folosit din plin de agitprop-ul Secu, nu doar în campania asta. De văzut dacă vor mai scoate din joben şi alte minunăţii pe tema asta, în zilele următoare. Nişte arestări preventive, de exemplu, ar merge de minune.
Eu zic sa mearga si sa discute despre aceasta "isterie" cu ranitii si rudele celor decedati la Colectiv. Poate ii va aparea si putin bun simt, pe langa aroganta tipic pesedista (desi nu cred)!